Ultima actualizare: ieri, 22:26

judecatoria Satu Mare, Pop Camelia Ana, Hotca Crina Corina
Locale

Cum poţi beneficia de asistenţă juridică gratuită într-un proces

judecatoria Satu Mare, Pop Camelia Ana, Hotca Crina Corina Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Satu Mare, judecătorul Crina Corina Hotca şi judecătorul Camelia Ana Pop, şefă a Secţiei Penale, au prezentat astăzi într-o conferinţă de presă modalitatea prin care sătmărenii pot benefica de asistenţă juridică gratuită într-un proces.

Judecătorul Crina Corina Hotca a afirmat că în primul trimestru al acestui an au fost depuse doar 35 de cereri. Anul trecut au fost aprobate 42 de cereri din cele 51 depuse, în total fiind aproximativ 17.000 de cauze noi.

În mod obișnuit, cheltuielile într-un proces ajung la câteva mii de lei. Onorariul unui avocat începe de la 1.500 de lei, taxele de timbru sunt destul de mari, în funcție de solicitările petentului, o expertiză costă aproximativ 1.500 de lei, o contraexpertiză aproximativ 3.000 de lei, iar un onorariu de executare începe de la 500 de lei. În anumite cazuri, aceste cheltuieli sunt suportate de stat.

Potrivit judecătorului Camelia Ana Pop, pe linie civilă, la Tribunalul şi Judecătoria Satu Mare au beneficat de asistenţă gratuită 2.271 de persoane, aici avocatul fiind obligatoriu în anumite situaţii.

 

Ajutorul public pe linie civilă

  • Ce inseamna ajutor public judiciar ?

Ajutorul public judiciar este o forma de asistenta acordata de stat prin care se asigura dreptul la un proces echitabil, prin care se garanteaza accesul egal la actul de justitie pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciara, inclusiv pentru executarea silita a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii.

 

  • Pentru ce se poate acorda ajutor public judiciar ?

Ajutorul public judiciar se poate acorda in urmatoarele forme:

–         plata onorariului unui avocat care sa acorde asistenta juridica inaintea demararii unui proces sau in timpul unui proces.

–         plata expertului, a traducatorului sau interpretului.

–         plata onorariului executorului judecatoresc.

–         scutiri, reduceri, esalonari sau amanari de la plata taxelor taxelor de timbru in cadrul unui proces sau in faza de executare silita.

 

  • Cine beneficiaza de ajutor public judiciar ?

          Poate solicita acordarea ajutorului orice persoană fizică care nu poate face faţă cheltuielilor fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale.

          Conditiile generale cerute de lege sunt ca venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, sa se situeze sub nivelul de 300 lei, caz in care sumele se avansează în întregime de către stat.

          Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează intre 300 lei si 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.

          Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie.

          Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre forme nu poate depăşi în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.

Se considera membru al familiei si persoana care are domiciliul ori resedinta comuna si gospodareste impreuna cu solicitantul, copiii sau alti descendenti in linie dreapta ai acesteia in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinerea solicitantului, precum si copiii sau alti descendenti in linie dreapta in varsta de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, daca se afla in continuarea studiilor si in intretinerea solicitantului.

  • Cum se solicita ajutor public judiciar ?

Petentul va depune o cerere în scris si va atasa acte din care sa rezulte veniturile şi obligaţiile de întreţinere sau de plată faţă de alte persoane, o declaraţie pe propria răspundere, neautentica, prin care va preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.

          Tot instantei de judecata se va adresa si cererea pentru scutirea, reducerea sau amanarea de la plata taxelor judiciare datorate în faza de executare silită.

          Pentru desemnarea unui avocat, cererea se adresează fie la instanţa fie la baroul local de avocaţi.

  • Sanctiuni

Orice persoana interesata va putea sesiza oricand instanta si va prezenta dovezi cu privire la situatia reala a celui caruia i s-a incuviintat cererea. Dacă instanţa va constata că cererea a fost făcută cu rea – credinţă, prin ascunderea adevărului, poate obliga partea la plata sumelor datorate şi chiar la o amendă judiciară in cuantum de pana la 5 ori suma pentru care a obtinut nejustificat scutirea.

Instanta poate dispune insa, odata cu solutionarea cauzei, obligarea partii care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, in tot sau in parte, a cheltuielilor avansate de catre stat, daca prin comportamentul nediligent avut in timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori daca prin hotarare judecatoreasca s-a constatat ca actiunea a fost exercitata abuziv.

  • Incetarea ajutorului public judiciar

Dreptul la ajutor public judiciar se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale până la un nivel care să îi permită să facă faţă costurilor procesului.

 

 

 

ASISTENTA JURIDICA GRATUITA IN MATERIE PENALA

 Ce însemnă asistenţă juridică obligatorie şi gratuită?

          Asistenta juridica este una in componentele dreptului la apărare. Potrivit art. 24 din Constituţie, in tot cursul procesului  părţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

 Cine beneficiază de asistenta juridica obligatorie?

Asistenta juridica este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar in alta cauza, când fata de acesta a fost dispusa măsura de siguranţa a internării medicale chiar in alta cauza ori când  organul de urmărire penala sau instanţa apreciază ca învinuitul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apărarea, precum si in alte cazuri prevăzute e lege.

          In cursul judecăţii, asistenta juridica este obligatorie si in cauzele in care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viata sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

 

ASISTENTA JUDICIARA GRATUITA IN MATERIE PENALA PENTRU VICTIMELE UNEI INFRACTIUNI

 Asistenţă judiciară gratuită înseamnă:

          1. asistarea şi reprezentarea gratuită de către un avocat;

          2. primirea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri civile.

 Cine poate beneficia?

          – persoana care a fost victima unei tentative de omor, tentative de omor calificat sau tentative de omor deosebit de grav;

          – persoana care a fost victima unei infracţiuni de vătămare corporală gravă, a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă;

          – persoana care a fost victima unei infracţiuni de viol, a unui act sexual cu un  minor sau a unei perversiuni sexuale;

          – dacă soţul, părintele sau persoana care întreţinea solicitantul a decedat ca urmare a unei infracţiuni de omor, omor calificat, omor deosebit de grav, sau orice altă infracţiune săvârşită cu intenţie, care a avut ca urmare moartea persoanei;

          – persoana care a fost victima unei infracţiuni, iar venitul lunar pe membru de familie nu este mai mare decât salariul minim brut pe ţară stabilit pentru anul în curs.

          Aceste persoane au dreptul de a fi asistate sau reprezentate, în mod gratuit, de către un avocat şi pot primi suma necesară punerii în executare a hotărârii judecătoreşti.

          În termen de maxim 60 de zile de la data săvârşirii infracţiunii sau de la data la care s-a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii, solicitantul are obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală.

  • Cum se obtine asistenţă judiciară gratuită

          Pentru a beneficia de asistenţă judiciară gratuită, trebuie formulată o cerere scrisa si se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere şi orice alte documente utile pentru soluţionarea cererii.

          Asistenţa judiciară gratuită se acordă fiecărei victime pe tot parcursul procesului, în limita sumei echivalente cu două salarii de bază minime brute pe ţară, stabilite pentru anul în care victima a formulat cererea de asistenţă judiciară gratuită.

 

4 comentarii

  1. Vali Blaga Răspunde

    bine venite aceste masuri,speram ca guvernul le va mentine mult timp, pina cind romanii vor cistiga macar 1000 euro/luna.

  2. Jenica Alexandru Haslinger Răspunde

    Buna ziua. In urma cu un an am divortat legal. La divort nu am cerut nimic decit sa mi-se acorde divortul si faptul ca nu sunt de acord ca fosta sotie sa-mi poarte numele. Dupa ce am fost tavalit in Instanta,totusi fara acordul meu s-a decis sa imi poarte numele pe motiv ca fosta are o functie fffff importanta. Ma simt ne indreptatit. Ce pot face in continuare,mai cu seama ca nu am nici o sursa de venit in Romania,si nici in Austria unde locuieste. Am luat un nume Austriac din aceasta cauza.
    Cu respect va rog sa ma indrumati.
    Multumesc.

  3. Ionescu Răspunde

    Avocat din oficiu = praf in ochi
    Espert contabil platit de stat = la fel, se intelege cu partea adversa, si pierzi la sigur.
    Am avut ocazia sa am asistenta gratuita.
    Asistenta gratuita acordata de stat este praf in ochi. Avocatul care ti se da este un incepator fara esxperienta, sau daca nimeresti unul cu experienta,, acela va fi de forma, nu se intereseaza de cazul tau, , i-l intereseaza sa se termine mai repede procesul, nu-si da interesul, ca pentru 200-300 lei , cat ii-i aproba judecatorul in bataie de joc, nu se osteneste nimeni pentru asa ceva.
    Sunt judecatori care i-ti gasesc tot felul motive ca sa nu-ti dea, iar daca-ti da este praf in ochi.
    Ori cu avocat din oficiu, ori fara avocat ,este acelasi lucru, pierzi la sigur, cand ajungi in fata judecatorului, in calitate de parat sau soliciti ajutor public judiciar, judecatorul te vede si te trateaza ca pe un gunoi, judecatorul este deasupra lui Dumnezeu.
    O spun din experienta personala.

  4. Corbea Ioana Răspunde

    Buna ziua ! referitor la comentariile răutacioase despre asistenta juridica gratuita , nu trebuie generalizat fiindca depinde foarte mult de oameni , spun oameni pentru ca orice functie ar avea în primul rand sunt oameni , care au caracter diferit unii de ceilalți. Depinde de norocul fiecaruia la cine ajunge sa fie ajutat . .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.