Ultima actualizare: azi, 19:32

Locale

2% pentru căminul de bătrâni din Viile Satu Mare

colegiu prefectural 0(3)Prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, propune demararea unei campanii sociale de amploare la nivelul instituţiilor de stat, prin donarea a 2% din impozitul pe venit aferent anului trecut către fundaţia Casa Sătmăreană, care gestionează “Căminul de Argint” din Viile Satu Mare.

Reprezentantul guvernului în judeţ le-a solicitat, astăzi, în şedinţa Colegiului Prefectural, şefilor de instituţii deconcentrate să facă lobby în rândul angajaţilor pentru salvarea căminului din Viile Satu Mare prin donarea a 2% din impozitul pe venit.

“Să punem toţi umărul pentru această fundaţie, care are rezultate bune şi este într-un pericol de a intra în faliment. Prin lobby putem să adunăm o sumă, e nevoie de fonduri pentru continuarea activităţii. Anul acesta să dăm aici, anul viitor în altă parte. Aşa va fi eficienţă mai mare”, a spus prefectul.

Instituţia Prefectului va pune la dispoziţia instituţiilor subordonate formularele pentru donaţie, urmând ca doritorii să le completeze.

Amintim că prin fundaţia Casa Sătmăreană, din care face parte Instituţia Prefectului, Primăria Satu Mare, Primăria Viile Satu Mare dar şi oraşul înfrăţit Zutphen, a deschis în 2011 Căminul de Argint. Acesta are astăzi19 beneficiari, suferinzi de mai multe boli grave, precum Alzheimer, Parkinson, sau cu sechele în urma unor accidente vasculare, hipertensiune sau coxartroză, însă riscă să fie închis din cauza datoriilor acumulate pe fondul costurile ridicate ale tratamentelor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.