Dorel Coica se oferă să medieze „ping-pongul” dintre Silaghi şi Marian

15 aprilie 2013 | 18 comentarii
dorel coica

Dorel Coica

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, se oferă ca, atât în calitate de medic cât şi ca edil, să medieze conflictul dintre Valer Marian şi Ovidiu Silaghi, precizând, mai în glumă mai în serios, că pentru a ajunge la psihiatru au nevoie de trimitere de la medicul de familie.

Coica a declarat într-o conferinţă de presă că fără sprijinul său şi a locuitorilor din municipiul Satu Mare aceştia nu ajungeau parlamentari, el fiind şef de campanie pe raza oraşului.

În calitate de medic și de primar îi anunţ pe stimabilii noştri parlamentari că au ajuns parlamentari, atât cei doi deputaţi Octavian Petric şi Ovidiu Silaghi, cât şi Valer Marin senator prin munca primarului municipiului”, a spus Coica.

Primarul s-a arătat deranjat de declaraţiile făcute de cei doi, privind efectuarea unor consultaţii psihiatrice, el fiind de părere că acest conflict trebuie rezolvat în interiorul USL.

În calitatea mea de primar mă deranjează că se desfăşoară un ping-pong în conferinţe de presă între unii parlamentari. Nu mi se pare corect şi mă ofer ca şi mediator, fiind şi medic de familie, pentru a media situaţia aceasta de ping-pong politic. În invit pe cei care au probleme să vină în familia USL-ului şi să discutăm împreună, lucrurile se spală în familie şi nu prin presă, prin conferinţe de presă. Nu mi se pare corectă atitudinea”, a spus Coica.

„Ca să ajungi la psihiatru, trebuie să treci întâi pe la medicul de familie, pentru trimitere. Vin la medicul de familie, discutăm, dacă medicul consideră că trebuie să ajungă la psihiatru o să transmită mesajul mai departe şi chiar biletul de trimitere. Dar nu acesta este ţelul”, a punctat primarul.

Coica a lansat un apel la echilibru, amintind că USL are adversari politici cu care trebuie să se confrunte în campaniile viitoare.

Am avut tot felul de discuţii şi la început, trebuie să recunoaştem că doctrina social democrată e diferită de cea liberală, dar avem un ţel comun, şi având atâtea realizări comune foarte bune nu are rost acum să începem să ne împroşcăm şi să rupem această alianţă, care se dovedeşte bună, eficientă şi utilă. Fac apel la multă minte şi echilibru să încercăm să ne rezolvăm problemele în familia USL. Noi avem altceva de făcut, trebuie să ne gândim la campania electorală pentru europarlamentare, prezidenţiale, avem cu cine ne lupta, avem adversari politici”, a spus primarul.

Dorel Coica a amintit că în municipiul Satu Mare sunt multe lucruri de făcut, precizând că nu este impresionat de unele atacuri la adresa sa apărute într-o parte a presei locale.

Sunt atât de tăbăcit cu o parte a presei încât sincer vă spun nu simt nevoia să citesc astfel de articole. Au fost momente când au fost defăimaţi unii, alţii, bărbaţi, femei, toţi intră într-un fel de malaxor. Pe mine nu mă interesează. Eu nu mai citesc acel ziar. Fiecare e liber să citească ce vrea. Din păcate creăm stări tensionale şi în instituţii, şi populaţia se întreabă ce se întâmplă. Eu îmi văd mai departe de administraţie, am echipa serioasă aici cu care lucrez”, a adăugat edilul.

Primarul a transmis parlamentarilor ca dacă au probe despre anumiţi angajaţi ai statului să le depună la instituţiile abilitate pentru a fi traşi la răspundere.

Eu nu mă tem pentru că sunt curat, nu am nici un fel de problemă, vreau să fac totul transparent. Eu nu am venit să fur la Primărie, am venit să fac ordine şi să reabilitez oraşul. Parlamentarii au altceva de făcut, să stea la Bucureşti”, a mai spus Coica.

Edilul şef a mai adăugat că de acum va monitoriza şi el activitatea parlamentarilor, ce iniţiative au avut, câte intervenţii au avut la Guvern şi câţi bani au adus în judeţ.

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (18)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. andrei.sabo spune:

    Domnu Coica in primul rând ar trebui să vă ocupaţi cu problemele oraşului şi cu respectarea promisiunilor Dumneavoastră: locuinte ANL pentru tineri, sprijinirea locuitorilor care se intorc in oraş, infiintarea unui parc informatic, astea sunt citate din programul Dvs electoral. Realizari pana acum: 0% Pe noi, sătmăreni astea ne interesează nu jocurile din culise.

  2. ciulinul spune:

    si poate si cu spitalul din CAREI care eeste udmrizat de kovacs si erjike da e bun de adus fonduri la cine trebe….nu dijaba nu se baga acolo controalele de la USL,seda?

  3. Medierea lu peste spune:

    S-au umflat tehnicile de persuasiune in tine bai Coita?Ai terminat de mediat cu gropile,potaile,boschetii,cersetorii,gunoiu?In calitatea ta de primar nu ai ce media pe tembeli,caliatea de primar se refera la administratie si atat.In calitate de medic nu ai competenta,tu sti doar cu calotati decalotati si sa iei tensiunea la babe.Daca declarai ca vrei sa mediezi in calitate de uselist,sau de stie dracu ce functie ai tu prin partid,ok,mediaza frate pana obosesti.Oricum greu de crezut ca esti in stare de ceva cand tu nu reusesti sa te impui nici in fata unora ca Babuta,Gazdac,Papici sau alte specimene cu degetu gros in nas si scuipat in coltu gurii pe care le ai in gestiune.Ocupa-te de oras Dorele tata,lasa papagalii si panaramele sa faca circ ca oricum atat pot,proiecte,bani,oportunitati sau macar loby pentru judet sa faca altii ca ratatii astia doi nu sunt in stare ,doi imbecili si atat.

  4. mircea spune:

    uite unde-i sta capul la idiot, nu la oraselu pe care-l conduce , zice : ” Noi avem altceva de făcut, trebuie să ne gândim la campania electorală pentru europarlamentare, prezidenţiale, avem cu cine ne lupta ” !

  5. viorel spune:

    Hai sa-i improspatam memoria d-lui ,,COICA,primar, medic primar”! Stiti, ca ,,BOND, James Bond”!!!

    CAMPANIE ALEGERI LOCALE 2012(parca a fost ieri)
    citam din GNV
    ,,Iniţiativa îndrăzneaţă a candidatului USL pentru Primăria Satu Mare, medicul Dorel Coica, nu a rămas fără răspuns, acesta semnând ieri, în faţa reprezentanţilor presei, primul contract social cu un sătmărean. În “Contractul social pentru Satu Mare”, pentru votul acordat de alegători, Dorel Coica se angajează ca, în cursul mandatului de primar, să realizeze mai multe obiective esenţiale pentru municipalitate. Doctorul îşi asumă răspunderea pentru crearea de locuri de muncă, precizând concret modul în care îşi va îndeplini acest obiectiv: atragerea de investiţii, crearea unui cadru fiscal favorabil pentru întreprinzători, atragerea de fonduri europene pentru crearea de unităţi de producţie, asigurarea accesului egal al sătmărenilor români şi maghiari la noile locuri de muncă şi la cele existente din parteneriatul dintre primărie şi mediul privat. În “Contractul social pentru Satu Mare”, candidatul USL Dorel Coica îşi asumă construcţia unui număr de 1044 de locuinţe sociale, realizate direct de către Primărie în parteneriat public – privat, la costuri de producţie, dar şi termoizolarea blocurilor de locuinţe din municipiul Satu Mare.
    “O să căutăm ca acest contract să ajungă la toţi alegătorii noştri. Avem şi alte deziderate în oferta noastră electorală, pe care o puteţi primi şi consulta, la noul nostru sediu de campanie din Piaţa Libertăţii, începând de luni” a afirmat candidatul USL la Primăria Satu Mare, după semnarea primului contract.

  6. geo spune:

    n-are treaba, asta nu functioneza in parametri normali decat in campanie, acolo-i ca pestele in apa: minti, pacalesti, prostesti! Ce nefericit trebuie sa fie acum!
    Noroc cu ceilalti doi, Marian Valer si Sisi, mai prinde si el ceva actiune si iar l-or iubi tate babele si l-or si vota, la europarlamentare, prezidentiale, apoi iar locale si tot asa ca asa suntem noi satmarenii, prosti de dam in gropile lu… Govor !

  7. Soarele spune:

    Domnul primar este intr-o confuzie tragică pe care noi, sătmărenii vom simți peste câțiva ani: doctorul nu poate separa administrația de politică, si de frazele electorale. Ar fi timpul ca presa să-i amintească: Dorele, sătmărenii nu pentru asta te-au votat! Te-au votat că au crezut (in mod naiv) că ai echipă de competenti, dar s-au înselat: Babutz corigent, Papici numai cu papagalul, Riscau analfabet, Cristi Zaha evazionist, Nutzu Ardelean incompetent, Stejeran betiv si afemeiat, cine mai lipseste? Adisor cu Brigitte si Crina. Bravo USL!

  8. Contribuabil spune:

    D-nul Primar mai bine să urmărească activitatea colaboratorilor din directa subordonare, în special a şefilor (mai precis a şefelor) de servicii şi birouri, care lungi ore din timpul serviciului bat centrul oraşului, magazinele, cafenelele, etalându-şi toaletele şi pletele blonde la diferite întâlniri de “taină”, de afaceri necurate, pe salarii de 5-10 ori mai mari decât a pălmaşilor lăsaţi pentru a face prezenţă la birouri. Vezi: S.A.D.P., S.Urbanism!

  9. Cine se baga in tarate spune:

    Mai jos prima runda din medierea lui Dorel (GNV Gura Targului)

    Publicăm şi astăzi o scrisoare primită zilele trecute de senatorul Valer Marian, semnată de Răzvan Demian. Cititorul nostru ne-a promis că ne va oferi şi un film cu faptele relatate. “Domnule senator Valer Marian, tot respectul pentru d-voastră. Aş dori să vă scriu câte ceva pentru că îmi pasă, tocmai din acest motiv apreciez toate intervenţiile din presă legate de ce se petrece prin oraşul nostru, însă nici pe departe lucrurile nu sunt rezolvate. Mai întâi, aş vrea să vă dau o informaţie, fără rea intenţie, însă o ştiu din surse foarte sigure şi e adevărat, şi asta demonstrează încă o dată pe ce criterii ajung unii să aibă funcţii. Aşadar, viceprimăriţa Marcela Papici are o relaţie amoroasă tocmai cu city-managerul Dan Băbuţ, se pare că până şi în maşină au loc aventurile lor, aşa că, dacă pe asemenea criterii ajung unii să conducă la Primărie atunci nu ştiu unde e competenţa, pentru că numai de oraş nu se ocupă. Iar primarul Coica parcă susţinea că el ascultă numai de populaţie, însă nu ştiu de câte ori ne-a consultat pe noi, are deja imediat un an de când e primar şi nici o perspectivă. Iar dacă trimit sesizări nici un răspuns nu îmi dau cei de la cabinet. A angajat o grămadă de arhitecţi care nu ştiu ce fac pe acolo, e dureros mai ales că în alte oraşe se fac lucruri frumoase, în Baia Mare de exemplu, arhitecţii au idei noi cum să îmbunătăţească Centrul Vechi, la noi nimic… totul ca acum 20 de ani. Mulţumesc şi mult succes în continuare. Cu respect, Răzvan Demian”.

  10. mica spune:

    saracu senator e dus rau! Chiar , in mintea co[piilor! Cica primeste tot felul de scrisori de la oameni de bine! saracu, cred ca sta noptile si isi scrie scrisori! Doamne, ajuta-l ca la toti ni inainte! Cu singura deosebire ca nu toti vom face asa ceva cocotati in Parlamentul Romaniei!

  11. Norbi spune:

    Cheliosul mai bine s-ar gandi la promisiunile facute in campanie si la lucrurile care ar trebui facute in acest oras, avem cel mai jalnic oras din tara. Asta ar trebui sa fie prioritatea numarul unu al primarului, nu prostiile si circul! COIca dracul o sa te mai voteze!

  12. Micu spune:

    DORELE nu pentru asta te-am votat, sa mediez tu circul dintre un psihopat si un hot! Satmarenii te-au votat sa faci treaba, dar a trecut un an si nimic nu ai facut!

  13. balivernele lui Dorel, atat de indepartate de ,,Contractul social cu satmarenii" spune:

    Preopcuparile primarului pe care noi l-am ales??

    2. Sa vedem care este “telul comun” (punctul 1.) al primarului, si aici spune adevarul !.
    ” Trebuie să ne gândim la viitor. Ne aşteaptă campania pentru prezidenţiale, europarlamentare, trebuie să ne concentrăm la adversarul politic. Fac apel la echilibru şi la multă minte.”, Deci nu cetatenii orasului il intereseaza pe primar, prezentul si viitorul nostru si a acestui oras ci campania pt. prezidentiale, europarlamentare si concentrarea la adversarul politic si toate astea cu multa minte !!!. Bravoo primarule !, asta da !, ne-ai spus-o pe fata !. Sa fie mandri cine te-au ales !.

  14. entuziast votant USL spune:

    Mai 2012 campanie USL Alegeri locale

    ,,Contractul Social pentru Satu Mare cuprinde mai multe puncte, reprezentând obiective pentru realizarea cărora Dorel Coica garantează cu semnătura sa: „În cazul în care, în baza votului alegătorilor, voi deveni primarul municipiului Satu Mare, dar nu îmi voi îndeplini obiectivele, consimt să-mi pierd mandatul, la cererea alegătorilor, în urma unui referendum local”.
    ,,El se angajează astfel, să creeze noi locuri de muncă prin atragerea mai multor investitori în oraş, cărora le va crea un cadru fiscal favorabil’’.(Florisal, Folda , Tehnic Assist?!!)

    ,,De asemenea, este hotărât să atragă mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii şi să asigure accesul egal al sătmărenilor români şi maghiari atât la locurile de muncă existente, cât şi la cele nou-create’’. (Cate noi locuri de munca au aparut in Palatul administrativ??, la nivel de Primarie, Consiliu local, Consiliu judetean?)

    ,, Alte obiective importante pe care le are în vedere Dorel Coica în calitate de viitor primar sunt construirea unui număr de 1.044 locuinţe sociale, în parteneriat public-privat între Primărie şi întreprinzători, dar şi termoizolarea tuturor blocurilor de locuinţe, în acelaşi sistem de parteneriat.” Ho, ho, ho!!!!copii si frati!!!

    Aprilie 2013!! Domnu Coica se ofera sa le elibereze bilete de trimitere la psihiatru colegilor din USL: senatorul Valer Marian si deputatul Ovidiu Silaghi!

    Cred ca se impune initierea unui referendum!!Urgent!

  15. IRINA 1 spune:

    De cand a fost ales primar l-ati atacat cu inversunare din primele zile. Nimic din ce zice si face nu e bine. Nimic din ce face nu va convine . Lucrurile mari nu se fac batand din palme si nici peste noapte.A fost o iarna lunga si urata. Abia au incetat ploile de 2/3 zile. Cand sa asfalteze si sa repare gropile?!… In 9 luni la ce minuni v-ati asteptat sa faca?! A fost ales pt un mandat de 4 ani…Pe fostul primar Ilyes l-ati suportat 8 ani fara sa muscati din el , zilnic , cu salbaticie…

    Rolul opozitiei este sa faca galagie,sa muste si sa arunce cu reprosuri, sa “ambitioneze” castigatorii alegerilor sa lucreze cu folos pt comunitate…Sa faca dovada ca exista ! E OK, de inteles…

    Primarul Coica abia si-a inceput mandatul.Va pierdeti timpul sa-l calcati zilnic in picioare , indiferent de ce face sau ce zice. Este un om bun si are intentii bune.Si este corect sa i se acorde timp. Asa cum ati facut cu toti primarii de la Revolutie incoace…

    Opozitia trebuie sa demonstreze prin fapte bune si actiuni concrete ca exista.Faptul ca primarul nostru face apel la parlamentarii de Satu Mare sa-si rezolve neimplinirile si dezamagirile in intimitate, in cadrul USL, sa se ciomageasca elegant, este o treaba buna. Asa cum o treaba foarte buna este ca parlamentarii satmareni – toti- sa fie monitorizati in activitatea lor pentru care ne-au obtinut votul si sunt la Bucuresti, la Parlamentul si Senatul Romaniei. Nu v-ar placea sa stiti ce au intreprins , de pilda, dl. deputat X sau Y, sau doamna deputat Z ,pentru Tara Oasului, pe concret ?! In principiu, stau 4 ani la Bucuresti, ca boierii, pe bani grei, ducand o viata de huzur, si NIMENI, DAR ABSOLUT NIMENI NU-I IA LA ROST …Toti parlamentarii UDMR ce fac pt satmarenii de la care au luat voturi, de pilda ?! Sau fostul ministru al Trasporturilor a abandonat centura si drumul expres si Gara, si altele?!…Sau doamna de Oas, deputat,isi mai aduce aminte de femeile si copiii Tarii Oasului , pe care i-a privit in ochi si le-a promis lucruri?!…Face cineva la Bucuresti lobby pt Satu Mare?!…

    Oamenii politici sa coboare o clipa din masinile luxoase si sa priveasca fetele oamenilor de pe strada. Sunt cenusii la fata si deprimati.Priviti-i in ochi. Si veti vedea haul si golul din ei…Primavara a venit cu o mare deprimare in oameni…In Romania se traieste foarte greu . Dar la Satu Mare viata este si mai grea…Pentru ca e foarte scumpa.Unde sunt supermarketurile care-si cauta locatii si noi destinatii?!…Primarul Ilyes a stat 8 ani la Primarie…Daca se traieste asa de greu la Satu Mare e si din vina lui ! Si din vina presedintelui Basescu !!!

    Dar, sa gandim pozitiv si sa incercam sa fim optimisti…Si maine e o zi, poate frumoasa,si poate toti, daca ne vom stradui sa ne indeplinim promisiunile,daca ne vom respecta si vom fi mai prietenosi unii cu altii ,vom face din oraselul nostru un loc frumos si binecuvantat…

    • Satmarean spune:

      Stimata doamna, apreciez pledoaria dumneavoastra pe care o faceti pentru primarul Coica,insa nu pot sa nu-l sanctionez pentru faptul ca s-a inconjurat de lichele, indivizi nepregatiti si imorali!

  16. luca spune:

    ,, pe” concret, doamna , astenia de primavara nu-i extrem de periculoasa. Doar ca te face mai sensibil,mai expus, mai sufletist si mai cu iertare pentru ,,atuurile” celorlalti: minciuni, pacaleli, promisiuni neonorate facute in dispret pentru noi toti , cei care i-am investit cu incredere atunci cand le-am dat votul! Altfel, sa fii sanatoasa si sa te bucuri de aceasta deosebita (prima) primavara USL-ista!

  17. mircea spune:

    normal ca-s de vina basescu si ilyes , ei or sapat gropile-n asfalt si arunca gunoaie peste tot .Ei trebuie sa vina sa faca curat si sa asfalteze , sa izoleze blocuri si eventual sa construiasca altele noi , locuri de munca trebuie sa dea la cotroceni si la udemere . Astia de aici n-au saracii nici o treaba , ei trebuie sa faca cat mai multe chefuri si kermeze , taieri de pamblici ,sa nu se surmeneze ca d-aia ia votat tanti irina .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest