Ultima actualizare: azi, 12:11

ileana blidar
Locale

Ileana Blidar a fost aleasă vicepreședinte al Comisiei Naționale de Regulament, Etică și Litigii a OFPDL

ileana blidarPreședinta OFPDL Satu Mare, Ileana Blidar, a fost aleasă vicepreședinte al Comisiei Naționale de Regulament, Etică și Litigii din cadrul Biroului Permanent Național al OFPDL, în cadrul Școlii de Vară „Femeile antreprenor”, eveniment desfăşurat în perioada 23-25 august, la Zlatna.

Evenimentul a fost organizat de Organizația de Femei a Partidului Democrat Liberal, în parteneriat cu Institutul de Studii Populare, Centre for European Studies și Fundația Hanns Seidel.

Pe parcursul celor 3 zile de dezbateri a avut loc și ședința Colegiului Director al OFPDL, în cadrul căruia a fost analizată situația din organizațiile locale. Doamnele au luat decizii referitoare la programele de acțiune ce urmează a fi inițiate de OFPDL în perioada imediat următoare și a fost completată componența Biroului Permanent Național al OFPDL.

Astfel, componența Biroului Permanent a fost completată prin vot cu următoarele doamne: 

Oana Antonescu, membru al Parlamentului European, a fost votată vicepreședinte al OFPDL. 

Oana Toma, reprezentantă a organizației locale Giurgiu, a fost votată vicepreședinte.

Mona Panican, reprezentantă a organizației locale Sălaj, a fost votată vicepreședinte.

Daniela Nicolescu, reprezentantă a organizației locale a Sectorului 6 din București, a fost votată secretar general adjunct.

Olimpia Doru, reprezentantă a organizației locale Argeș, a fost votată secretar executiv. 

Ileana Blidar, reprezentantă a organizației locale Satu Mare, a fost votată vicepreședinte al Comisiei Naționale de Regulament, Etică și Litigii.

Reprezentantele OFPDL au convenit, conform tematicii asumate în cadrul evenimentului de la Zlatna, respectiv „Antreprenoriatul feminin”, demararea procedurilor prin care să se solicite Guvernului aplicarea începând din anul 2014 a măsurilor de relaxare fiscală propuse de PDL: reducerea cotei unice la 12%, reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, creșterea salariului minim la 1.000 de lei și neimpozitarea profitului reinvestit, precum și respectarea legilor în vigoare privind responsabilitatea, transparența și predictibilitatea, deschiderea spre dialoguri constructive cu mediul de afaceri, opoziția și societatea civilă, pentru crearea unui mediu fiscal confortabil dezvoltării, investițiilor și creării de noi locuri de muncă.

De asemenea, prim-vicepreședintele PDL, deputat de Țara Oașului Andreea Paul, a propus înființarea unei reviste a femeilor democrat liberale, care va apărea inițial în format electronic și se va numi „Forumul Femeilor Democrat Liberale”. 

Președintele OFPDL, Cristina Trăilă, a solicitat demararea unei analize a tuturor filialelor organizației. „OFPDL are nevoie să înceapă o campanie de cooptare a noi membre, care să fie selectate pe criterii referitoare la onestitate și profesionalism“.

 

5 comentarii

  1. ce mizerie Răspunde

    Cand avea Laura aceeasi functie ziceau ca nu e membra in conducerea centrala. Acum ca se arunca exact ca sacalii pe functiile altora o sa se impauneze ca e membra in conducerea centrala. Ce bine ca a plecat Holdis, Bota, etcc ca sa aveti voi functii in sfarsit. Stati pe aproape ca o sa mai plece asa ca le puteti ocupa si pe acelea. Doar totdeauna ati avut cumul de functii ca sa fiti numai voi. Succes la alegeri. Succes la europarlamentare.

    • adevarul Răspunde

      O prietena de a lui Bota posteaza comentarii.Bine ca au plecat toti cei mentionati caci au dus partidul in jos.

  2. adevar Răspunde

    Da, ce dreptate ai, au dus partidul in jos evident cu plecarea lor. Este evident acest lucru PDL SATU MARE oricum PDL in general a facut multe greseli infantile. De altfel consider ca acest lucru a determinat plecarea multora din partid, plecari care abia ce au inceput. Succes PMP la europarlamentare, daca veti da dovada ca sunteti un altfel de partid spre folosul cetateanului aveti respectul meu.

  3. Baba Ana Răspunde

    Au plecat pentru că nu suportă opoziția.Un partid se călește în opoziție, nu la ciolan. Holdiș a stat exact patru ani cât a luat fonduri nerambursabile să își dezvolte afacerea.

  4. baba neactualizata Răspunde

    De parca s-au dus direct la una dintre formatiunile de la putere. D-le baba s-a dus in opozitie de altfel chiar usor mai greu, partidul se formeaza de la baza sunt in constructie, eventual vor ajunge in pole position pe munca si seriozitatea de care vor da eventual dovada, profitand de neseriozitatea si balbele trocuite a usl si pdl !!! Refresh de imagine Baba !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.