Ultima actualizare: azi, 22:26

Locale

Sensul giratoriu de la Burdea, eficient doar fără traficul greu

burdeaUn studiu efectuat de o firmă specializată, la comanda Primăriei Satu Mare, arată că amenajarea unui sens giratoriu în intersecţia de la Burdea ar fluidiza traficul, doar dacă ar fi deviat traficul greu din acel punct.

Studiul a fost realizat la finalul anului 2011 și începutul anului 2012, fiind analizate mai multe variante pentru eficientizarea traficului în intersecția Pod Decebal-drumul Careiului – b-dul Cloșca și b-dul Octavian Goga.

Concluzia a fost acea că reconfigurarea intersecției sub forma de intersecție giratorie cu 3 benzi pe calea inelară (în condițiile amenajării benzilor dedicate pentru virajele de dreapta) este o măsură adecvată, dar doar în concordanță cu măsuri suplimentare privind devierea vehiculelor grele de transport marfă din zonă, prin implementarea de proiecte de infrastructură prin care traficul greu de tranzit este scos din zona urbană. Adică un sens giratoriu ar fi eficient la Burdea doar după finalizarea centurii de ocolire.

Costurile estimate pentru amenajarea sensului giratoriu, conform studiului, ajung la circa un milion de euro.

Redăm în continuare informarea prezentată Primăriei Satu Mare:

 

STUDIU:

Studiu privind rezultatul serviciilor de proiectare – faza DALI – la obiectivul de investiţie: 
Amenajare sens giratoriu la intersecţia Drum Carei şi bl. Cloşca

Analizând proiectul privind lucrările de proiectare – faza DALI – pentru obiectivul de investiţie: Amenajare sens giratoriu la intersecţia Drum Carei şi bl. Cloşca, elaborat de SC Rono Aqua SRL Oradea s-au constatat următoarele:

PROIECT Nr. 982/2011, FAZA: DALI

PROIECTANT: SC Rono Aqua SRL Oradea

INDICATORI TEHNICO – ECONOMICI PROPUŞI ÎN PROIECT:

• Valoarea totală a investiţiei: 3.747.070 lei (fără TVA)
din care:
– construcţii – montaj: 3.379.184 lei (fără TVA)
– dotări 0 lei (fără TVA)

• Eşalonarea investiţiei: Anul I INV 3.747.070 lei
C+M 3.379.184 lei

Durata de realizare a investiţiei 12 luni.

Capacităţi:

Lucrări care se vor executa în cadrul proiectului:
1) Suprafața carosabil: 7.400 mp
2) Suprafață spațiu verde: 1.940 mp
3) Suprafață trotuare: 1.300 mp

ANALIZA SOLUŢIEI TEHNICE:
Datorită faptului că studiul de circulație pus la dispoziția prestatorului, SC Rono Aqua SRL Oradea, de către Municipiul Satu Mare nu avea date informative detaliate pentru intersecția Drum Carei și bl. Cloșca acesta a procedat la întocmirea unui studiu de circulație nou pentru intersecția sus menționată. În cadrul acestui studiu s-au analizat 6 scenarii (soluții tehnice) și anume: 
1) Conservarea situatiei existente (intersectie semaforizata) 
2) Optimizarea modului de amenajare existent (optimizarea ciclului de semaforizare)
3) Amenajarea unui sens giratoriu cu 2 benzi pe calea inelara, in conditiile prognozei traficului existent si fara exproprieri
4) Amenajarea unui sens giratoriu cu 3 benzi pe calea inelara, in conditiile prognozei traficului existent si fara exproprieri
5) Amenajarea unui sens giratoriu cu 3 benzi pe calea inelara, in conditiile prognozei traficului existent si cu exproprieri
6) Amenajarea unui sens giratoriu cu 3 benzi pe calea inelara, in conditiile devierii traficului greu si cu exproprieri
Pentru fiecare din aceste modalități de reamanajare a intersecției s-au obținut indicatori de performanță a traficului, care indică soluția optimă.
În urma studiului de trafic pentru cele 6 scenarii alternative analizate au fost obținute următoarele rezultatele, în termeni de întarziere medie (timpul mediu de traversare) și, implicit, Nivelul de Serviciu:

Scenariu Solutia tehnica Intarzierea medie (timp de traversare) -secunde- Nivel de Serviciu 
1 Conservarea situatiei existente (intersectie semaforizata) 168.8 F 
2 Optimizarea modului de amenajare existent (optimizarea ciclului de semaforizare) 281.8 F 
3 Amenajarea unui sens giratoriu cu 2 benzi pe calea inelara, in conditiile prognozei traficului existent si fara exproprieri 873.0 F 
4 Amenajarea unui sens giratoriu cu 3 benzi pe calea inelara, in conditiile prognozei traficului existent si fara exproprieri 867.9 F 
5 Amenajarea unui sens giratoriu cu 3 benzi pe calea inelara, in conditiile prognozei traficului existent si cu exproprieri 263.7 F 
6 Amenajarea unui sens giratoriu cu 3 benzi pe calea inelara, in conditiile devierii traficului greu si cu exproprieri 23.6 C

Soluția optimă se dovedește a fi Scenariul 6, în care se amenajează un sens giratoriu cu 3 benzi pe calea inelară, în condițiile construirii benzilor dedicate pentru virajul la dreapta și a devierii vehiculelor grele de transport marfă pe rute alternative. 
Optimizarea ciclului de semaforizare (în condițiile configurației existente a intersecției) conduce la îmbunătățirea modului de desfășurare a circulației doar pentru două ramuri ale intersecției (și anume, B-dul Cloșca DJ194 și Drumul Careiului), per total, timpii medii de traversare fiind mai mari. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al ciclului de semaforizare, nu se pot aplica măsuri pentru îmbunătățire. 
Studiul de trafic a condus la concluzia conform căreia reconfigurarea intersecției sub forma de intersecție giratorie cu 3 benzi pe calea inelară (în condițiile amenajării benzilor dedicate pentru virajele de dreapta) este o măsură adecvată, dar doar în concordanță cu măsuri suplimentare privind devierea vehiculelor grele de transport marfă din zona Proiectului, prin implementarea de proiecte de infrastructură prin care traficul greu de tranzit este scos din zona urbană.

În caietul de sarcini s-a cerut dovedirea fezabilității acestui obiectiv de investiție, dar din documentația predată reiese că investiția este fezabilă cu condiția devierii traficului greu pe rute alternative. Acest lucru este imposibil de realizat la ora actuală. Rezultă timpi de așteptare mai mari conform studiului de trafic întocmit de SC RONO AQUA SRL Oradea.
Având în vedere cele arătate mai sus rezultă că o astfel de investiție nu fluidizează traficul în acest nod de circulație.

 [EPSB title=”Taximetriștii vor sens giratoriu la Burdea și Crinul. Cum comentați?” href=”https://portalsm.ro/2013/03/taximetristii-vor-sens-giratoriu-la-burdea-si-crinul-cum-comentati/”]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.