Ultima actualizare: azi, 20:25

Mariana Roman
Locale

Peste 1200 de candidaţi s-au înscris la BAC-ul din toamnă

Mariana RomanPeste 1200 de candidaţi s-au înscris la examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, a anunţat inspectorul şcolar general, Mariana Roman, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural.

Din cei 2.709 de absolvenţi care s-au prezentat la examenul de bacalaureat, 1.581 au promovat (58,36%), iar 1.138 au fost respinşi, cinci elevi fiind eliminaţi. Potrivit inspectorului şcolar general, la cea de-a doua sesiune a examenului s-au înscris 1253 de candidaţi.

Mariana Roman a precizat că faţă de examenul din 2012, anul acesta procentul celor care au promovat a crescut, la fel ca şi numărul elevilor care au obţinut media 10. În 2012 doar un singur elev a reuşit să obţină media 10 la examenul de bacalaureat, iar anul acesta 6 candidaţi au luat nota maximă.

Şeful serviciului de monitorizare din cadrul Instituţiei Prefectului, Ramona Antonescu, a prezentat în cadrul şedinţei o analiză cu privire la protocoalele de colaborare dintre instituţiile publice deconcetrate. Aceasta a spus că între instituţii au fost încheiate 34 de protocoale de colaborare, care au vizat transportul de animale, combaterea unor acte şi fapte de evaziune şi fraudă fiscală, dar şi acţiuni de promovare a educaţiei în domeniul protecţiei mediului, de prevenire şi combatere a infracţionalităţii în domeniul ariilor naturale protejate, privind informarea şi consilierea în carieră, prezentarea oportunităţilor şi riscului de pe piaţa muncii elevilor şi viitorilor absolvenţi, etc.

 

CALENDARUL EXAMENULUI DE BACALAUREAT, sesiunea august-septembrie 2013:

15 – 19 iulie 2013               Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

19-20 august 2013             Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

19-21 august 2013             Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

20 -21 august 2013            Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

22 – 23 august 2013          Evaluarea competenţelor digitale – proba D

26 august 2013                  Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

27 august 2013                  Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

28 august 2013                 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

30 august 2013                 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

2 septembrie 2013           Afişarea  rezultatelor  (până  la  ora  12:00)  şi  depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

3-4 septembrie 2013       Rezolvarea contestaţiilor

5 septembrie 2013           Afişarea rezultatelor finale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.