Proiectul Apaserv de 100 milioane euro, uşor întârziat din cauza birocraţiei

26 august 2013 | 3 comentarii
Octavian Lazin, Dan Stegerean (10)

Octavian Lazin, Dan Stegerean

Conducerea Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Mediu s-a aflat astăzi la Satu Mare pentru a evalua starea masterplanului de apă, proiectul de peste 100 de milioane de euro implementat de Apaserv.

La întâlnire au fost prezenţi Ciprian Ghioc, director general AM POS Mediu, Paul Malocea, reprezentanţi ai mecanismului intermediar din Cluj, autorităţile locale, conducerea Apaserv dar şi reprezentanţii firmelor de consultanţă şi execuţie care au contracte semnate în masterplan.

Directorul executiv al ADI Apă, Octavian Lazin şi directorul Apaserv, Dan Stegerean au declarat într-o conferinţă de presă că scopul acestei întâlniri este de a corela lucrările şi reduce termenii de plată astfel încât proiectul să fie finalizat până la termenul limită, decembrie 2015.

Din cele 15 proiecte de execuţie din cadrul masterplanului sunt încheiate patru contracte iar în curs de licitare sunt alte 11, urmând ca până la finalul anului să fie finalizată semnarea contractelor iar din martie 2014 să înceapă lucrările în judeţ, astfel încât la finalul anului 2015 să fie încheiat întregul proiect.

Apaserv a înregistrat o întârziere de 4,8 luni, însă aceasta a fost uşor recuperată. Unul dintre motivele pentru care s-a întârziat proiectul a fost faptul că s-au contestat unele licitaţii, legislaţia de achiziţii este foarte complicată, ceea ce a dus la prelungirea termenelor următoare.

Echipa de implementare a proiectului este formată din 19 specialişti. Până acum, din valoare totală de 102 milioane euro s-a decontat aproape un milion pe servicii de consultanţă şi proiectare. Trebuie precizat faptul că valoarea cea mare a proiectului o reprezintă lucrările propriu zise, însă licitaţiile încă nu s-au finalizat în totalitate.

Masterplanul prevede extinderea reţelei de apă-canal în aproape întreg judeţul.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. nimeni spune:

    baram de s-ar face ce trebuie cu banii. Satu Mare este locul unde apa costa cel mai mult din aceasta tara si asta pt. ca la Apaserv sunt angajate toate pilele tuturor pe salarii uriase. Nu luati fonduri ca sa dati salarii !!!

  2. insetat spune:

    Daca Lazin conduce, nici o sansa ca proiectul sa fie realizat la timp, nu se pricepe la nimic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest