Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Jandarmii sătmăreni au sărbătorit Ziua Jandarmeriei Române

ziua jandarmeriei 0(38)Jandarmii sătmăreni au marcat astăzi Ziua Jandarmeriei Române,  în prezența prefectului Eugeniu Avram, primarului Dorel Coica, respectiv a şefilor structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor din județul Satu Mare.

După primirea oficialităţilor, a fost intonat Imnul de Stat al României. Inspectorul şef al unităţii, col. Gheorghe Avram le-a a adresat un cuvânt de bun venit invitaţilor, iar preotul unităţii  a rostit o rugăciune   de binecuvântare.

Prefectul Eugeniu Avram a dat citire mesajului transmis jandarmilor de către Primul Ministru al României, Victor Ponta. De asemenea, i-a înmânat Diplomă de excelenţă pentru rezultatele deosebite, jandarmului Toth Gheorghe Dan, recompensat ieri cu distincția de Jandarm de onoare al anului” din partea Inspectoratului General de Jandarmi.

Pentru rezultate deosebite comanda unităţii l-a recompensat cu Hrisov de cinstire plt. Toth Gheorghe Dan şi cu Diplomă de merit,  plt. Suciu Bogdan.

Totodată, pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu a fost avansat la gradul de locotenent colonel înaintea expirării stagiului minim, maior LEŞE NICOLAE, iar plutonierul BUZAŞ IOAN a fost avansat la gradul de plutonier major înaintea expirării stagiului minim în grad.

Ceremonialul militar s-a încheiat cu  defilarea unităţii.

La sediul unităţii a fost organizată Ziua Porţilor Deschise cu începere de la ora 10.00. Încă de la ora 9,30 elevi ai Colegiului Elisa Zamfirescu, Colegiul Ion I.C. Brătianu, Traian Vuia, Mircea Eliade,  Avram Iancu, Bălcescu- Petofi, au aşteptat cu nerăbdare să asiste la exerciţiile demonstrative susţinute de jandarmi.

Au fost prezenți peste 300 de elevi sătmăreni, acestora adăugându-li-se  şi câteva grupe de preşcolari. Exerciţiile demonstrative au  debutat cu o paradă a câinelui de serviciu Cebat, angrenat ulterior în exerciţiul de interceptare a unui autoturism ce transporta posibili suspecţi. După câteva focuri de armă, luptătorii au reuşit să-i imobilizeze şi să-i reţină pe infractori.

Demonstraţia de arte marţiale combinate, judo şi jujitsu a fost pe placul celor prezenţi,  toate acestea pigmentate cu spargeri de cărămizi petarde şi fumigene.

A  urmat apoi un exerciţiu de instrucţie de front, în care jandarmii au dovedit faptul că ştiu să mânuiască cu precizie armele într-un exerciţiu care presupune atenţie, ritmicitate şi precizie.

        

3 comentarii

  1. Roxana Roxy Răspunde

    BV..ft frumos 🙂

  2. Roxana Roxy Răspunde

    BV..ft frumos 🙂

  3. Roxana Roxy Răspunde

    BV..ft frumos 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.