Ultima actualizare: azi, 21:48

Externe

Cele mai ciudate obiceiuri de Crăciun

Ţapi în flăcări, mâncatul de păsări moarte şi ascunsul măturilor sunt doar câteva dintre cele mai neobişnuite obiceiuri de Crăciun care au loc în lume. 

În Venezuela, toate străzile din capitala Caracas sunt închise în Ajunul Crăciunului, pentru că toată lumea merge la biserică pe patine cu rotile.

Groenlanda are aşa-numitul Kiviak, obicei care presupune să mănânci o pasăre moartă, care a stat îngropată câteva luni în pământul îngheţat. Totuşi, în prealabil se scot măruntaiele putrezite. 

În Japonia, de câţiva ani, masa tradiţională este alcătuită din preparate de la KFC! Japonezii preferă produsele acestui lanţ de fast-food datorită unei campanii de marketing foarte ingenioase realizată acum 40 de ani. 

Norvegia are şi ea un obicei ciudat: în seara de Ajun, oamenii îşi ascund preventiv toate măturile, pentru ca spiritele şi vrăjitoarele rele să nu poată călători pe ele. 

În oraşul Gavle din Suedia există o structură în formă de ţap care este ridicată în fiecare an în preajma Crăciunului, iar tradiţia prevede ca lumea să încerce să o ardă din temelii, deşi autorităţile locale încearcă în fiecare an să împiedice desfăşurarea ritualului. 

Celibatarele din Cehia trebuie să meargă în timpul zilei afară, să se aşeze cu spatele la uşa casei şi să arunce peste umăr un pantof. Dacă aterizează cu vârful spre uşă, înseamnă căsătorie în următorul an, iar dacă va ateriza cu călcâiul spre uşă, celibatul va continua.

În multe culturi există tradiţia Scenei Naşterii, dar în Spania, Portugalia şi Italia este puţin mai aparte. În aceste ţări a devenit o tradiţie ca, pe lângă cei trei magi, Maria, Iosif şi pruncul Iisus, în Scena Naşterii să mai fie inclus un personaj: o figurină care îşi face nevoile şi care poate fi chiar reprezentarea unei vedete. Printre cele mai căutate figurine sunt cele cu Barack Obama.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.