Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Copii intoxicaţi cu alimente distribuite de o organizaţie caritabilă

Șapte copii au ajuns duminică după-amiaza la Spitalul Județean Satu Mare cu toxiinfecție alimentară, după ce au consumat produse alimentare distribuite gratuit de o organizaţie caritabilă. 

Toxiinfectie

Toxiinfectie

Conform unui comunicat de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, au fost internaţi şapte copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, cu o formă uşoară spre medie de intoxicaţie alimentară, greţuri, vărsături, scaune diareice etc.

“Potrivit afirmaţiilor părinților, copiii ar fi consumat alimente distribuite de o organizaţie caritabilă. După ce au primit îngrijirile medicale în regim de urgenţă în cadrul UPU, şi au fost atent monitorizaţi câteva ore, pacienţii au fost dirijaţi spre secţia de Boli Infecţioase din cadrul SJU Satu Mare, secţie la care au ajuns transportaţi cu ambulanţa. După ce au ajuns la secţia mai sus menţionată, părinţii au refuzat internarea, au semnat în acest sens în fişele copiilor, au plecat spre domiciliul lor cu recomandările medicilor de tratament şi supraveghere”, precizează comunicatul.

Conform protocoalelor existente, SJU Satu Mare a sesizat conducerea DSP de suspiciunea unor toxiinfecţii alimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.