Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

O beneficiară a Centrului ”Căminul de argint” din Viile Satu Mare a împlinit vârsta de 90 de ani

Tanti Beti, Caminul de ArgintCentrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare a fost în sărbătoare. Dumitru Elisabeta, tanti Beti cum i se spune, a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani.

Întreg personalul și beneficiarii Centrului „Căminul de argint” au sărbătorit-o pe tanti Beti așa cum se cuvine, cu masă festivă, tort, flori și atmosferă caldă și familiară.

Sâmbătă, 30 martie, tanti Beti a împlinit vârsta de 90 de ani și beneficiază de 4 luni de serviciile Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare. Alături de ea au fost și fiicele dânsei care de dimineață, împreună cu personalul centrului, au pregătit-o pe sărbătorită pentru celebrarea frumoasei vârste.

Tanti Beti a dat dovadă  de multă înțelepciune, putere de viață și ambiție de a învinge orice boală. Distinsă, cochetă și plină de viață, este un exemplu viu pentru colegii ei din centru, fiind iubită de toți oamenii care calcă pragul centrului.

Doamna Dumitru Elisabeta este originară din Craiova și a lucrat alături de soțul ei în Mangalia, ea în sistemul hotelier, conducând câteva hoteluri de pe malul Mării Negre. S-a stabilit în Satu Mare la una din fiicele dânsei, cealaltă fiică fiind stabilită în București. La Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare tanti Beti a fost dusă pe targă, dar datorită personalului dedicat și a ambiției și puterii de a învinge boala, tanti Beti s-a repus pe picioare. Acum este ”argintul viu” al centrului, având pe buze pentru fiecare beneficiar câte un zâmbet, o încurajare și o pildă ce stârnește hohote de râs.

La momentul aniversar, alături de colegii dânsei și personalul centrului, tanti Beti, plină de grație a declarat: ”Sunt fericită că am ajuns la această vârstă. Mi-am iubit foarte mult copiii, fiicele, am trăit în mare liniște și mă bucur că am ajuns până aici. Am avut 66 de ani de căsătorie cu cel mai bun soț din lume, care m-a făcut fericită și mi-a dat viață. Toți băieții care sunt în pragul căsătoriei, să se poarte cu soțiile așa cum s-a purtat soțul meu cu mine.

Întrebată care este secretul longevității sale, multe persoane pierzându-și pofta de viață încă de la 50 de ani, tanti Beti, cu mentalitatea sa de învingător a spus că nu a purtat ranchiună niciodată, nu s-a încărcat negativ, iar răutatea nu a avut ce căuta în sufletul ei. ”Problemele trebuiesc rezolvate, nu purtate”, iar pentru cei care și-au pierdut pofta de viață, tanti Beti, șăgalnic a spus:  ”Treaba lor! Să și-o caute!”

Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare găzduiește în prezent 20 de beneficiari suferinzi de mai multe boli grave, precum Alzheimer, Parkinson, persoane cu sechele în urma unor accidente vasculare, hipertensiune sau coxartroză, asigurându-li-se îngrijirile medicale specifice. Bolnavii au la dispoziție șapte camere cu câte 3 paturi cu grupuri sanitare proprii, bucătărie, sală de mese și sală pentru activitățile cotidiene. Vârstnicii bolnavi beneficiază de îngrijire medicală 24 de ore din 24, terapie, masaje de recuperare, dar şi de servicii religioase, participând la terapii ocupaționale și activităţi de socializare. Personalul centrului încearcă o abordare modernă a activităţii, acordând o atenţie deosebită fiecărui beneficiar.

Rezultatele centrului sunt extraordinar de bune iar aparținătorii beneficiarilor sunt foarte mulțumiți de modul în care sunt tratați bătrânii, de rezultatele remarcabile ale terapiilor, iar tanti Beti este dovada că se poate învinge orice boală, orice problemă ivită în viața proprie, în funcționarea unui centru, a unei instituții private sau de stat. Ai nevoie doar de mentalitate pozitivă, dedicație și voință.

Autoritățile locale își arată interesul de a salva Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare de la închidere, și de a-l extinde, pentru a beneficia de serviciile extraordinare și alți beneficiari din județul Satu Mare, cererea fiind foarte mare în acest sens.

La multi ani, distinsă doamnă Beti!

3 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    La multi ani,doamna , sunteti superba ! La 90 de ani sunteti absolut superba si grozava,atat de tonica si plina de energie , cochetarie si pofta de viata incat mi-ati incalzit sufletul! De astfel de exemple superbe avem nevoie :”…Cu mentalitatea sa de învingător a spus că nu a purtat ranchiună niciodată, nu s-a încărcat negativ, iar răutatea nu a avut ce căuta în sufletul ei. ”Problemele trebuiesc rezolvate, nu purtate”…Mai frumos de-atat nu se poate supune…

    La multi ani, doamna Beti,si pana la centenar sa nu ambandonati!

    Caminul de Argint chiar este un camin adevarat, calduros, primitor si in care pensionarele locului au conditii excelente, personal dedicat si sufletist,este un loc privilegiat si de incredere, unde bolnavul tau drag stii ca are parte de tot ce e mai bun ! E bine ca autoritatile locale si-au luat angajamentul de-a salva Caminul de Argint si sa se implice chiar in extinderea lui, era si pacat sa nu se implice ! Studiati cu atentie pozele si chipurile celor din poze si veti vedea si simti caldura si bucuria lor , admosfera unui camin adevarat, confortabil si primitor… Felicitari personalului minunat al Caminului de Argint pentru dedicatia lor!

    La multi ani,doamna Beti , sunteti absolut superba si un exemplu frumos de urmat !

  2. Lucia Răspunde

    La multi ani doamna Beti !

    Sunteti un activator al iubirii de viata si de oameni care ar trebui sa ne calauzeasca pe toti, exponenta unei filozofii de viata plina de intelepciune si tarie.
    Va dorec in continuare ani frumosi alaturi de familie si prieteni!

  3. Ica Papp Răspunde

    felicitari, viata lunga , sanatate si de toate

  4. Ica Papp Răspunde

    felicitari, viata lunga , sanatate si de toate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.