Sătmărenii de la DØTS – te plimbă pe ritmuri arhaice în toată lumea

13 martie 2013 | 4 comentarii

seara muzica arhaica Centrul de Creatie Satu Mare (38)
Ritmuri arhaice cu sunete produse de instrumente ca didgeridoo, specific aborigenilor din Australia, drâmba – a cărui sunet îți vibrează în tot corpul, ducându-te cu gândul poate spre alte galaxii, djembe – tobe șamanice, care par a invoca spirite ancestrale, sau într-un singur cuvânt DØTS.

Trei tineri sătmăreni s-au decis să-și urmeze visul, acela de a cânta ce le place, astfel a luat ființă în septembrie 2012 trupa DØTS, la scurt timp alăturându-li-se și cel de-al patrulea membru. Szilagyi Otto sau ”Czano” cum îl știe lumea, cântă la drâmbă, dar este și vocalist, Szilagyi Zoltan, zis ”Szisz” – didgeridoo, Racz Attila – drâmbă și Balogh Francisc – percuție, sunt cei patru sătmăreni care alcătuiesc trupa DØTS.

Pasiunea pentru muzica arhaică i-a unit pe tineri, iar soarta a făcut ca aceștia să se găsească unii pe alții, chiar dacă percuționistul Balogh Francisc a locuit șase ani de zile în Toronto, Canada. Într-o zi, după ce a obținut cetățenia canadiană s-a hotărât să revină pe meleagurile sătmărene, întrucât ”oamenii de aici încă sunt vii în interior, acolo cam toată lumea e mecanizată, robotizată, nu există un timp mort, nici în viața personală, totul e planificat”.

Astfel că în octombrie 2011 s-a întors acasă în Satu Mare. Nu a renunțat la muzică în Canada, cântând alături de artiști africani și cubanezi prin diferite festivaluri de muzică, în același timp studiind și lucrând în domeniul social. După ce s-a întors în țară, a continuat să lucreze în același domeniu, în prezent fiind directorul magazinului social SOMARO.

”Colindăm tot globul prin muzica arhaică pe care o interpretăm, din Africa, Asia, India, Australia, până în America de Nord. Toți avem în spate un bagaj solid de cultură muzicală arhaică, suntem stăpâni pe muzica asta, pe ceea ce cântăm”, afirmă Francisc Balogh, în legătură cu pasiunea sa, muzica. 

Şi dacă aţi avut ocazia să îi ascultaţi într-unul dintre puţinele concerte pe care le-au susţinut până acum, vă daţi seama cât de important este să îţi urmezi visul, să faci ceva cu plăcere. Ascultându-i te simţi total relaxat, ritmurile şi sunetele muzicii lor te ajută să cutreieri cu mintea lumea, în profunzimea ei.

 

seara muzica arhaica Centrul de Creatie Satu Mare (30)

Pentru a  conecta auditoriul la muzica lor se folosesc de didgeridoo – instrumentul băștinașilor australieni, folosit în special la ritualuri, care se presupune că are o vechime de peste 1500 de ani, fiind un simbol al culturii aborigene; drâmba – instrument muzical idiofon în formă de potcoavă, prevăzut cu o lamă care se ciupește cu degetul în timp ce potcoava se ține în gură, a cărui origine este neclară, cele mai vechi dovezi istorice sunt niște desene chinezești din secolul al IV-lea î.H. Pe partea de percuție folosesc djembe, o tobă tradițională africană, inclusiv tobă șamanică, zurgălăi și chiar și conga.

Formația DØTS reuneşte două proiecte sub același nume, stiluri total diferite. Pe lângă muzica arhaică, vor apărea în curând cu un proiect nou, un pop hardcore, cu accente punk. Este un proiect opus muzicii arhaice, la care li s-a alăturat şi basistul Bodor Csaba.

„Mergem în paralel cu cele două proiecte, chiar dacă sunt opuse. Noi ne simțim foarte bine în amândouă. Ne reprezintă pe fiecare în parte. Nu ne place să ne facem planuri dinainte, vrem să evoluăm firesc”, spune Balogh Francisc.

Îi puteţi asculta pe membrii trupei DØTS în video-ul de mai jos, înregistrare din concertul susţinut în cadrul evenimentului „Archaeus” la Centrul de Creaţie. 

 

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Divertisment, Locale

Comentarii (4)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Simona Ciucur spune:

    felicitari, foarte frumos

  2. Babos Katinka spune:

    Am descoperit ca ati folosit pozele MELE, puse pe facebook, fara a ma intreba de chestia asta, in plus sunt mentionate pe pozele alaturate care l-ati folosit numele meu pe facebook : • ~ • ~ in c ø n c e r t 2o13 – "Archaeus" ~ • ~ •
    február 22. ·
    "Archaeus" – Ancient Vibes
    fotók: Babos Katinka, pur si simplu.fara a mentiona numele meu? cum explicati asta?

  3. Babos Katinka spune:

    Am descoperit ca ati folosit pozele MELE, puse pe facebook, fara a ma intreba de chestia asta, in plus sunt mentionate pe pozele alaturate care l-ati folosit numele meu pe facebook : • ~ • ~ in c ø n c e r t 2o13 – "Archaeus" ~ • ~ •
    február 22. ·
    "Archaeus" – Ancient Vibes
    fotók: Babos Katinka, pur si simplu.fara a mentiona numele meu? cum explicati asta?

    • Am avut acceptul lui Balogh Francisc pentru preluarea fotografiilor si prin urmare nu credem ca a mai trebuit sa intrebam pe altcineva. Mentionam ca acestea au fost preluate de pe contul de facebook al trupei, deci dintr-un spatiu public. Interesul nostru era sa promovam trupa, nu sa cream astfel de discutii, insa daca acest lucru va deranjeaza am decis sa retragem fotografiile dvs. de pe site si sa postam fotografiile facute de noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest