Discuţii aprinse între Enătescu şi Mărginean Eva: „Sunteţi un hibrid!”

30 septembrie 2013 | 8 comentarii
Virgil Enătescu

academinician dr. Virgil Enătescu

Discuţii aprinse în şedinţa de Consiliu Judeţean de astăzi între consilierul PNL Virgil Enătescu şi consiliera UDMR Mărginean Eva pe subiectul monumentului ostaşului român din Carei.

În cadrul şedinţei, Virgil Enătescu, şi-a exprimat revolta cu privire la modul în care primarul Careiului, Eugen Kovacs, se ocupă de reabilitarea monumentului, fiind nemulţumit şi de faptul că acest monument al lui Vida Gheza, urmaşul lui Brâncuşi în lemn, nu a fost inclus pe harta turistică a Careiului.  Enătescu a afirmat că primarul probabil „nu are suficientă carte, nu are cultură”, spunând că e vorba despre discriminare.

Replica i-a fost dată de către consiliera Mărginean Eva din Carei, aceasta spunând că a început renovarea monumentului. „Dacă nu e în cunoştinţă de cauză să nu umble cu jigniri, cu afirmaţii mincinoase”, a spus Mărginean despre intervenţia lui Enătescu, afirmaţie care l-a enervat.

Să vă purtaţi civilizat. Poate dumneavoastră sunteţi un hibrid”, i-a răspuns Enătescu, vizibil deranjat.

Preşedintele Adrian Ştef a calmat spiritele, spunând să monumentul se renovează, după ce a fost preluat de Muzeul Judeţean, după care a închis şedinţa.

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (8)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. satmarean spune:

    Si uite asa a scazut in ochii mei (din nou) omul politic Enatescu Virgil

  2. iubi spune:

    panarama de evike reuseste cu greu sa…intelege limbul roman dar intelege mai usor ca pentru udmr trebuie sters monumentul de la carei de pe harta ca prea le aduce aminte de bataia incasata la alungarea hortystilor care au stapanit prin masacre si violente la fel ca nazistii.
    evike mama mai bine vezi tu de procesele cu svabii la care le iei banii si apartamentele si apoi dai la ei uin sut in ..spate.Mai tii minte ce ai patit la Tasnad?
    Crezi ca la Carei te iubeste cineva inafara de primarul tulipanilor???si pe ghita sotul ai scos din cripta ca nu putea un roman sa steie cu neamu tau de tulipani si nici aviz nu ai avut da pe tine te deranjeaza monumentul ostasului roman!!!

  3. horvath spune:

    sa nu uitam pe cati clienti a lasat evike cu ochi-n soare…..si cate apartamante a luat de la svabii plecati,cu cate 8 mii de euro ca le spunea ca astea sunt preturile….aia cu sotul deshumat o stie tot careiul asa ca…..nu mai impresioneaza pe nimeni….si tot se face ca nu pricepe ca ungurii de primari au taiat de pe harta nu numai monumentul dar si bisericile romanesti!

  4. HalatAlb spune:

    Oare cum se face ca acesti doi dinozauri nu au fost afectati de cataclisma care i-a pus in cartile de istorie pe confrati??!
    PS. Sa fie asa de mic osul de ros?

    Lasa ca vin ele zilele orasului, judetului, cotetului, coltului de strada, si mai ales ZILELE ZILELOR si vom sarbatori si vom uita aceste mici neintelegeri!!!!

  5. pepe spune:

    Sa vedem, indrazneste Stef sa faca chiar el o scrisoare la consiliul discriminarii, caci situatia cu harta e clar discriminatorie.

  6. pepita spune:

    Stim ca nu indrazneste, doar are cetetenie maghiara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest