Ultima actualizare: azi, 11:14

Ziua Medicilor Veterinari
Locale

Ziua Medicilor Veterinari, marcată la Satu Mare

Ziua Medicilor VeterinariViceprimarul municipiului Satu Mare şi preşedintele Asociaţiei Medicilor Veterinari, dr. Radu Roca, a deschis miercuri, 15 mai, evenimentele organizate cu ocazia Zilei Medicilor Veterinari.

La deschiderea manifestării ştiinţifice, au participat şi prefectul dr. Eugeniu Avram, Victor Rogneanu – preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, dr. Corneliu Ceica – director al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, medici şi personal auxiliar, colaboratori ai acestora.

Cu acest prilej s-a organizat un simpozion pe tema ,,Supravegherea sanitară veterinară a efectivelor de animale prin examene de laborator”.

Lucrările simpozionului au fost mediate de dr. Radu Roca în calitate de preşedinte al Asociației Medicilor Veterinari şi viceprimar  care în deschidere a afirmat:

,,Profesia de medic veterinar se dovedeşte a fi trainică şi cu siguranţă va exista şi în viitor într-o continuă dezvoltare. Atuul nostru principal a fost întotdeauna unitatea şi solidaritatea profesiei.

E necesar să facem să renască spiritul de corp medical veterinar şi să fim încrezători în priceperea şi capacitatea noastră de a ne adapta condiţiilor şi cerinţelor actuale.

Închei acest mesaj adresându-vă felicitări pentru sârguinţa pe care o depuneţi în realizarea meseriei dumneavoastră, succes în activitate, multă putere de muncă şi voie bună. La mulţi ani!

În 1994, ziua de 15 mai a fost aleasă pentru a sărbători anual Ziua Medicilor Veterinari. Ziua este aleasă pentru a marca momentul 15 mai 1861, dată la care domnitorul Ioan Cuza a înfiinţat, prin decret, “Şcoala de Medicină Veterinară” care a început să funcţioneze atunci în cadrul “Şcolii de Medicină şi Farmacie”, condusă de Carol Davila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.