Ultima actualizare: azi, 17:36

delegatie olanda
Locale

Delegaţie olandeză la Satu Mare

delegatie olandaO delegaţie a oraşului olandez Zutphen se află într-o vizită în municipiul Satu Mare. Olandezii au avut o întâlnire cu autoritățile locale, scopul comun principal fiind rezolvarea problemei de la Căminul de bătrâni din Viile Satu Mare.

Delegaţia oraşului înfrăţit Zutphen este formată din primarul J. Arnold Gerristen, cei doi viceprimari Rik de Lange și Adriaan van Oosten, doi membri ai consiliului de conducere a Fundației Casa Sătmăreană, Bonnes Venema şi Albert van Hoff.

Aceștia au fost primiți de primarul Dorel Coica, președintele Consiliului Județean Adrian Ștef, subprefectul Cristian Sasu, după care au susţinut o conferinţă de presă, declarând că încearcă să identifice noi oportunităţi de colaborare, atât în domeniul economic cât şi în ce priveşte sprijinul social.

“Am avut discuţii pentru continuarea fundaţiei Casa Sătmăreană, dar am discutat şi despre dezvoltarea relaţiilor Satu Mare – Zutphen pe mai multe paliere, economic şi social”, a declarat Coica, edilul dând asigurări că problema căminului de bătrâni din Viile Satu Mare va fi rezolvată.

“Cel mai important lucru pentru noi este să funcţioneze în continuare Căminul de Argint Viile Satu Mare”, a ţinut să precizeze Bonnes Venema.

Adrian Ştef a spus că se încearcă stabilirea unei colaborări la nivel regional urmărindu-se concretizarea unor parteneriate cât mai repede.

Primarul J. Arnold Gerristen a spus că această vizită reprezintă un bun prilej pentru un nou start al relaţiilor, având în vedere că s-a schimbat conducerea la Satu Mare.

 

delegatie olandeza

14 comentarii

  1. IRINA 1 Răspunde

    “Cel mai important lucru pentru noi este să funcţioneze în continuare Căminul de Argint Viile Satu Mare”, a ţinut să precizeze Bonnes Venema ( membru in consiliul de conducere a fundatiei, din partea olandeza), iar domnul primar Coica a dat asigurari “că problema căminului de bătrâni din Viile Satu Mare va fi rezolvată ” deci, va fi bine ! Avem toate motivele sa speram ca lucrurile se vor rezolva, in bine si repede, la Fundatie !
    …Doamna Mihaela Pop,”La multi ani!” de Ziua Femeii, multa putere sa razbiti in hatisul crizei si birocratiei, sa ramaneti acelasi om frumos si puternic pentru binele celor condamnati la acele cumplite si sfasietoare boli ! Toata admiratia…

    • Mihaela Răspunde

      Stimata Doamna Irina,

      Va multumesc pentru urare in numele meu si al colegelor mele, va multumesc pentru increderea, cu care ne-ati investit si ati dat o valoare muncii noastre, va doresc o primavara frumoasa….un tardiv La Multi Ani si tot binele din lume…..MULTUMESC

  2. Daniel Răspunde

    Va sa zica pana a fost primarul Ilyes la putere au mers lucrurile, iar cum a venit Coica, deodata pericolsa se inchida. Las ca a garantat Coica ca va fi bineeee

    • IRINA 1 Răspunde

      Mai, James Bond , Agent 007,Daniel – Intentiile bune si angajamentele asumate trebuie respectate pana la proba contrara ! Oamenii trebuie lasati sa-si respecte angajamentele, nu putem veni in minutul 2 sa-i calcam in picioare ! Nu e corect asa ! Nu si daca vrem sa faca treaba!…

  3. andrei sabo Răspunde

    Si pe ce limba ati discutat? Ca, nici Coica, nici Stef, nimeni din echipa USL nu poate formula o idee nici pe germana, nici pe engleza! In afara de Babut, care nici romana nu stie, doar vocabularul de Olimpia….

  4. Boer Adam Răspunde

    Se zvonşte că Municipiul Satu Mare este în incapacitate de plată.

  5. Moartea Lala Răspunde

    Sa le doresti dementa Alzheimer… e prea putin… nu ar realiza ce li se intampla!!! Pentru ca daca ai o asemenea boala, nu mai stii nimic!!! sau, poate au deja??? pentru ca , e clar, NU STIU PE CE LUME SUNT!!!!Asa e D.A.:n-ai mama, n-ai tata, n-ai copii, frati sau surori…ce le-as putea dori??? sa aiba cineva apropiat aceasta boala? Apropiatul nu are nici o vina…Ar trebui sa le urez BUN-SIMT, VERTICALITATE, DECENTA, REALISM, PATRIOTISM-simplu, al eroului necunoscut, care a murit, prosteste, pentru tara asta!!! Buna idee: cati dintre guvernantii de azi ar fi in stare sa moara-la propriu!-, pentru tara asta?daca ar fi cativa, ar gasi si solutii pentru acest loc(Caminul de argint)…patetic si mucalit, comentariul meu? poate…dar….vor imbatrani si ei, si…."sfarsitul nu-i aici", chiar daca se vor roti la putere, la nesfarsit, tot astia!

    • Mihaela Pop Răspunde

      Stimate Domn,
      apreciez comentariul dumneavoastra, fiindca imi da puterea sa mai lupt cu aceasta inertie, care ne-a cuprins, cu aceasta insolenta in care cei care ne conduc acuza, si-si indreapta aratatorul in stanga si-n dreapta, nu le doresc rau,l fiindca cred in bine….dar ati punctat teribil de bine o situatie, in care ar trebui sa se regaseasca orice om din aceasta lume…..cine seamana „dezbinare, ura culege furtuna„….si vreau sa le reamintesc unora…..ca sicriul nu are sertare…..intram singuri si goi in aceasta existenta…..la fel vom iesi….din aceasta lume…..important intre aceste doua momente cruciale….sunt daruirea….si forta prin care am reusit sa imbogatim lumea din jurul nostru….poate ca sunt o mare naiva…dar printre bolnavii de Alzheimer am reinvatat cat de mult inseamna sa fii om, cat de mult inseamna sa oferi o valoare unei existente, care din punct de vedere stintific, teoretic…..asta este de fapt ce ne omoara zilnic teoria……nu mai este o existenta, ci doar stadiul de degenerare, de leguma, si cat de mult inseamna ca munca sa reinveti un gest, care pt multi dintre noi este banal….gesturi banale….ca si cel in care iti pregatesti cafeaua de dimineata……se pierd in acesta boalai

      • Bella Răspunde

        Explicati-le altfel: daca ar avea Alzheimer, ar uita unde si-au pus banii furati! Doar asa vor intelege.

  6. Mihai Sas SAs Răspunde

    Nu eu l-am scris mama

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.