Kereskenyi Gabor: Se pregăteşte jefuirea patrimoniilor locale

19 iunie 2013 | 9 comentarii

kereskenyi gaborDeputatul Kereskenyi Gabor a depus, marţi, la Parlament o declarație politică în care critică modul în care s-a adoptat modificarea Legii 215/2001 privind administrația publică locală.

Redăm în continuare declarația:

           În data de 4 iunie 2013 s-a adoptat tacit de către Camera Deputaţilor modificarea Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.

Cea mai importantă modificare a legii este la art. 45 aliniatului 2, prin care s-a stabilit că hotărârile Consiliilor Locale care vizează administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale se pot adopta cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie şi nu cu votul a două treimi din numărul acestora, cum era până acum.

          Practic, prin această modificare s-a dat drumul la jefuirea domeniului public. Practic, domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale este lăsat la mâna unor majorităţi politice interimare, care azi sunt, mâine nu.

Domeniul Public a fost marea victimă a capitalismului clientelar. Oricum legea privind domeniul public este proastă, dar prin modificarea Legii 215/2001 se legiferează arbitrariul şi bunul plac al unor aleşi locali din care unii au ajuns să reprezinte comunitatea de multe ori întâmplător.

O lege care are numai reglementări generale de principiu şi apoi dă nişte exemple, în loc să facă precizări clare, este o lege deficitară. O lege care a deschis poarta tuturor abuzurilor posibile.

Asistăm practic la reeditarea marelui jaf produs asupra domeniului public de la începutul anilor ’90, iar acum în vizor este patrimoniul comunelor, oraşelor şi judeţelor.

Este revoltătoare de asemenea şi modificarea prin care preşedintele Consiliului Judeţean preia atribuţia consiliului de a numi, sancţiona şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau a raporturilor de muncă, pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean.

Cu toate aceste modificări se doreşte astfel, slăbirea puterii deliberative în favoarea puterii executive, un lucru visat demult de baronii USL.

 

Kereskényi Gábor

Deputat UDMR de Satu Mare

Etichete: , ,

Categorie: Locale

Comentarii (9)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Ailis spune:

    aveti dreptate domnule abor.pentru asa ceva s-a creat la Carei majoritatea UDMR in consiliu si la primarie pentru a putea jefui patrimoniul orasului in mod legal daca pana acum au facut ilegal cu acceptul institutiilor ce trebuiau sa ia atitudine.
    primarul kovacs reztrocedeaza si acum pe criterii etnice proprietatile si puteti urmari procesele pe care romanii sunt obligati sa le poarte pentru a isi recupera mostenirile de la bunicii care au avut proprietati in Carei.Greu de digerat pentru unii ca in oras au fost si romani intelectuali si instariti.
    clubul elevilor a trebuit mutat din cladirea din centru pentru ca a luat-o episcopia catolica si acum sta goala de ani de zile iar copilasii stau in spatii improprii pe unde pot!

  2. Bernard spune:

    UDMR da lectii la altii in loc sa vada ce au in curte la Carei.
    ce parere aveti de gradinita reformata care se va face in Carei luand copii de la alte gradinite deja dotate si cu personal instruit?
    dar de lipsa insemnelor romanesti in scoala Kalsantius pentru care statul roman da bani grei?
    nu degeaba consilierul lui gyuszi a fost pus la carei director al directiei de invatamant din oras ca pe vremea comunistilor!

  3. ion romanu spune:

    gabi draga, atat ai putut face in parlament? ca trece sesiunea si iar nimic pt judet. sau macar pt maghiari…

  4. RSI spune:

    Nelule, romanasule, esti un putoi si totodata martafoi! Ce au facut USLasii tai nemernici intr-un an de zile, de cand au acaparat puterea peste urbe si judet???? Cand o sa faceti cat au facut boanghenii (reabilitarea spitalelor, groapa ecologica), doar atunci sa mai comentati!!!!! Ca pana acuma sunteti cam… slabutzi :D

  5. Maria Barracu spune:

    Unde-i catunu ala Careii?

  6. Grofu spune:

    catunu e acolo unde isi face veacu hunor cu jeno si il cheama pe din dos si pe popa tokos sa defileze cu steagurile pe strada rakouti la biserica reformata.
    basca mai vin si greii din satmar asa ca si cshi care a girat la alegeri un primar cu retinere pe salr de 5 ani pentru datorii neplatite la stat.
    in catunu Carei kovacs isi permite sa aiba angajati fara carte de munca si sa plateasca la beko salr de 9 mii de lei ce nu aveti voi la satmar nici daca stati in cap.

  7. COI CA spune:

    Coica Dorel Costel Michel si Eugen Kovacs sunt prieteni buni si parteneri de afaceri de ani de zile… Astia v-a trebuit dragi satmareni si careieni… Is alesii vostri. Daca nu va convine mutati-va!

  8. marius spune:

    oare ce vor mai face astia sa poata jefui asta insemna ca primari pot vinde tot ce le doreste inima ,tara lui papura voda

  9. Anonim spune:

    DA!
    Observatiile sunt corecte, din pacate si comentariile au aspecte ce releva adevaruri locale, dar, nu pot sa nu retin elementul ce chiar ar trebui sa fie subliniat: s-au facut rele destule, cazuri izolate dar renumite, dar, din confruntarea atunci ati facut-o voi… acum o facem noi, rezulta, trecerea de la bucata , la vrac. Dar totusi, din ale cui…nu-s a noastre? ale tuturor? Oare astia se razbuna pe popor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest