Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

“Cupa Sătmarului” la dans sportiv, la a treia ediţie

scoala de arte (1)Sâmbătă şi duminică la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv va avea loc cea de-a treia ediţie a concursului de dans sportiv „Cupa Sătmarului”, eveniment la care sunt aşteptaţi aproximativ 800 de concurenţi.

Directorul Şcolii de Arte, Mircea Deac, consilierul local Masculic Csaba – tatăl unui talentat dansator, profesorul Ovidiu Ignat şi Ciprian Fabian, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare au susţinut astăzi o conferinţă de presă pe această temă.

Mircea Deac a declarat că din cauza restricţiilor bugetare concursul a rămas unul naţional, la un moment dat existând intenţia de a fi organizată o competiţie internaţională. Bugetul este de 60.000 de lei, din care 25% reprezintă contribuţia Şcolii de Arte Satu Mare iar restul provine din sponsorizări, în special de la părinţii concurenţilor.

Ovidiu Ignat a spus că vor participa sportivi cu vârstele cuprinse între 4 şi 35 de ani, pe mai multe categorii, fiind secţiuni atât pentru cei nelegitimați cât şi pentru profesionişti.

Sunt peste 200 de echipe înscrise, o să fie 400 în total, asta înseamnă 800 de copii” a spus Ignat.

Vor participa şi 27 de arbitri din ţară.

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 8:00 vor începe înscrierile, iar la ora 18:00 va avea loc deschiderea oficială a calificărilor în finală. Duminică, 19 mai, de la ora 15:00 se vor desfășura finalele și premierea câștigătorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.