Primarul Coica a inspectat modul în care sunt deszăpezite străzile

15 martie 2013 | 13 comentarii

coica deszapezirePrimarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a inspectat modul în care Florisal a acționat pentru deszăpezirea străzilor. Alături de acesta au participat viceprimarul Marcela Papici, administratorul public Dan Băbuț și specialiști de la Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Servicii Publice din cadrul Primăriei, care au făcut verificări în teren pentru a monitoriza desfășurarea acțiunii de deszăpezire.

S-au verificat arterele de nivel 1  care până la ora 12 erau curăţate astfel încât circulaţia autovehiculelor se desfăşoară în condiţii normale pe timp de iarnă. Arterele de nivel 2 sunt în curs de curăţare iar cele de nivel 3 urmează să se cureţe pe parcursul zilei în acest moment acţiunea este în plină desfăşurare în Cartier Micro 16.

S-a acţionat începând cu ora 5.20 dimineaţa. Se folosesc în medie un număr de 14 utilaje: tractoare cu sărăriţă pentru împrăştierea sării şi a clorurii de magneziu, pluguri, abrockiper cu lamă şi împrăștiator. De asemenea, s-a acţionat şi manual cu 25 de muncitori (pentru curăţarea trotuarelor din preajma instituţiilor).

Primarul Dorel Coica a declarat că prima verificare a făcut-o la 4.30 dimineața, după care a mai ieșit în teren să vadă stadiul deszăpezirii la ora 6.00 și la 8.30. Acesta a precizat că la primele ore ale dimineții acțiunea de deszăpezire nu a fost mulțumitoare, insistând asupra firmei de salubrizare să scoată toate utilajele pentru a face față situației.

Prima ieșire am avut-o pe la 4.30 dimineața, următoarea ieșire am avut-o după ora 6.00, iar la 8.30 am făcut din nou un circuit prin oraș, după care am venit la sediu și împreună cu colegii am insistat către firma de salubrizare să mai scoată și alte utilaje, să scoată tot ce au ca să facem față. Acum se circulă destul de bine. Mai intrăm pe străzile principale. Insistăm ca până diseară să intervină și să se degajeze inclusiv străzile laterale. Insistăm să folosească mai multă clorură de magneziu care împiedică înghețul, să nu avem polei, să nu avem gheață pe carosabil”, a declarat edilul șef.

Viceprimarul Marcela Papici a afirmat că responsabilii din Primărie au ieșit cu aparate foto imediat după ora 8.00, astfel încât să poată fi confruntat ce a raportat firma de deszăpezire, cu situația faptică din teren. Aceasta a precizat că s-a luat legătura deja și cu cei de la Apaserv să fie pregătite canalele, iar gurile de scurgere să preia apa care rezultă din topirea zăpezii.

La ora 9 dimineața nu părea că orașul este curat, iar după ce le-am cerut cu insistență, acum într-adevăr se vede că se lucrează. Îmi pare rău că trebuie să fim atât de agasanţicu ei ca să își facă treaba”, a declarat Papici.

În baza acordului cadru privind întreţinerea drumurilor judeţene pe perioada de iarnă, în vigoare, încheiat cu firmele SC Săgeata GP SRL şi SC Tehnic Asist SRL de la ora 4, utilajele de deszăpezire acţionează continuu. Deszăpezirea se face pe 4 loturi cu 20 de maşini supravegheate prin GPS, activităţile defăşurate fiind de curăţare cu lama a părţii carosabile şi pentru împrăştierea de material antiderapant.

Două echipe de angajaţi ai Consiliului Judeţean Satu Mare efectuează verificări în teren.

Pe drumurile judeţene se circulă în condiţii de iarnă neexistând drumuri închise circulaţie

În cazul în care sunteţi în trafic şi sunteţi martor a unor situaţii nefericite create de starea vremii vă rugăm să sesizaţi la numerele de telefon 0261710651, 0261 713 692.

 

Etichete: , ,

Categorie: Locale

Comentarii (13)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. cocojumbo spune:

    daca primarul si papici nu apareau in fotografi era tristete mare, vene taiate si floci zmulsi din cap

  2. vasile spune:

    de mirare ca A. Stef nu a aparut in poza cum face el deobicei

    • martina spune:

      Pai! lipsea panglica…ca daca ar fi fost….nu lipsea nici STEF si nici Govor…sau poate era prea matinal…cam somnurosi astia din PNL in frunte cu ‘Cacarau”"

  3. danuta spune:

    E de apreciat sa ai un primar care la 4,30 dimineata , cu noaptea in cap, se apuca sa colinde orasul ca sa verifice starea drumurilor si sa-i trezeasca pe cei de la Drumuri sa-si faca treaba, apoi din nou , la 6 dimineata s-o apuce din nou prin oras – recunoasteti ca e demential de greu,cati dintre noi am iesi pe o astfel de vreme!? In definitiv, nu e in nici o campanie electorala, nu ar trebui sa-si distruga sanatatea nici unul din ei-primarul Coica si doamna viceprimar Papici! Stiu ca e obligatia lor sa faca treaba asta, sa se ingrijeasca de bunul mers din oras, dar sunt deja pe functii, macar 3 ani, ar putea sa motaie la caldurica ,nimeni nu i-ar putea face nimic, decat sa-i injure…Iar de injurat oricum ii injuram vartos, mereu, cu motiv sau fara motiv ,pe acestia doi sau pe altii,ori pe toti,prin rotatie, dar cand se trudesc spre binele nostru, macar atunci sa nu dam cu ei de pamant, in general vorbind, sa n-o mai facem cu nimeni, sa le respectam stradania…Oamenii se demoralizeaza cand sunt criticati mereu , si mai ales atunci cand sunt pe nedrept…Iar interesul nostru este sa faca treaba,deci, e corect sa fim corecti si noi, la randul nostru, si obiectivi…

    • andrei sabo spune:

      Danuta, mai crezi in povesti?
      Primarul nu a fost la ora 4.30, ca atunci deja la 8.30 ar fi fost plin facebooku cu el. Abia dupa 12 a iesit. Cei care au fost in trafic intre orele 7.30 si 10 stiu cel mai bine cum a mers deszapezirea. Nicicum.

      • Navetist spune:

        La 6:25 azi dimineata Golescu era curat, la fel si Careiului.

      • Localnic spune:

        Andrei , ai perfecta dreptate. Azi dimineata pe la 8 drumul C II- Centru se facea in cca 30-40 min. Gheata si zapada cat cuprinde pe drum si pod. Lucian Blaga_artera de gradul I! Vai de capul nostru. Ar fi timpul ca faptele sa inlocuiasca demagogia .

    • danuta spune:

      @ draga Andrei Sabo – Satmarenii stiu cel mai bine adevarul, cei care au strabatut arterele orasului,si da, cred in povesti daca sunt spuse de oameni buni, banuiesc ca si obsedatii de pe Facebook stateau la caldurica, ca si mine, si nu au apucat sa-l surprinda pe primar, sau nu au nici un interes sa-l surprinda cand face lucruri bune…

  4. Teo spune:

    La 7;30 am intrat in judet dinspre baia mare. vreau sa spun ca drumurile erau intr-o stare jalnica!nu am vazut nici un utilaj al florisalului! nici in sm si nici in bm! (drusalul din bm este tot al florisalului)

  5. cocojumbo spune:

    danuta esti cumva clona viceprimaritei? extaziaza-te cit vrei iesire pe teren a fost pentru poza!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • danuta spune:

      Este opinia ta si o respect! Dar , intreb – de ce sa mimeze un interes pentru oras daca nu au pe tragaci nici o campanie mai repede de 3 ani?! E lipsit de sens! Au serviciul garantat pe urmatorii 3 ani…de ce se obosesc, de fraieri?!

  6. satmarean spune:

    Politia rutiera ar trebui sa verifice anvelopele de iarna de pe masini. Parerea mea…

  7. Norick spune:

    Maşini?? ce maşini ? e tractor U640 din vremea lui Pazvanti…Cauciuc nou în anii ’70 a văzut şi atunci de pe poze..Ruşine…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest