Ultima actualizare: azi, 17:36

Liviu Dragnea
Naţionale

Dragnea, urmărit penal: Şi-ar fi folosit influenţa pentru a obţine un minim de 60% la referendum

DNA informează că Liviu Dragnea, în calidate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţşinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, pe listele de alegători figurând minori şi persoane cu drept interzis de a vota.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îl acuză că a constituit un sistem național de influență pentru a determina autoritățile publice centrale, județene și locale aflate sub controlul politic al formațiunii politice, de a se implica în: exercitarea de presiuni asupra președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnăturile alegătorilor pe listele de vot și a introduce în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători; folosirea unei urne mobile în condiții contrare legii.

Comunicatul DNA integral:

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de Nicolae Liviu Dragnea, secretar general al unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de: folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secției de votare ori de către alte persoane, instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.

În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al unui partid politic, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu și-a folosit influența și autoritatea funcției în vederea obținerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29.07.2012, care să garanteze validarea acestuia.

Astfel, acesta a inițiat o asociere formată din numeroase persoane (președinți și membri ai secțiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obțină, în timp real, informații despre numărul de votanți și modul cum s-a votat în secțiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenței la urne, identificând secțiile de vot cu prezență slabă.

Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine și recomandări cu conținut ilicit, destinate coordonatorilor și/sau membrilor secțiilor de votare și altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanți.

De asemenea, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu a constituit un sistem național de influență pentru a determina autoritățile publice centrale, județene și locale aflate sub controlul politic al formațiunii politice, de a se implica în: exercitarea de presiuni asupra președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnăturile alegătorilor pe listele de vot și a introduce în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători; folosirea unei urne mobile în condiții contrare legii (fără a exista cereri în acest sens depuse în termen și aprobate corespunzător); obținerea pe căi ilicite de informații, în fiecare oră, despre numărul de persoane care și-au exercitat dreptul de vot și despre modul în care s-a votat în unele secții de votare; practicarea votului multiplu; denaturarea pe listele suplimentare a ultimei cifre a CNP al unor persoane a căror semnătură a fost falsificată pe listă, pentru a nu permite programelor de calculator specializate să identifice votul multiplu; practicarea «turismului electoral» – adică a deplasării organizate de importante mase de persoane, cu ajutorul autobuzelor, microbuzelor etc., pentru a vota multiplu, atât în secția de votare la care au fost arondați, cât și la alte secții de votare din țară; falsificarea de semnături în numele unor persoane decedate, ce au rămas înscrise pe listele electorale; falsificarea de semnături ale multor alegători, plecați din țară în momentul referendumului; votul exercitat de minori, interziși judecătorești și persoane cărora le-a fost interzis dreptul la vot printr-o hotărâre judecătorească penală; neaplicarea autocolantelor cu mențiunea «VOTAT» pe cărțile / buletinele de identitate ale votanților.

La data de 6 septembrie 2012, învinuitului Dragnea Nicolae Liviu i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.