Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Prinși conducând mopede, fără a avea permis

mopedePoliţiştii formaţiunilor rutiere din întreg judeţul au acţionat şi în cursul zilei trecute în scopul prevenirii producerii de evenimente rutiere soldate cu victime, sancţionând abaterile comise în trafic. Astfel, au fost aplicate peste 250 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare a depăşit suma de 17.000 lei, fiind reţinute în vederea suspendării 6 permise de conducere.

Echipajele rutiere au constatat şi comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, întocmind dosare penale pe numele conducătorilor auto. Spre exemplu, doi sătmăreni sunt anchetaţi pentru conducere fără permis, fiind depistaţi de poliţiştii Secţiilor 8 Gherţa Mică Poliţie Rurală şi 1 Valea Vinului, conducând pe drumurile publice mopede, fără a deţine permis de conducere de nicio categorie.

Reamintim că în Monitorul Oficial al României nr. 760 din 12 noiembrie 2012, a fost publicată Legea nr. 203 din 09.11.2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin care, începând cu data de 19.01.2013, pentru a conduce un moped pe drumurile publice este necesară deţinerea unui permis de conducere.

Conducătorul mopedului trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani şi să deţină permis de conducere categoria AM.

Potrivit articolului 6 din Noul Cod Rutier, autovehiculul este considerat ca fiind orice vehicul echipat, prin construcţie, cu un motor cu propulsie, în scopul deplasării pe drum. Mopedele, troleibuzele si tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule.   

         

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.