Ultima actualizare: azi, 14:54

Locale

Dorel Coica cere excluderea lui Valer Marian din PSD şi demisia acestuia din Senat

Dorel Coica

Dorel Coica

Primarul Dorel Coica, în calitate de preşedintele al filialei municipale a PSD Satu Mare și vicepreședinte al organizației județene, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că cere excluderea din partid a lui Valer Marian, dar şi demisia acestuia din funcţia de senator.

Edilul şef a arătat că propunerea sa vine în urma unor atacuri în presă, anunţând că acesta nu mai reprezintă interesele partidului și nu mai are ce căuta nici în sediul PSD Satu Mare.

Prin atitudinea pe care dânsul a avut-o în ultimele luni, prin atacuri directe la adresa membrilor de partid din Satu Mare, a denigrat bărbaţi, femei, intrând în viaţa intimă a lor, ceea ce nu permite moralitatea, bunul simţ. După ce a încercat să termine membrii de partid din Satu Mare, d-l senator a început să atace instituţiile statului, cu care eu, în calitate de primar, am relaţii de colaborare. (…)

A continuat atacurile la adresa premierului Victor Ponta, a vicepremierului Liviu Dragnea, vicepreşedintele Senatului, d-l Sârbu, şi alţii. Datorită atitudinii pe care dânsul a avut-o constant după ce a fost ajutat de populaţia din Satu Mare şi de noi toţi să ajungă senator, datorită punctelor sale de vedere, personale, neînsuşite de organizaţia PSD Satu Mare, am hotărât să încheiem colaborarea, şi în calitatea mea de preşedinte al organizaţiei municipale, o să cer organizaţiei nr. 10 să propună excluderea dânsului din PSD. Măsura este una tranşantă, nu putem continua cu dânsul, deci d-l senator Valer Marian nu mai reprezintă pe nimeni din PSD Satu Mare, atât municipiu cât şi judeţ, şi nici măcar USL Satu Mare“, a afirmat Coica.

         

Referitor la faptul că Valer Marian a fost lăsat să voteze la congresul PSD, Coica a explicat că acest lucru a fost corect, din moment ce s-a autosuspendat din PSD.

D-l Valer Marian nu mai reprezintă opinia noastră, a celor care suntem în Satu Mare, nu mai dorim nicio colaborare cu dânsul. Fac un apel politic la toţi membrii de partid, aleşii locali, primari, să nu răspundă la nicio comandă a domnului Valer Marian, pentru că nu mai este membru al structurii PSD. Nu mai are nicio calitate politică să convoace aleşii locali“, a adăugat Coica.

 

Coica i-a mai solicitat senatorul demisia şi i-a sfătuit pe colegii de partid să nu mai reacţioneze la atacurile ce probabil vor urma, inclusiv cu plângeri penale.

Dacă dă dovadă de corectitudine şi atitudine politică serioasă şi respect faţă de populaţie, ar trebui să plece şi din funcţia de senator, pentru că dorim să avem alegeri anticipate şi să trimitem  în Parlament un senator care să lupte pentru noi, să ne reprezinte, să umble pe la ministere, să facă lobby, să aducă bani. Este un apel pe care-l fac eu, organizaţia municipală şi sunt convins că şi organizaţia judeţeană. (…) După informaţiile mele este o mare satisfacţie a membrilor PSD-ului că vom rămâne fără un membru, pe care l-am considerat marcant, dar din păcate s-a dovedit a fi contrar. Am tolerat destul! Am înţeles că şi pentru mine avea pregătite tot felul de dosare. Eu sunt curat, sunt pregătit, de asta am şi întrat în luptă. Mie trebuie să-mi dovedească, după vorbele dânsului nu pot să mă iau. Probabil ne va lua pe toţi la rând că are timp să scrie, să conceapă, dar asta nu ne sperie. Sfătuiesc populaţia să aibă încredere în noi în continuare, pentru că ne facem treaba”, a mai adăugat Coica.

 

23 comentarii

  1. max Răspunde

    Ei, da ce bun era Marean cand va terfelea contracandidatii in Gazeta! Ce mult il apreciati si il iubeati! Sareati in sus cu el prin parcuri si pe Platou, nu domnu Govor? Impreuna urlati ,,Giiurca, nu fi curca ! si iesi afara javra ordinara!”. Dintr-odata e un santajist betiv, odios atunci cand interesele nu vi se pliaza perfect!

  2. Florentin Răspunde

    O solicitare fireasca a presedintelui PSD Satu Mare, dr. Dorel Costel Coica! PSD-ul nu mai trebuie sa aiba asemenea indivizi in functii reprezentative! Dupa tonul dat de presedintele Ponta, PSD-ul trebuie sa intre in campanie electorala pentru Parlamentul European. Nu trebuie sa se uite ca in atare context, PNL nu mai este aliat la aceste alegeri,iar PSD-ul trebuie sa se intareasca, sa se organizeze riguros preluind oameni valorosi ce cred in valorile social-democrate.

    • pesedistul turbat Răspunde

      USL = GIO(Grup Infractional Organizat) Florentin cand vorbesti de Parlamentul European si UE spala-te pe gura fraiere, mirosi de la distanta a BOLSEVIC, sluga lui Ilici

  3. Martor ocular Răspunde

    Ma surprinde faptul ca acest “om” este bagat in seama de atata lume.BRAVO!!!! valerica nici nu stii cat de mic ai inceput sa devii!!!!!

  4. cocojumbo Răspunde

    valerica cumparati o bicicleta si ia frumusel drumul clujului catre dabica ta te invata govor sa pedalezi tu numai trebuie sa dai din picioare

  5. Liberal Răspunde

    deci, aveti deci noroc cu deci Valer Marian, pentru ca deci va face sa aratati deci bine. Deci traiasca Einstein si deci teoria lui a relativitatii. Deci… deci…

  6. Daniel Răspunde

    Pai mai Dorele, daca esti atat de curat si inocent, ia spune-le la angajatele tale de la cabinet sa dea si chitanta cand se incaseaza bani, ca altfel se numeste evaziune fiscala. Si legat de adus bani, tu ca primar nu esti pus de noi numai sa cheltuiesti banii din buget, poti sa si atragi bani, ca nu ne suparam daca aduci si tu din surse externe. Si apropo, cum a fost pana la urma cu intalnirile alea de la Bucuresti cu liderii PSD pentru marile proiecte din Satu Mare? Ca nu ne-ai mai spus nimic…

  7. Reflexia din chelie Răspunde

    Dupa spusele lui Govoride,Coi ca este cel care l-a tratat pe Valerica in marea lui calitate de medic de familie,tot Coi ca este cel care a mediat afacerea Govor-Marean la cererea lui si in calitate de primar ( o fi in fisa postului).Rezultatul?Valerica e mai turbat pe zi ce trece,poate o fi facut si purici de la bereta aia neagra si nespalata,iar medierea merge sublim pe alocuri,inaltator in general mai ales cand e condimentata cu toate zoaiele scurse prin media.Ce rezulta? Ca Coi ca e un mare meserias!
    PS.Sunt extrem de curios cate lovele a atras Coi ca in conditiile in care chiar si bugetul ,votat in ultima zi ,i-a dat cu virgula?

  8. Adevarul Răspunde

    Bravo Domnule Primar!
    Pacat ca atatia ani l-ati lasat sa-si bata joc de acest judet si de multi oameni din el si ca a trebuit sa intervina conducerea centrala a partidului ca acest personaj sa fie pus pe linie moarta. Fiind in postul Pastelui este binevenita, totusi, aceasta initiativa si in al doisprezecelea ceas.
    Mai ramane ca dl. Govor sa-i retraga accesul la GNV prin rezilierea contractului de inchiriere, dupa cum a spus in emisiunea de pe Nasul TV. Vezi: http://www.youtube.com/watch?v=j4PTvBTeDHk
    sau: http://www.nasul.tv/2013/04/19/razboi-total-in-psd-satu-mare-dezvaluiri-socante-despre-senatorul-valer-marian/
    Pentru a-l exclude din partid cred ca nu trebuie sa faceti prea multe. Pentru a-l exclude din Parlament trebuie sa va folositi inregistrarile medicale pe care le aveti la dvs. la cabinet, dupa cum reiese din emisiunea de mai sus, precum si adeverinta medicala prezentata de senator pe data de 3 aprilie postata si pe acest site. Astfel o sa dovediti lipsa de discernamant al acestuia si faptul ca nu poate avea capacitate de exercitiu.
    Succes si sa vedem ce rezultate obtineti.

  9. caraiu Răspunde

    la valer i se trage de la vizita facuta inopinatla spitalul din carei unde coi cu amicu jeno taie si spanzura pe rupte si fac saci de lovele..negre…bai mare ca valer a bagat de seama cum isi face veacu coi cu udmristii la carei!!!!

  10. Daniel Răspunde

    Va sa zica Dorele ai mintit cand ai spus ca l-ai tot rugat pe Valer sa candideze insa el nu voia…si cica nu vei candida impotriva lui cand stiai bine care e situatia, ei ei regie regie teatru, cum ne manipulezi pe noi Dorele.

  11. Dorin Răspunde

    Dc sa plece dl. Marian? pt. ca nu le permite tuturor “afaceristilor” sa-si faca “damblaua”? Un pupicurist ar fi bun in fruntea PSD, ha? sa fie totul bine! Incep sa regret ca nu am votat Ilyes…

  12. Che Răspunde

    Valerica bu-hu-hu fa-ti bagaju’ si te du’!

  13. viiiiiiii Răspunde

    jigodiile isi dau unul celuilalt in cap doar sa fie bine vazuti la nivel inalt si sa ramina la ciolan .aici puteti vdea moralitatea lor si puteti intelege cam ce conteaza oameni pt ei daca sint capabili sasi ia gitul unul celuilalt doar de dragul ciolanului

  14. "Coi-ca Coica" ( spectacol folcloric) Răspunde

    Fratilor a inceput!Vai ce-mi place!
    GNV :Senatorul Valer Marian riposteaza ferm miseilor
    Senatorul PSD de Satu Mare, Valer Marian, ne-a remis ieri un comunicat de presă prin intermediul căruia răspunde atacurilor detractorilor săi. Reproducem în continuare integral comunicatul de presă:
    Preocupat de problemele oamenilor şi ale comunităţilor locale, senatorul PSD de Satu Mare, Valer Marian, va fi prezent în data de 23.04.2013 în municipiul Carei, unde a fost invitat să participe la adunarea cetăţenilor din Ianculeşti, la orele 14 (pentru dezbaterea unor probleme legate de păşunea, drumul, şcoala şi grădiniţa din sat) iar, de la orele 16, va acorda audienţe la sediul local al PSD, după care va efectua anumite verificări la Spitalul municipal şi la Azilul de bătrâni din Carei, în baza unor sesizări şi informaţii primite mai recent.
    Miercuri (24.04.2013), de la orele 12, senatorul Marian va acorda audienţe în oraşul Tăşnad, la sediul local al PSD, joi (25.04.2013), de la orele 10, va acorda audienţe la cabinetul senatorial din Satu Mare, iar vineri (26.04.2013), de la orele 9, va acorda audienţe în comuna Valea Vinului, la sediul primăriei, pentru cetăţenii din zona Codru – Someş, respectiv din comunele Culciu, Valea Vinului, Pomi, Crucişor şi Bârsău.
    Sâmbătă (27.04.2013), senatorul Marian a fost invitat la Braşov la festivitatea de constituire a Gărzii Naţionale „Sfântul Gheorghe”, la iniţiativa unui grup de tineri (studenţi, elevi, muncitori, agricultori), preoţi, ofiţeri în rezervă (de la locotenenţi la generali), avocaţi, profesori (inclusiv universitari), medici, ingineri, oameni de cultură şi oameni de afaceri, majoritatea provenind din Transilvania. La festivitate au fost invitaţi şi mari artişti ai Neamului Românesc, precum Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Tudor Gheorghe, Sava Negrean-Brudaşcu, precum şi reprezentanţi ai românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Transcarpatia (Ucraina). În cursul aceleiaşi zile, senatorul Marian se va deplasa, însoţit de un grup de prieteni şi simpatizanţi din judeţul Satu Mare (provenind din Ţara Oaşului, din zona Codrului şi din satele de moţi şi de maramureşeni de la frontiera cu Ungaria) în oraşul Covasna pentru a o omagia şi premia pe eleva Sabina Elena Muruianu (de 13 ani) de la Liceul „Kőrösi Csoma Sándor” pentru actul său de curaj civic şi patriotic de a arbora, printr-o bentiţă, culorile drapelului naţional.
    Duminică (28.04.2013), senatorul Marian va participa la slujba de Florii la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, după care va organiza o conferinţă de presă în capitala istorică (şi Ierusalimul) Transilvaniei, împreună cu consilierii săi, jurnalistul Ovidiu Ohanesian şi locotenentul (r) Gheorghe Alexandru, în care vor fi făcute dezvăluiri în premieră despre preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, camarilele, afacerile şi conexiunile lor, în baza informaţiilor furnizate de foşti sau actuali lideri politici sau de opinie ori de foşti sau actuali şefi de servicii secrete. Cu această ocazie, va fi anunţată şi constituirea organizaţiei civice MIŞCAREA SOCIALĂ NAŢIONALĂ.
    Începând de săptămâna viitoare, senatorul Marian va intra în contact scris şi direct cu cetăţenii din judeţul Satu Mare prin ziarul Gazeta de Nord-Vest şi prin Focus TV, cel mai nou şi mai modern post local de televiziune, care va emite pe cablu şi în eter în judeţul Satu Mare şi în judeţele învecinate.
    Referitor la atacurile josnice, mârşave şi calomnioase proferate împotriva sa de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Govor Mircea Vasile Gheorghe, la ordinul preşedintelui PSD, primul ministru Ponta Viorel Victor, şi a preşedintelui executiv, vicepremierul Dragnea Liviu Nicolae, şi în urma şantajului SRI + DNA, trei cabinete de avocatură aparţinând unor prieteni din Cluj, Târgu Mureş şi Bucureşti au demarat ieri procedurile de sesizare a CNA împotriva posturilor de televiziune Nord-Vest TV, B1TV şi Naşul TV pentru sancţionarea lor pecuniară sau pentru închiderea lor, pentru că au încălcat legea în materie inclusiv prin nesolicitarea şi neacordarea dreptului la replică, precum şi o acţiune judiciară în daune morale împotriva celor trei posturi de televiziune, în solidar cu „intelectualul”, „moralistul” şi „moralul” Govor, cărora le va pretinde despăgubiri de un milion de euro, pe care le va dona integral caselor de copii, azilelor de bătrâni, spitalelor şi mănăstirilor din judeţ.
    Drept răspuns la cererile de excludere din PSD şi de demisie din Senat formulate îngălat, agramat şi nemotivat de primarul municipiului Satu Mare, Coica Dorel Costel Michel, la ordinul preşedintelui PSD, primul ministru Ponta Viorel Victor, şi la comanda SRI, senatorul Marian a decis să lase să-şi facă treaba Cel de Sus împreună cu Agenţia Naţională de Integritate, pentru motive de incompatibilitate şi de conflict de interese, şi cu Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru acte grave de corupţie şi de fraudă, inclusiv legate de finanţarea neagră a campaniei sale electorale. De Zilele Municipiului Satu Mare, când se va împlini aproape un an de la câştigarea şi preluarea mandatului de primar, senatorul Marian va oferi sătmărenilor un spectacol muzical intitulat „Coi-ca Coica”, din care vor afla periplurile şi peripeţiile, aventurile şi afacerile (inclusiv cu perucă) edilului şef al Sătmarului din tinereţe până la bătrâneţe (liceul din Târgovişte, facultatea de medicină militară din Bucureşti, debutul în cariera militară de la Sfântu Gheorghe, continuarea carierei militare şi intrarea în afaceri la Carei şi Satu Mare, directoratul infracţional la DSP, afacerismul medicamentos de la cabinetele medicale Coica şi de la spitalele de stat din judeţ, afacerile de la Primărie, afacerile mafiote via Germania şi Italia, traseismul politic pe ruta ApR –PD –PSD, parcursul hetero şi homosexual ş.a.)
    Satu Mare, 22.04.2013,  Senator Valer Marian
    P.S.1: Marţi, 23.04.2013, orele 12, senatorul Valer Marian va organiza o amplă conferinţă de presă pe terasa de lângă redacţia ziarului Gazeta de Nord-Vest.
    P.S.2: Senatorul Marian recomandă românilor să acceseze site-ul http://www.cotidianul.ro, unde declaraţia sa intitulată „Scrisoare deschisă către tata socru al PSD (Sârbu Ilie)”, a înregistrat aproape 13.000 de accesări şi 230 de comentarii pe parcursul a 48 de ore.

  15. max Răspunde

    Ei, da ce bun era Marean cand va terfelea contracandidatii in Gazeta! Ce mult il apreciati si il iubeati! Sareati in sus cu el prin parcuri si pe Platou, nu domnu Govor? Impreuna urlati ,,Giiurca, nu fi curca ! si iesi afara javra ordinara!”. Dintr-odata e un santajist betiv, odios atunci cand interesele materiale nu vi se pliaza perfect!

  16. Ardelean Schengen Radu Răspunde

    Ce aveti toti cu Valer Marian ? Coi-ca Stef, dar daca Valer Marian spune ADEVARUL ???

    • Circus Maximus Răspunde

      Fara indoiala ca sunt destule adevaruri in spusele lui Valerica.Problema este ca nu poate sa le probeze deoarece le-a obtinut pe “surse”,au caracter incoerent si fara putere de probatiune.Astfel le exploateaza cum poate,adica prin santaj direct sau indirect in scopul obtinerii pentru sine sau apropiati de foloase sau avantaje.Daca organele statului ar fi cu adevarat competente si interesate adevarurile lui Marean ar putea fi fructificate iar cei vinovati deferiti justitiei.Astfel Govoride,Coiulica,Stefuplici sau Sisilache si-ar pierde calitatea de cotizanti ai organelor abilitate si ar dobandii calitatea care li se cuvine de drept cea de inculpati.Dar cum atat Valerica cat si cei enumerati mai sus precum si multi altii au mainile adanc infipte in buzunarele noastre lipsindu-ne de paine ,compensam bucurandu-ne de doua ori mai mult de circ.Iar acum o sa iasa circ nu gluma!

  17. Elefteriu Răspunde

    De ce va supara spiritul justitiar al domnului senator? Cererile de demisie pe care le-a formulat diversilor indivizi sunt intemeiate pe adevar!
    Ai toata sustinerea mea, domnule senator! Nu cedati presiunilor! Si Govor , Stef si Silaghi trebuie sa plateasca! Toata sleahta de mafioti de pe la deconcentrate trebuie scoasa la lumina!Politica de familie promovata de cei trei indivizi trebuie demascata!

  18. Ciprian Răspunde

    Nu este credincios faţă de nimeni şi de nimic cel ce-şi poate trăda tovarăşul de trudă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.