Ultima actualizare: azi, 17:36

Gal Sud-Vest Satu Mare
Publicitate

Gal Sud-Vest Satu Mare – O nouă sesiune de depunere proiecte aferente măsurii 123

Gal Sud-Vest Satu Mare Asociaţia Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare (Gal Sud-Vest Satu Mare) deschide în perioada 16 august 2013 – 27 septembrie 2013 a treia sesiune pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 123 sunt persoane fizice autorizate şi persoane juridice înregistrate în baza legislaţiei din România ca micro‐întreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii (în conformitate cu Recomandarea (CE) nr. 361/2003) şi alte întreprinderi.

 Fondurile nerambursabile disponibile în această sesiune, pentru finanțarea proiectelor, sunt de 172.677  de euro, fiind alocați acum toți banii disponibili până la finalul perioadei de finanțare, respectiv 2013.

Totodată, pe pagina de internet a Gal Sud-Vest Satu Mare (www.galsudvestsatumare.ro) şi pe site-ul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (www.apdrp.ro) a fost publicată ultima variantă a Ghidului Solicitantului, aplicabilă pentru depunerea proiectelor din această sesiune. Solicitanţii trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 123 din PNDR, cu menţiunea că vor fi eligibile acele proiecte care vor fi implementate pe cuprinsul teritoriului aferent Grupului de Acţiune Locală Sud-Vest Satu Mare.

Verificarea conformităţii şi eligibilităţii cererii de finanţare sunt realizate de către experţii GAL, iar selecţia proiectelor se realizează la nivelul GAL de către Comitetul de Selecţie format din 7 membri.

Documentele justificative pe care trebuie să le depună solicitantul odată cu depunerea proiectului sunt menţionate în Ghidul Solicitantului cu menţiunea că solicitanţii ce depun proiecte care prevăd lucrări de construcţii şi/sau montaj sunt obligaţi să ataşeze la Cererea de Finanţare şi Proiectul Tehnic.

Depunerea proiectelor se va face la sediul Gal Sud-Vest Satu Mare situat în localitatea Petrești, str. Principală nr. 1, judeţul Satu Mare, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-14:00. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este 27 septembrie 2013, ora 14:00.

Mai multe informaţii se pot solicita la Asociaţia Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare, tel/fax: 0261.820.050, [email protected], [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.