Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

În urma intoxicației de la Romantic au fost verificate doar nouă restaurante

bucatarie restaurantDoar nouă unități de alimentație publică din Satu Mare au fost verificate de comisia mixtă constituită prin ordinul prefectului județului Satu Mare în urma intoxicației de la Romantic când aproximativ 100 de persoane, majoritatea copii, au ajuns la spital.

 Redăm în continuare o informare a Instituţiei Prefectului cu privire la aceste controale:

„În conformitate cu Ordinul Prefectului nr.122/19.06.2013, comisia mixtă de control formată din reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Instituţiei Prefectului a desfăşurat acţiuni de verificare a unităţilor de alimentaţie publică care organizează evenimente.

          Au fost controlate nouă unităţi de alimentaţie publică. Acţiunile de control au vizat verificarea documentelor în baza cărora funcţionează unitatea controlată; structura unităţii; dotarea unităţii; existenţa probelor din mâncărurile gătite, păstrate corespunzător; autorizarea mijloacelor de transport (după caz) – dovada întreţinerii salubrităţii şi dezinfecţiei mijlocului de transport; verificarea conformităţii alimentelor materii prime şi personalul unităţii.

           În urma controalelor au fost constatate următoarele deficienţe: nerespectarea condiţiilor de păstrare a produselor alimentare în spaţiile de frig; necomunicarea contractelor individuale de muncă salariaţilor; nerespectarea obligaţiei privind verificarea zilnică a stării de sănătate a angajaţilor; neacordarea sporului de noapte.

De asemenea, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Satu Mare a raportat că a verificat la cei nouă operatori economici contractele de prestări servicii de alimentaţie publică încheiate cu consumatorul. S-a constatat faptul că operatorii economici verificaţi nu au avut o redactare clară a clauzelor contractuale, cu indicarea exactă a preţurilor şi tarifelor conform prevederilor art.10 lit. b) din OG nr.21/92 privind protecţia consumatorilor, nu aveau menţionată suma totală de plată pentru serviciul prestat, nu era menţionat clar momentul achitării avansului şi valoarea acestuia, nu erau menţionate cazurile de forţă majoră.

În urma controalelor au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 1.400 de lei şi nouă sancţiuni contravenţionale cu avertisment, fiind dispusă măsura de remediere a deficienţelor constatate”.

Un comentariu

  1. adrian_sm Răspunde

    Revoltător! primarul-doctor, Stef&Co, Govor, Băbuț, Papici, toți stau la poze, la tăieri de panglici, la inaugurări de sedii, iar sătmărenii beau apă murdară! Stejeran, Cristi Zaha, Matuz Belo, de ce nu postați măcar cu un comunicat de presă să cereți scuze de sătmăreni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.