Ultima actualizare: azi, 11:56

Externe

Premiile Grammy: Adele, marea câştigătoare, Rihanna, cea mai sexy prezenţă

În timp ce o parte şi-au aruncat privirea spre premiile BAFTA de la Londra, alţii au preferat să se uite către Grammy, unde duminică, la Staples Center din Los Angeles, a avut loc cea de-a 54 gală. 

Ca de obicei, divele din muzică şi nu numai s-au întrecut în ţinute elegante şi sexy, care să impresioneze pe covorul roşu.

De departe, frumoasa Rihanna a reuşit să atragă toate privirile, într-o rochie neagră mulată, decoltată şi despicată, care i-a scos în evidenţă silueta. 

Nici Fergie nu s-a lăsat mai prejos, într-o rochie portocalie de dantelă, transparentă, care lăsa se se vadă lenjeria intimă neagră, aleasă pentru această seară. 

Şi ca la orice festivitate de premiere nu au lipsit nici laureaţii. De departe, marea câştigătoare a fost Adele, care a reuşit să îşi adjudece toate cele şase premii din tot atâtea nominalizări. 

Iată lista cu pricipalii câştigători de la premiile Grammy 2012: 

Înregistrarea/ single-ul anului: „Rolling in the Deep” – Adele; 

Albumul anului: „21” – Adele; 

Cântecul anului: „Rolling in the Deep” – Adele; 

Revelaţia anului: Bon Iver; 

Cea mai bună interpretare pop solo: Adele – „Someone like You” ; 

Cel mai bun duo/ cea mai bună trupă pop: Tony Bennett şi Amy Winehouse – „Body and Soul” ; 

Cel mai bun album instrumental pop: „The Road from Memphis” – Booker T Jones; 

Cel mai bun album pop: „21” – Adele; 

Cea mai bună înregistrare dance: „Scary Monsters And Nice Sprites” – Skrillex; 

Cel mai bun album dance/ electronic – „Scary Monsters And Nice Sprites” – Skrillex; 

Cel mai bun album pop tradiţional: „Duets II” – Tony Bennett and Various Artist; 

Cea mai bună interpretare rock: „Walk” – Foo Fighters; 

Cea mai bună interpretare hard rock/ metal: „White Limo” – Foo Fighters; 

Cea mai bună piesă rock: „Walk” – Foo Fighters; 

Cel mai bun album rock: „Wasting Light” – Foo Fighters; 

Cel mai bun album alternative: „Bon Iver” – Bon Iver; 

Cea mai bună interpretare R&B: „Is This Love” – Corinne Bailey Rae; 

Cea mai bună interpretare R&B tradiţională: „Fool For You” – Cee Lo Green & Melanie Fiona; 

Cea mai bună piesă R&B: „Fool For You” – Cee Lo Green & Melanie Fiona; 

Cel mai bun album R&B: „F.A.M.E” – Chris Brown; 

Cea mai bună interpretare rap: „Otis” – Jay-Z & Kanye West; 

Cel mai bun cântec rap: „All Of The Lights” – Kanye West; 

Cel mai bun album rap: „My Beautiful Dark Twisted Fantasy” – Kanye West; 

Cea mai bună interpretare country: „Mean” – Taylor Swift; 

Cel mai bun cântec country: „Mean” – Taylor Swift; 

Cel mai bun album country: „Own The Night” – Lady Antebellum; 

Cel mai bun album vocal de jazz: „The Mosaic Project” – Terri Lyne Carrington & Various Artists; 

Cel mai bun album instrumental de jazz: „Forever” – Corea, Clarke & White; 

Cel mai bun album latin pop/ rock/ urban: „Drama Y Luz” – Maná; 

Cel mai bun album blues: „Revelator” – Tedeschi Trucks Band; 

Cel mai bun album reggae: „Revelation Pt 1: The Root Of Life” – Stephen Marley; 

Cel mai bun album world music: „Tassili” – Tinariwen; 

Cea mai bună orchestră: „Brahms: Simfonia nr. 4” – Gustavo Dudamel, dirijor (Los Angeles Philharmonic).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.