Flaviu Simu: 65 de stomatologi nu şi-au primit banii de la CJAS, din luna februarie!

5 aprilie 2013 | 3 comentarii
Flaviu Simu

Flaviu Simu

Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Satu Mare, Flaviu Simu, a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă câteva din problemele cu care se confruntă stomatologii, cea mai gravă fiind faptul că s-au tăiat finanţările de la stat.

Simu a arătat că din cei 270 de stomatologi din judeţ doar 65 au contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, printre aceştia aflându-se foarte mulţi dentişti tineri, care încă nu au suficientă clientelă pentru a se susţine.

Preşedintele s-a arătat revoltat de faptul că din februarie medicii nu şi-au mai primit sumele de la CJAS, deşi au fost bugetate, iar începând cu această lună finanţările au fost oprite total.

Suntem convocaţi la Bucureşti, unde Consiliul Naţional să ia o atitudine faţă de această hotărâre luată de CAS, inclusiv Ministerul Sănătăţii. Mi s-a spus că la Ministerul Sănătăţii se pregăteşte ceva pentru stomatologie. Poziţia mea este că dacă nu se reacordă fondurile necesare stomatologia sucombă. Cel puţin stomatologia susţinută de CAS“, a spus Flaviu Simu.

Stomatologul a explicat că pentru colegii săi din judeţ sumele ce trebuiau să le primească sunt vitale.         

65 de medici stomatologi avem în relaţie cu Casa, dintre care 45 sunt tineri, lucrează la ţară, sunt începători, îşi duc traiul de azi pe mâine. Nu se pot susţine din clientela proprie. Suma aceasta pentru ei este vitală, şi aşa este foarte mică“, a adăugat Simu.

Stomatologii ar fi trebui să primească între 1.100 şi 1.500 de lei/lună, în baza contractelor cu CJAS.

Un alt aspect abordat a fost privind cabinetele stomatologice școlare. Flaviu Simu a reamintit că în județ există un singur cabinet stomatologic şcolar de stat, la Colegiul Traian Vuia, la peste 70.582 de elevi din județ cu vârsta de până la 14 ani.

Acesta a prezentat Hotărârea Consiliului Local Satu Mare din 31.05.2012 prin care s-a aprobat înfiinţarea cabinetelor şcolare, dar care încă nu a fost pusă în aplicare.

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. hau hau spune:

    nici banii pentru cainii fara stapan nu i-ati mai primit, domnule doctor, asa e?

  2. xxx spune:

    Doctore,sunt o gramada de oameni in Romania care isi duc zilele de azi pe maine si nu primesc nimic de la stat!Sa se apuce doctorasii de la tara de agricultura si sa vezi ce bine or manca…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest