Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Executantul Policlinicii Vechi plăteşte penalităţi de 530 lei/zi

policlinica veche (1)Firma care efectuează lucrările de modernizare a Policlinicii Vechi din Satu Mare, Tehnoclima General Contractor SRL Oradea, plăteşte penalităţi în valoare de 530 de lei în fiecare zi lucrătoare, întrucât nu a respectat termenul de finalizare prevăzut în contract.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Satu Mare, Alexandra Catargiu, a declarat miercuri pentru PortalSM că întârzierea lucrării este cauzată exclusiv din vina firmei executoare.

Firma îşi asumă întârzierile. Din cauza ei sunt toate întârzierile. Penalităţile aplicate sunt de 530 de lei/zi, astăzi suntem în ziua 75 de întârziere”, a declarat Catargiu.

Potrivit acesteia, zilele de întârziere sunt calculate ca fiind zilele lucrătoare, adică cinci în fiecare săptămână. Reprezentanţii firmei au promis să finalizeze lucrările într-o lună.

Un simplu calcul arată că până acum penalităţile aplicate firmei se ridică la suma de 39.750 lei şi probabil vor depăşi 50.000 de lei până la finalul lucrării.

Director general al firmei executante, Gabriel Gheorghiu, a refuzat să facă declaraţii.

Lucrările de modernizare a policlinicii au început în martie 2012 şi aveau iniţial un termen de finalizare de un an. Lucrările au fost estimate la 6,6 milioane lei, cu tot cu TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.