Un bărbat a ajuns în șoc hipotermic la Urgențe. Avea doar 33,4 grade C

25 martie 2013 | 0 comentarii

upu satu mareUn bărbat, în vârstă de 56 de ani, a ajuns în șoc hipotermic la Unitatea de Primire Urgențe, fiind găsit pe marginea unui șanț.

În intervalul 22.03. – 25.03.2013 la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare au fost consultate și au primit îngrijiri medicale un număr de 373 de persoane. Dintre acestea, un număr de 7 persoane au ajuns la UPU în stare avansată de ebrietate, 5 după ce au fost agresate și 3 victime ale unor accidente rutiere.

În data de 25.03. în jurul orei 3, la UPU a fost adus, cu ambulanța, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, în șoc hipotermic. Persoana a fost găsită pe marginea unui șanț, iar la prezentarea la UPU avea o temperatura de 33,4 grade. În cursul transportului spre spital bărbatul a făcut un stop cardio respirator care a necesitat o resuscitare îndelungată, pe ambulanță și în cadrul UPU.

Bărbatul, în stare comatoasă, se află în momentul de față internat la Reanimare, în stare grava.

Pentru prima data în acest an și-au făcut  apariția  căpușele. În weekend, la UPU s-au prezentat două persoane înțepate de căpușe. Ambele persoane domiciliază în mediul rural.

Etichete: , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest