Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Ovidiu Silaghi, ales vicepreşedinte executiv al PNL cu atribuţii privind relaţiile externe

Crin Antonescu a fost reales preşedinte al PNL de Congresul partidului, fiind de altfel singurul candidat pentru această funcţie. În funcţia de prim-vicepreşedinte a fost ales primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, iar în cea de secretar general, deputatul Eduard Hellvig. PNL va avea 31 de vicepreşedinţi. 

ovidiu silaghi

Ovidiu Silaghi

“Am şi de această dată emoţii. Este ultima oară când particip ca preşedinte al PNL la un partid al Congresului nostru”, le-a transmis Antonescu colegilor la închiderea lucrărilor Congresului PNL.

 

Lista vicepreşedinţilor

Daniel Chiţoiu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind coordonarea activităţii guvernamentale şi a comisiilor de specialitate ale PNL
Radu Stroe – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de aplicare a Statutului şi a hotărârilor partidului
Eugen Nicolăescu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind resursele umane
Norica Nicolai – vicepreşedinte executiv cu atribuţii în domeniul afacerilor europene, relaţiile cu ALDE şi Internaţionala Liberală şi coordonarea grupului parlamentar din PE
Mihai Voicu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii în domeniul comunicării
Relu Fenechiu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţia cu partidele politice
Varujan Vosganian – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind programele şi politicile sectoriale
Puiu Haşotti – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a activităţii grupurilor parlamentare
Dan Motreanu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a reţelei electorale
Rareş Mănescu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a Consiliului de Coordonare a Municipiului Bucureţti
Marcel Vela – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind administraţia publică
Tudor Chiuariu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind afaceri constituţionale, politici legislative, drepturi şi libertăţi fundamentale
Ovidiu Silaghi – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţiile externe
Florin Alexe – vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a organizaţiilor speciale (TNL, OFL, CSL)
Mircea Diaconu – vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţiile cu societatea civilă şi minorităţi.
Ceilalţi vicepreşedinţi ai partidului propuşi pe lista lui Antonescu sunt: Cristian Adomniţei, Cristinel Bîgiu, Ilie Bolojan, Aristotel Căncescu, Ciprian Dobre, Răducu Filipescu, Sorin Frunzăverde, Mircea Moloţ, Marian Petrache, Cornel Popa, Robu Nicolae, Dan Radu Ruşanu, Marius Stan, Romeo Stavarache, Florin Ţurcanu, Horea Uioreanu.

6 comentarii

  1. Ionel Răspunde

    Felicitari, Ovidiu Silaghi!

  2. Daniel Răspunde

    Valer nu o sa ajunga in veci vice la nivel national, si asta il oftica cel mai tare ca Sisi l-a depasit la toate capitolele. Si atentie mare, senatorul PSD Valer e un dusman al Satmarului pentru ca din cauza lui judetul nostru risca sa nu primeasca bani de la Guvern, dupa ce l-a atacat pe premierul Ponta, si asta numai ca sa isi satisfaca orgoliul lui personal, adica interesul personal e mai presus de interesul judetului.

    • IRINA 1 Răspunde

      @ Daniel – poti sa dormi linistit, domnul Ponta este un premier cerebral , inteligent si cu mult umor si intelege perfect ca in democratie opiniile difera, iar interesele politice sunt mai presus de simpatii sau antipatii personale. Interesul national domina simpatia/antipatia personala a unui premier inteligent si de cursa lunga cum este domnul Ponta ! Si mai uiti un lucru esential: IN SATU MARE EXISTE UN PRIMAR PSD,domnul primar Coica , care are toata inteligenta , determinarea si vointa de-a aduce fonduri de la Guvernul domnului Ponta ! Mai sunt deputati USL, consilieri USL…Si mai vin si niste alegeri Europarlamentare unde inteleg ca domnul deputat Ovidiu Silaghi, membru USL , doreste sa candideze, mai vin si niste alegeri prezidentiale…! Deci,domnul premier Ponta nu va uita si nu va ignora interesele zonei noastre…,draga Daniel !

  3. Daniel@ Răspunde

    Da cine mama dracului e si fraierul asta de ,,Daniel”, care se pricepe la toate?!? Bai papagalule, Mama Omida de la Satu Mare:sa ma cac pe tine si pe tot neamu’ tau de ……iti aflu eu identitatea si sa vezi ce omor iti dau cand te prind!!!

  4. Daniel@ Răspunde

    Vai, dar cum de nu m-am gandit la varianta asta?!?…… s-ar putea sa fie o ,,EA”….draga de ea(Daniel)!!!!! In situatia asta, e mult mai usor s-o ia sus…sus…sus!!!

  5. claudiu Răspunde

    prost la prost trage ,daca si asta stie englexa ca si antonescu neam dat dracu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.