Senatorul Valer Marian consideră că liberalii i-au atras într-o capcană pe primarii PDL

3 februarie 2013 | 16 comentarii

Preşedintele PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, este de părere că partenerii liberali din USL i-au atras într-o cursă pe cei patru primari PDL şi pe singurul primar PP-DD din judeţ, care și-au anunțat sprijinul pentru USL, urmând ca aceştia să-şi piardă mandatele şi să fie organizate noi alegeri.

valer marian

Presedintele PSD, senatorul Valer Marian

 „Îi felicit pe colegii din PNL că le-a reușit stratagema de a-i atrage pe primari în această cursă, urmând să-și piardă mandatele pentru că au trecut la alt partid politic și să organizăm alegeri anticipate în aceste comune”, a declarat Valer Marian.

 Liderul social democrat a adăugat că potrivit legii, primarii care îşi schimbă partidul îşi pierd mandatele.

 „Legal nu pot să treacă în alt partid pentru că-și pierd mandatul. Bănuiala mea este că colegii din PNL au recurs la o stratagemă pentru a putea organiza alegeri în aceste comune”, a precizat senatorul.

 Amintim că primarii comunelor Homoroade –  Ardelean Simion (PDL), Santău – Rotaru Marinel (PDL), Pişcolt – Varga Cosmin (PDL), Bixad – Tătar Ioan (PDL), Căuaş – Roca Marius (PP-DD), au anunţat într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Satu Mare că sprijină USL, obţinând în schimb finanţări pentru anumite proiecte locale.

 

 

 

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (16)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Florinel spune:

    Bravo, Mariane! Asa il iubesti tu pe Sisi incat acuzi PNL Satu Mare?!
    Nu demult va pupati in vazul lumii, iar Stef umbla de manuta cu Coica. Ce te-o suparat atat de tare, domnule senator?
    PNL poate transfera daca vrea si din sanul PSD-ului primari valorosi,pupincuristi de serviciu, doar jocurile sunt facute de Stef, iar el recompenseaza prostia si tradarea.(Pe Zaha Cristian, pe cand facea lobby ca sa ajunga administrator de cimitir, domnu Stef il detesta, iar azi il are director de cabinet)

  2. Stefutiorban spune:

    Am crezut ca dupa terminarea alegerilor si formarea unui nou guvern, noua majoritate isi va vedea de treaba si va incerca sa conduca Romania asa cum a promis alegatorilor sai,insa observ ca se ocupa de rafuieli interne,iar la noi, la Satu Mare, Valer Marian da semne ca s-a suparat pe Silaghi si Stef,si se indreapta spre un divort mult asteptat si binevenit .
    Cum poate accepta PSD-ul Satu Mare sa le ia fata PNL-ul?! Gata cu parteneriatul la nivel local!
    Trebuia sa avem cele doua evenimente care s-au

  3. Codrin spune:

    Felicitari domnu senator! Pana cand Sisi si Stef sa sa ne traga clapa?! Ne-am saturat sa fim vioara a doua!

  4. Sorin spune:

    V-au tras-o liberalii!!! Se vede ca CoiCa e mai slab decit Stef! Se vede vraja lui Bry Brigitta!

  5. George spune:

    TRADARE PNL! Asa va invatat Bratianu? Noi,social-democratii, v-am tratat corect, desi eram superiori voua, dar voi ne-ati Inselat!!!

  6. satmarean spune:

    Va dati tradati? Unii de altii? Poi nu ati zis ca va iubiti? Ca de popor ati cam uitat. Vezi impozitu pe cap de animal din batatura. Asa ca va rog, nu va plangeti, sunteti departe de a fi de compatimit

  7. Gicu spune:

    Stimati colegi social-democrati, pana unde va lasati umiliti de liberali? Ce au facut e impardonabil! Cum sa-ti faca partenerul politic asa ceva?!

  8. Gicu spune:

    Mai papagalilor, latrati cat vreti, n-o sa reusiti niciodata sa bagati strambe in USL…

  9. Marin spune:

    Mai Gicule, papagalii nu latra. Cei care latra sunt uselistii ce nu se satura de ciolanul puterii si vor sa suga si maduva din oase, recte p…a !

  10. Gicu spune:

    Marine, da javrele latra?

  11. Marin spune:

    Latra si Valer, latra si altii…
    Oamenii lui sunt deranjati de afacerile liberalilor cu cei fripturisti.

  12. Adrian Stef spune:

    Astfel de politicieni sunt niste NEMERNICI SI OPORTUNISTI FARA CARACTER.

  13. Horea spune:

    @Adrian Stef…CONSIDER CA E AUTOCARACTERIZARE. PENTRU INCEPUT e chiar OK

  14. Iosif spune:

    PNL Satu Mare va fi sanctionat cat de curand de electorat pentru atitudinea duplicitara! Anul trecut Stef si echipa urlau ca nebunii cand s-a vorbit de alegeri comasate.La fel au procedat cand a fost vorba de schimbarea unor directori de scoli,iar astazi cand sunt la putere vor alegeri comasate, schimba toti directorii, isi pun oameni peste tot, indiferent de competenta, asa ca s-a ajuns ca un agramat si corigent sa fie impus ca city-manager. Voi, cei care ati ajuns la ciolan, nu mai aveti niciun scrupule. Tot ce ati condamnat (impozit forfetar ce au distrus IMM-urile,coplata prevazuta de Legea sanatatii, taxa auto, majorarea taxelor si impozitelor etc.) acum , ca aveti puterea in mana aplicati.In campania electorala ati vorbit de reducerea taxelor si impozitelor, iar acum le majorati. Dati dovada de marlanie in raport cu alegatorul. Regret ca v-am votat, insa o asemenea greseala nu voi mai face!!!

  15. dorin spune:

    Ia nu va mai dati fete mari voi astia, postacii pedelei ca si asa nu va mai da nimeni nici un ban pentru asta :))
    Nu faceti decat sa latrati de ciuda ca oamenii aia incearca sa se descurce cumva pentru comunitatile lor. Ce credeati ca o sa tina in spate un partid ca pedeleul care cam repde uita cum a taiat sadic din salarii si pensii si de toate celelalte magariile pe care le-a facut…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest