Ultima actualizare: azi, 08:47

targ de carte
Locale

Târg de cărţi vechi, vineri în pasajul Corneliu Coposu

targ de carteVineri, 14 iunie, între orele 14.00- 17.00,  Asociaţia STEA organizează o expoziţie de carte în Pasajul Corneliu Coposu.

Intitulată sugestiv  “O carte pentru sufletul tău!”, această acţiune îşi propune pe de o parte să ofere sătmărenilor (mici sau mari) posibilitatea de a primi cartea aleasă contra unei donaţii modice, iar pe de altă parte din strângerea de fonduri să fie achiziţionate cele necesare pentru Centrul de zi unde vin copiii şi tinerii străzii.

Stim foarte bine că nu oricine îşi permite să cumpere o carte din librării, preţurile fiind în general peste 20 de lei. Noi am adunat peste 100 de cărţi, împărţite pe romane, atlase, dicţionare, ghiduri, cărţi ilustrate pentru cei mici în limba franceză şi multe multe altele, toate din donaţii. La Centru avem suficiente pentru copiii şi tinerii noştri aşa că ne-am gândit că e păcat să le ţinem în depozit. De aceste titluri se pot bucura şi cei care nu-şi permit să cumpere cărţi din librării, ajutând astfel cu un 3 lei sau 5 lei asociaţia noastră”, a spus reprezentantul asociaţiei, Diana Bretan.

Este primul târgul de carte organizat la Satu Mare şi se doreşte repetarea acestuia dacă sătmărenii vor fi receptivi.

Un comentariu

  1. mmmm Răspunde

    Frumoasa initiativa !
    As dori sa fac si o propunere : promovati printre satmareni si ideea de a dona centrului cartile pe care le-au citit si nu mai au trebuinta de ele, carti pe care le veti putea valorifica tot in cadrul acestei expozitii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.