Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Proprietarii culturilor distruse nu sunt despăgubiţi de stat, în lipsa unor măsuri preventive

prefecturaProprietarii culturilor distruse de animale nu primesc compensaţii din cauză că nu aplică măsuri preventive. Directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, Bekessy Elisabeta, a declarat astăzi în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că primarii nu îi informează pe cetăţeni cu privire la măsurile pe care trebuie să le întreprindă pentru a primi despăgubiri pe culturile distruse.

Bekessy a afirmat că în unele zone animalele, în special mistreţii, distrug culturile de pe pământurile localnicilor. În aceste cazuri se formează o comisie mixtă alcătuită din reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) şi ai Direcţiei Agricole,  care se deplasează la faţa locului pentru a evalua pagubele produse.

În urma evaluării comisiei, se întocmeşte un dosar de despăgubire care este trimis la ITRSV Cluj, însă din cauza faptului că proprietarii nu au luat măsuri care să prevină aceste distrugeri, dosarul este respins. Directorul APM Satu Mare a subliniat că legea prevede luarea unor astfel de măsuri, iar primarii ar trebui să îi informeze şi pe cetăţeni cu privire la aceste prevederi, astfel încât să nu piardă banii din despăgubiri.

Potrivit acesteia, niciun proprietar nu a primit despăgubiri, deplasarea comisiei fiind inutilă atâta timp cât nu s-au luat măsuri de prevenţie. Soluţia propusă de Bekessy este angajarea în fiecare primărie a unui responsabil pe probleme de mediu, care să ţină legătura cu APM şi Direcţia Silvică şi să informeze locuitorii cu privire la prevederile legale.

Cele mai multe sesizări cu privire la distrugerea culturilor agricole au fost înregistrate de către cetăţeni din localităţile: Racşa, Foieni, Sanislău şi Ciumeşti, fiind produse în special de mistreţi.

Nu avem suficienţi oameni ca să acoperim tot judeţul.  Dacă am avea reprezentanţi la nivelul primăriilor sau măcar un reprezentant la nivelul fiecărei asociaţii de primării, am face un pas important în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor de mediu, le-am rezolva din faşă. În ultima săptămână am fost zilnic pe teren, consumând combustibil,  timp, pentru că oricum nu se primesc despăgubiri dacă nu sunt luate aceste măsuri de prevenire”, a declarat directorul APM Satu Mare.

prefectura2

 

 

2 comentarii

  1. vanatorii sa plateasca !, Răspunde

    Ce vorbiti ? Statistati…
    Adica ,tot proprietarii sunt vinovati ?
    Nu va e rusine ???????
    Dat ITRSV Cluj ,ce a facut ?
    Dar ce a facut s-au mai bine zis ce nu a facut gestionarul fondului de vanatoare in cauza ???
    Dar Asociatia jud. a vanatorilor ?? Or ei au numai drepturi si nu si obligatii. Ei merg pe proprietatea altora ,imbusca animalele si se imbuiba… iar betii proprietari de terenuri ,sunt si cu proprietatea cacata/violata , si cu pierderile..
    Fain ! Ce sa zicem ?
    Concluzia ?
    Proprietari de terenuri -UNITI-VA !!
    Nu le mai permiteti sa puna piciorul pe proprietatea voastra !!
    Vanatorii sa vaneze pe proprietatile lor sau ale Statului.
    Daca nu -si indeplinesc obligatiile – de a hrani animalele salbatice -atunci nici drepturi sa nu aiba.

  2. judecata Răspunde

    Da-ti in judecata Asociatia vanatorilor care gestioneaza fondul.
    Da-ti in judecata si ITRSV,Directia silvica .Min. mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.