Sătmăreanca Silvia Török a câștigat premiul UNITER pentru cel mai bun debut

14 mai 2013 | 1 comentariu
Silvia Torok Sursa foto: Facebook

Silvia Torok
Sursa foto: Facebook

La cea de-a XXI-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, desfăşurată în Sala Mare a Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi, la categoria cel mai bun debut a fost desemnată câștigătoare sătmăreanca Silvia Török pentru rolul Iris din spectacolul “Fetiţa din bolul peştelui auriu“, în regia lui Radu Afrim, de la Teatrul German de Stat din Timişoara. De asemenea, sătmăreanca a fost inclusă în proiectul TIFF, ”Zece pentru film”, care își propune să promoveze figuri noi în filmul românesc și vizează actorii care s-au remarcat în teatru dar care nu au mai avut șansă afirmării în cinema.

Nu mă așteptam să câștig premiul UNITER, îmi doream foarte mult, însă m-aș fi bucurat și dacă ar fi câștigat ceilalți colegi ai mei nominalizați. Mă bucură mult acest premiu, dar nu schimbă nimic, este doar un semn de exclamare, un premiu ce mă impulsionează să merg mai departe.”, a declarat pentru PortalSM, Silvia Török.

Actrița Silvia Török s-a arătat surprinsă că a fost inclusă în proiectul TIFF ”Zece pentru film”, având în vedere faptul că sora sa, Olga Diana Török, a participat în 2012, la prima ediție a proiectului TIFF. Printre nominalizații Galei Uniter s-a aflat și sora acesteia, Olga Diana Torok, pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

La Gala UNITER, cel mai bun spectacol a fost desemnat “Călătoriile lui Gulliver” de la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete. Alexandru Dabija a fost desemnat cel mai bun regizor, pentru “Două loturi“, montat la Teatrul Naţional Bucureşti.

Teatrul Naţional Maghiar de Stat din Cluj a fost unul dintre marii câştigători ai galei UNITER, primind trei premii de interpretare, pentru spectacolul “Hedda Gabler“.

Juriul a fost format din criticii de teatru Florica Ichim şi Ludmila Patlanjoglu, regizoarea Sanda Manu, scenografa Viorica Petrovici şi actorul Adi Carauleanu, director artistic al Teatrului “Vasile Alecsandri” din Iaşi. Gala premiilor Uniunii Teatrale din România a avut loc anul acesta la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Iată lista completă a premiilor UNITER 2013:

Cel mai bun spectacol: “Călătoriile lui Gulliver“, la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu.

Cea mai bună regie: Alexandru Dabija, pentru “Două loturi“, la Teatrul Naţional Bucureşti.

Cel mai bun actor în rol principal: George Costin, pentru rolul Maiorul din spectacolul “Familia Tót“, la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” din Bucureşti.

Cea mai bună actriţă în rol principal: Imola Kézdi, pentru rolul din spectacolul “Hedda Gabler“, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Cel mai bun actor în rol secundar: András Hatházi, pentru rolul Judecătorul Brack din spectacolul “Hedda Gabler“, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Enikő Györgyjakab, pentru rolul Doamna Elvsted din spectacolul “Hedda Gabler“, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Cea mai bună scenografie: Helmut Stürmer, pentru “Două loturi“, la Teatrul Naţional Bucureşti.

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: “Suzana” (scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, o producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune).

Cel mai bun debut: Silvia Török, pentru rolul Iris din spectacolul “Fetiţa din bolul peştelui auriu“, la Teatrul German de Stat din Timişoara.

Premiul pentru critică teatrală: Octavian Saiu.

Senatul UNITER a acordat următoarele premii:

Premiul de excelenţă – Teatrul Naţional Bucureşti, “pentru conceperea şi realizarea excepţională a Programului Caragiale 2013“.

Premiul pentru întreaga activitate – scenografie: Axenti Marfa.

Premiul pentru întreaga activitate – actor: Matei Alexandru.

Premiul pentru întreaga activitate – critic de teatru: Constantin Paiu.

Premiul pentru întreaga activitate – actriţă: Leni Pinţea- Homeag.

Premiul special pentru o viaţă dedicată poeziei adevărate: Tudor Gheorghe.

Premiul special pentru teatru de păpuşi: Liviu Berehoi.

Premiul special pentru muzică de teatru: Tibor Cari.

Premiul de excelenţă pentru regie: Alexandru Colpacci.

În cadrul galei au mai fost decernate:

Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2012: “Nostalgicii călători“, de Liviu Lucaci.

Premiul British Council: Mihai Mălaimare.

Premiul special al preşedintelui UNITER: Emil Brumaru.

Premiul Mecena: Carmen Palade Adamescu.

Sursa foto: Facebook

 

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest