Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Prefectul Eugeniu Avram cere toleranţă zero în cazul copiilor intoxicați la banchet

prefect eugeniu avramUrmarea evenimentului înregistrat în data de 13 iunie la Satu Mare, când un număr de 55 de persoane au fost diagnosticate cu toxiinfecţie alimentară după ce au consumat preparate la un banchet de absolvire, marea majoritate fiind copii,  prefectul Eugeniu Avram cere tuturor instituţiilor abilitate să manifeste toleranţă zero faţă de orice încălcare a normelor sanitare şi sanitar- veterinare în unităţile de alimentaţie publică de pe raza judeţului Satu Mare şi chiar o regândire a modului de acţiune pentru a preveni repetarea unor astfel de evenimente.

Prefectul judeţului consideră inacceptabilă şi intolerabilă situaţia de la restaurantul unde s-a produs evenimentul nedorit, unitate aflată sub control sanitar şi sanitar- veterinar, cu atât mai mult cu cât cei care au suferit au fost copii pentru care bucuria absolvirii s-a transformat într-un coşmar. Un aspect asupra căruia prefectul Eugeniu Avram trage un puternic semnal de alarmă se referă la unele deficienţe constatate în comunicarea şi colaborarea dintre instituţii în astfel de situaţii dar şi în activitatea de control. Se impune, în opinia prefectului, ca între Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului să existe un flux informaţional şi de alarmare eficient în depistarea şi eliminarea oricăror riscuri care pot duce la îmbolnăvirea unui număr mare de persoane.

Sursa: Instituția Prefectului 

 

[EPSB title=”Zeci de copii au ajuns de la banchet la Spitalul Satu Mare. Activitatea restaurantului Romantic a fost suspendată” href=”https://portalsm.ro/2013/06/peste-70-de-copii-au-ajuns-de-la-banchet-la-spitalul-satu-mare/“]

5 comentarii

  1. Pop Ioan Răspunde

    Era si cazul sa interveniti,domnule prefect! Institutiile enumerate de dvs.ne fac de rusine la nivel national,incercand sa musamalizeze o situatie extrem de neplacuta.Nu stiu a cui e restaurantul,insa nu are importanta, poate fi varu lui…sau…Imediat, tinand cont de efecte, trebuiau anuntate organele abilitate…ca sa preintampne o alta situatie. Am fost socat ca dimineata sa aflu de la TV ca doamna Guran nu urgenteaza efectuarea analizelor si ca deseara este un alt eveniment gazduit de acest restaurant.

  2. Tamas Răspunde

    Daca intre cele 3 institutii nu exista coordonare eficienta, copresedintii USL Satu Mare sau Stef si Govor ii pot inlocui pe cei care sint depasiti de situatie, ori ii poate pune, pentru coerenta, pe toti trei de la PNL ori de la PSD, oricum toate le-au politizat.

  3. Eva Răspunde

    De era domnul senator Valer Marian copresedinte USL Satu Mare, facea ordine dupa incidentul de azi!

  4. Bella Răspunde

    Na ca aveti os de ros.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.