Ultima actualizare: azi, 08:47

Locale

Terapie neconvențională. Trei deținuți vor fi reintegrați cu ajutorul câinilor

detinuti caini 0(20)Trei deținuți de la Penitenciarul din Satu Mare au început astăzi terapia asistată de animale, în cadrul proiectului ”Un câine educat, un prieten minunat”, derulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Asociaţia Angel Dog (Satu Mare), Dogtown (Bucureşti) şi Ringstar Club Dresaj (Bucureşti), cu validare ştiinţifică asigurată de Facultatea de Psihologie şi Științe ale Educației din cadrul Universităţii Babeș Bolyai (Cluj-Napoca).

În prima etapă a programului, 6 persoane private de libertate din Bucureşti şi Satu Mare învață să dezvolte comportamente pozitive lucrând cu animale. Iniţiativa acestui proiect face parte din politica generala de reintegrare socială derulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România.

Aplicată pe scară largă în Occident, acest tip de terapie neconvenţională şi-a dovedit eficienţa în cazul persoanelor cu probleme de comunicare, inclusiv în corectarea comportamentului delincvenţilor.

Proiectul a demarat astăzi, iar cele trei persoane private de libertate de la Penitenciarul Satu Mare vor susţine antrenamentele la nivel local, cu ajutorul asociaţiei ANGEL DOG.

Președintele Asociației Angel Dog, Szabo Zoltan, a declarat că deținuții selectați vor învăța să lucreze în mod profesionist cu câinii, iar la sfârșitul celor două luni de antrenament vor primi diplome de participare, fiind susținuți să devină dresori dacă vor dori să continue. Acesta a precizat că vor avea loc două întâlniri pe săptămână, prin acest program dorindu-se echilibrarea și dezvoltarea personală a deținuților, cu ajutorul terapiei asistate de animale.

Deținuții au luat astăzi primul contact cu trei câini maidanezi proveniți de la Asociația Free Life, pe care i-au denumit Sasha, Fausto și Rocky. La prima întâlnire au făcut cunoștință cu cei trei câini, încercând să le câștige încrederea.

În urma parcurgerii programului, câinii proveniţi de la adăpost şi reabilitaţi cu ajutorul deţinuţilor, vor fi oferiţi spre adopţie.

Directorul Penitenciarului Satu Mare, comisarul șef Ioan Iuga a declarat că în primă fază se va urmări care este impactul acestui program, iar dacă rezultatele vor fi pozitive atunci va fi extins, urmând să fie implicate mai multe persoane private de libertate.

Reprezentații Facultății de Psihologie și Științe Sociale vor utiliza în acest proiect chestionare validate ştiinţific pentru a măsura efectele interacţiunii cu câinii asupra: atitudinilor prosociale faţă de oameni şi animale (empatie, tendinţa de a-i ajuta pe ceilalţi, abilitatea de a ierta), stima de sine şi abilităţi emoţionale precum capacitatea de procesare şi exprimare a emoţiilor. Nu în ultimul rând, va fi investigat impactul acestor interacţiuni cu animalele asupra nivelului de satisfacţie (mulţumire) cu viaţa, considerată o variabilă moderatoare pentru multe aspecte ale vieţii sociale umane.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.