STENOGRAME Procurorii CSM ridicaţi de către DNA ar fi adunat informații compromițătoare despre Ovidiu Silaghi

4 octombrie 2012 | 0 comentarii

Scandalul procurorilor CSM care și-ar fi negociat posturile a ajuns la cel mai înalt nivel, fiind înregistrat inclusiv premierul Victor Ponta. Jurnaliştii de la România Liberă susţin că în dosar apare şi numele ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, preşedinte al PNL Satu Mare, despre care procurorii ar fi adunat informaţii compromiţătoare.

Anchetatorii Directiei Nationale Anticoruptie au descins la CSM, miercuri dimineata, fiind vizati procurorii George Balan si Marcel Sampetru, care si-ar fi negociat cu premierul Victor Ponta functiile de procuror sef al DNA si de procuror general al Romaniei, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. Actiunea DNA are loc in ziua in care Victor Ponta va pleca la Bruxelles pentru a explica oficialilor europeni actiunile USL. De asemenea, in curind este asteptat raportul Comisiei Europene pe Justitie. 

Procurorii DNA au inceput urmarirea penala impotriva lui George Balan, membru al CSM, si a consilierului acestuia, Marcel Sampetru, fost adjunct al procurorului general in perioada mandatului lui Ilie Botos, au spus sursele citate. 

Romania Libera sustine, citand surse judiciare, ca “Victor Ponta a fost interceptat telefonic pentru ca a fost sunat de Gerge Balan, membru CSM, pus sub invinuire pentru coruptie in acest dosar penal. Interceptarile convorbirilor lui Balan s-au facut cu mandat de la Inalta Curte”. Romania Libera mai scrie ca inainte de a-l suna pe Ponta, Balan a stabilit, tot la telefon, in convorbiri cu Marcel Sampetru consilier CSM, si Mihai Vlad, sef SIPI Ilfov ( filiala a serviciului secret al Ministerului de Interne), ce functie vrea fiecare si cum sa-i ceara lui Ponta aceste functii. Din convorbiri ar mai rezulta ca George Balan, Marcel Sampetru si Mihai Vlad au facut trafic de informatii secrete, si ca s-ar fi implicat in campania electorala pentru alegerile locale.  

 

 „De asemenea, cei trei ar fi adunat informatii compromitatoare la adresa ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, pentru a-i determina si pe liberali sa fie de acord cu obtinerea functiilor”, precizează Romania Libera. 

UPDATE: George Bălan, Marcel Sâmpetru și Mihai Vlad au facut trafic de informații secrete și că s-ar fi implicat în campania electorală a alegerilor locale. Totodată, ei ar fi adunat informații compromițătoare la adresa ministrului Transportului Ovidiu Silaghi. 

Marcel Sâmpetru: Băi, am auzit una acuma, să cazi jos de pe scaun! Dar nu am căzut, m-am ţinut: Șpan, cât pe ce să fie şef de Cabinet la ministrul Transporturilor!

Mihai Vlad: Oa! Ar fi super mişto!

Marcel Sâmpetru: Aşa. La Transporturi e Ovidiu Silaghi din Satu Mare. Pe mâna lui e Ilfovul. Poate poţi să mă ajuţi cu Silaghi, cu Ovidiu Silaghi.

Mihai Vlad: Aşa.

Marcel Sâmpetru: Poate poţi să mă ajuţi să aflăm date şi informaţii despre el.

Mihai Vlad: Încerc. E din Satu Mare?

Marcel Sâmpetru: Da.

Mihai Vlad: Ovidiu Silaghi.

Marcel Sâmpetru: Mie, cel puţin… E ministrul Transporturilor!

Mihai Vlad: Ah! Păi el e liberal-liberal! Am înţeles. Va fi destul de greu, să, dacă e ministru şi încep să sap… Vă spun, ştiţi bine. Asta nu înseamnă că nu încerc.

Aceeași discuție surprinde intenția procurorului Marcel Sâmpetru de a afla prin intermediul comisarului Mihai informații compromițătoare despre ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi. Șantajat fiind, Silaghi ar fi trebuit să-l accepte ca șef de cabinet pe un alt fost ofițer provenit de la ”Doi și-un sfert”, Remus Șpan. Cel din urmă are strânse legături cu Satu Mare, loc de unde provine și Silaghi. Șpan a fost cercetat în mai multe dosare, inclusiv într-unul de trafic de mașini furate din Occident, însă a scăpat de fiecare dată basma curată deoarece nu s-au găsit probe care să-l incrimineze. Este recunoscut faptul că Șpan nu vorbește la telefonul mobil.După mai multe scandaluri a fost dat afară din MAI și a fost angajat ca șef al diviziei de securitate la o companie de zbor privată. A fost reactivat imediat după schimbările politice din urmă cu câteva luni.

Categorie: Naţionale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest