Prefectul Eugeniu Avram a analizat pe teren zonele cu risc de inundaţii

15 martie 2013 | 2 comentarii

prefect, Eugeniu AvramUrmarea codului portocaliu emis pentru Valea Maria, unul din afluenţii râului Crasna, prefectul Eugeniu Avram s-a deplasat, în  data de 15 martie, în Răteşti, comuna Beltiug, dar şi celelalte localităţile aflate pe cursul afluenţilor Crasnei şi unde ar putea să apară riscul de inundaţii datorită propagării undelor de viitură.

La Răteşti, prefectul împreună cu autorităţile locale a evaluat situaţia şi s-a stabilit ca în caz de nevoie să se intervină pentru supraînălţarea digului de protecţie pe o lungime de câţiva zeci de metri. Măsurile ce trebuie luate în caz de nevoie au fost decise şi în localităţile Hurezu, comuna Supur, aflată pe cursul Văii Cerna, şi Corund, comuna Bogdand, aflată pe Valea Maja, cursuri de apă pentru care au fost emise avertizări hidrologice de viitură.

Datorită derapării unui TIR pe raza comunei Supur a fost rupt un stâlp pentru reţeaua de alimentare cu energie electrică, ceea ce dus la întreruperea furnizării energiei electrice în 16 localităţi pe ruta Supur- Tăşnad. Prefectul Eugeniu Avram, însoţit de inspectorul-şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, colonelul Iulian Burz, a ţinut să ajungă la locul accidentului şi să coordoneze acţiunile pentru refacerea alimentării cu energie electrică cât mai rapid pentru a nu fi afectată populaţia. În jurul orelor 15 s-a reuşit alimentarea cu energie electrică a tuturor localităţilor afectate în urma evenimentului rutier de la Supur.

Prefectul Eugeniu Avram doreşte să reamintească primarilor că au obligaţia, în calitate de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, să monitorizeze şi să transmită de urgenţă informaţii privind riscurile privind înregistrarea unor probleme deosebite pe raza localităţilor, precum şi să coordoneze acţiunile de protejare a cetăţenilor şi bunurilor acestora în cazul unor calamităţi naturale.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. danuta spune:

    Sunteti un om inimos si de nadejde, domnule prefect , iar acum va asteapta zile foarte grele, motiv pentru care intreb – domnul Sasu de ce nu se misca si el in teren, e mult mai tanar, viguros si plin de energie,de ce nu-l folositi,ca doar leafa si-o ridica cu bucurie, nu va epuizati doar dumneavoastra, va rog frumos , si altii trebuie sa munceasca langa dv ! Nu-l mai cocolositi, puneti-l la treaba !

    • satmarean spune:

      Irina 1: unii au treaba, nu pot sta toata ziua in cizme pe campuri cu pelerine pa ei. Ce-i cu pretentiile astea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest