Tinerii de la Forța Civică Satu Mare au depus o petiție la Prefectură pe tema Schengen

7 martie 2013 | 5 comentarii

Forta Civica Satu Mare (1)Organizația de Tineret Forța Civică Satu Mare a depus astăzi la Instituția Prefectului Satu Mare petiția “VIITOR EUROPEAN PENTRU ROMÂNIA”, cu privire la aderarea României la spațiul Schengen, prin care solicită demisia imediată a Ministrul de Externe, Titus Corlățean, precum și a prim-ministrului Victor Ponta.

Președintele Organizației de Tineret Satu Mare, Mihai Huzău, însoțit de secretarul general OTFC Satu Mare, Raluca Cherecheș și tinerii din organizație au dorit să atragă atenția asupra importanței aderării României la spațiul Schengen, asupra viitorului tinerilor, care sunt acum pe băncile liceului, ale facultății sau sunt proaspăt absolvenți și care poate fi afectat de  nepăsarea unor oficiali ai statului.

“Cu această ocazie aș dori să adresez o întrebare deschisă actualei conduceri sătmărene: Dacă aderarea în spațiul Schengen nu reprezintă o prioritate pentru guvernarea actuală ce se întâmplă cu suma de peste opt milioane euro, bani obținuți din fonduri europene pentru rețeaua de drumuri transfrontaliere între comunele Bercu, Sanislău, Berveni- Garbolc, Ura, Ombloy, drumuri practicabile doar cu condiția aderării României în Schengen? S-au cheltuit acești bani în zadar? Să nu uităm de pista pentru bicicliști între Satu Mare și Fehergyarmat, care, la fel este impracticabilă, pistă pentru care s-au cheltuit de asemenea circa 5 milioane și jumătate de euro”, a declarat președintele OT Forța Civică, Mihai Huzău.

În petiția depusă la Instituția Prefectului Satu Mare, tinerii de la Forța Civică Satu Mare remarcă o îndepărtare evidentă a actualei puteri de la direcția împlinirii integrării europene a României și de la pozițiile politice care definesc apartenența țării noastre la familia țărilor europene cu democrații autentice, moderne.

”Considerăm actuala poziție a guvernului USL și reprezentanților săi drept o dovadă de incompetență și de alterare voită a mandatului primit de la cetățenii României, în urma procesului electoral din decembrie 2012.

Considerăm, de asemenea, că un stat de drept consolidat, o  justiție independentă, libertăți cetățenești garantate și o politică hotărâtă de combatere a corupției – în special în structurile statului român – sunt deziderate clare pentru toți cetățenii României. Ele nu sunt doar condiționări externe și facultative, venite din partea partenerilor externi, ci sunt componențe intrinseci ale responsabilității pe care actuala guvernare și-a asumat-o față de toți românii” se arată în petiție.

Prin această petiție Organizația de Tineret solicită demisia imediată a Ministrului de Externe, Titus Corlățean, precum și a prim-ministrului Victor Ponta, ambii autori ai unor declarații care se pun în contradicție cu valorile europene la care România a aderat începând cu anul 2007.

 

 

 

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (5)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. culio spune:

    houuuu iliescu, cind ii vad moaca de…..imi vine sa….:)).—mai traieste ilici?

  2. Daniel spune:

    Alti tineri care se uita la TV si cand vad ceva scandal se promoveaza pe seama lui, acum pe Schengen. Si primesc directive de la centru ce sa faca. Alti tineri care spera sa ocupe in viitor ceva functii la stat, ca la privat e mai greu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest