Întrebări adresate primarului Dorel Coica, de către conducerea PDL

12 septembrie 2013 | 26 comentarii

Claudiu Ardelean, Petre MureșanPreşedintele filialei judeţene a PDL Satu Mare, Petre Mureşan şi cel al filialei municipale a PDL Satu Mare, Claudiu Ardelean, au susţinut astăzi o conferinţă de presă pe tema promisiunilor electorale făcute de USL în campania electorală, adresând totodată şi patru întrebări deschise primarului Dorel Coica.

Petre Mureșan a făcut referire la cele două slogane folosite de USL în campanie, „Anul Victoriei” – care este de fapt “anul victoriei împotriva românilor”, şi “Dreptate până la capăt” .”Din păcate au rămas doar două slogane electorale, faptele nu pot fi înlocuite cu minciuni politice”, a precizat Mureşan.

Claudiu Ardelean, în numele filialei municipale a PDL Satu Mare, a adresat primarului Dorel Coica patru întrebări, „ţinând cont că au trecut aproape 500 de zile de la investire, şi nu prea l-am deranjat ca opozanţi aproape deloc”.

Întrebările sunt:

“1. Angajaţii Primăriei se plâng că documentele stau pe masa dumneavoastră pentru a fi semnate chiar şi câte o săptămână, dumneavoastră lipsind din Primărie două-trei zile la rând. Fiţi sincer şi răspundeţi câte din cele aproape 500 de zile de la validarea mandatului de primar aţi fost prezent în Primăria Satu Mare? Dacă nu vă puteţi aloca timp pentru Primărie, renunţaţi şi ocupaţi-vă de… pacienţi!

2. Care sunt motivele reale pentru care i-aţi retras toate atribuţiile d-nei viceprimar Papici?

3. La Carei s-a făcut o inventariere a câinilor fără stăpân. Câţi câini fără stăpân există în municipiul Satu Mare, incluzându-i şi pe cei din cartierele mărginaşe care au omorât o biată femeie anul trecut? Locuitorii oraşului au dreptul să ştie cât îi costă, în calitate de contribuabili, soluţionarea acestei probleme.

4. A trecut 30% din mandatul dumneavoastră de primar. Aţi făcut măcar proiectul tehnic al celui de-al treilea pod peste Someş? Şi dacă da, când încep lucrările?” a spus Claudiu Ardelean.

Liderii PDL aşteaptă răspunsurile tot prin presă.

Preşedintele filialei judeţene, Petre Mureşan, a vorbit despre sistemul educaţional care este „cel mai mare eşec al celui mai slab guvern de după 1989, Guvernul Ponta”. Mureşan a caracterizat guvernul Ponta drept unul „campion la insuccese şi incompetenţă”, care nu a atins niciun obiectiv din promisiunile electorale, în perioada guvernării haosul a fost la ordinea zilei, guvernanţii fiind preocupaţi cu trasul sforilor. Acesta a arătat că datorită politicilor USL, în România sunt 100.000 de copii în afara sistemului de educaţie, rata de abandon şcolar este de 17,5%, cea mai mare din Europa, rata de şomaj în rândul tinerilor este de 22,7%, în vreme ce promisiunile electorale nu au fost respectate, una dintre acestea fiind acordarea învăţământului 5% din PIB.

Pentru clarificarea acestor aspecte, PDL are cinci solicitări punctuale: intervenţie promptă în igienizarea şcolilor, găsirea unor soluţii pentru risipa din programul Laptele şi Cornul, rezolvarea problemei decontării transportului elevilor şi profesorilor navetişti, intervenţia ministerului pentru a opri universităţile în aplicarea de criterii diferite la completarea numărului de studenţi, dar şi respectarea angajamentelor din programul de guvernare al USL.

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (26)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Daniel spune:

    Coica sa joace in filmul Kojac, ca la altceva nu e bun, Papici sa ne spuna faca a platit sa aiba reclama cu agentia sa de turism pe autobuzul Transurbam, si daca tot e pe lista de prieteni pe Facebook cu Beny Tantas, ce socializeaza cu el?

  2. Tyler Dur Den spune:

    Pe Ardelean asta l-o capacitat Stef ca altfel il da afara de la groapa de gunoi. Petrica, cate drumuri ti-o dat la asfaltat Govor? Astia nu sunt de la PDL, ei sunt defapt de la USL!

  3. psdist spune:

    O imagine a preacurviei din politica,se amesteca unii cu altii conform intereselor , apoi se f..t unii pe altii tot conform intereselor, psd-istii se sapa intre ei, usl-istii la fel, ceilalti ce mai prind…Stef pe la spate…il pe Coica, ce veselie!

  4. satmarean spune:

    Alte 4 intrebari pentru Dorel Coica:
    1. este adevarat ca ati refuzat un investitor strain care a depus documentatie pentru a porni o investitie in locul pilonilor de pe cap pod Golescu, vis-a-vis de cladirea Finantelor?
    2. de ce a fost mutata doamna Marchis din functia de consilier local la Apaserv, fara a avea studii corespunzatoare sau experienta in domeniu?
    3. este adevarat ca doriti sa promovati pe novicele Adrian Micle, consilier local de 24 de ani in functia de viceprimar in locul doctorului Radu Roca?
    4. ce planuri aveti pentru a intra in posesia cladirii spitalului CFR folosind relatiile dvs din centru? este adevarat ca delegatiile dvs dese in Bucuresti au ca scop “facilitarea” acestei achizitii?

  5. Daniel spune:

    @Satmarean. Bravo! Sa sti ca totul este corect ce spui, nu de alta dar atata timp cat si eu si altii stiam de aceste lucruri inseamna ca e ceva adevar in ele. Legat de 1. E vorba de cap pod Decebal, da, vizavi de Finante, si am auzit ca vroia sa faca ceva investitor german, nu stiu daca avea legatura cu Hans Lindner, dar vroia centru de afaceri, asa avem in continuare santier acolo.
    2. Doamna Marchis, aia care a pus-o director economic la cabinetele sale si apoi la Apaserv? Aaaa, adica sa ,,gestioneze,, ea banii..pt el.
    3. Tanarul Micle are norocul copilului de bani gata, o firma care probabil l-a sponsorizat pe Coica in campanie si acum trebuie sa vina raspata. Legat de Roca se spune ca ar vrea ceva prin Bucuresti sa fie.
    4. Am auzit si eu de chestia cu Policlinica CFR iar da, drumurile lui, ca primar fiind, sunt legate si de asta. Bine a zis Coica in campanie, ca el are bani, nu il intereseaza salariul de primar, bine a zis omul, el se crede in continuare mare patron de cabinete, primaria e doar asa un bonus pentru el.

  6. Cristi spune:

    Ce tare ca nici unu dintre cei ce au comentat nu i-a bagat in seama pe cei doi din poza.Practic ei nu exista.

  7. sorin spune:

    iete, cum so trezit opozitia in angajatul lui Stef! Pacat ca abia cand a fost data jos din functie cumnata-sa de la inspectorat sio amintit ca-i in opozitie! Interesu poarta fesu la Ardelean asta!

  8. neica nimeni spune:

    inca o intrebare pt domnul coica….? pe langa acapararea Policlinicii CFR….stiati ca mai vrea sa puna mana si pe centrul din Vii….intai sa-l falimenteze si dupa…..sa-l mute pe Paulestiului?….i se rupe de faptul ca l-a vizitat ambasadorul Olandei….de faptul ca Olanda si-a manifestat dreptul de a nu ne lasa sa aderam la spatiul Senghen…D-nul Coica este imbatat de putere….promite, acuza……mereu altii sunt de vina….in schimb dansul este omul care a imbatat Satmarul cu vorbe si circ…..cand va veti trezi oameni buni? nu v-ati saturat sa fiti redusi la paine si circ?….in loc de aceste postari….de ce nu invatam sa sanctionam pt totdeauna derapajele, minciuna si mizeria pe care acesti oameni politici ne-au inoculat-o?….se gaseste bulgarul sa sanctioneze un Guvern findca a indraznit sa mareasca pretul energiei electrice….si noi ne vaicarim in virtual? ati primit factura Apaserv-ului? stimati colegi virtuali…..este bestiala…cat mai permitem sifonarea banului public, care este de fapt…..plata noastra….cat mai permitem ca ignoranti, oportunisti, mitici, care nu stiu sa se exprime, care manjesc limba, ortografia si frumusetea limbii noastre sa ne reprezinte……exista o vorba….avem conducatorii pe care ii meritam…..am o intrebare? oare asa suntem noi toti, satmarenii, care postam sau romanii nemultumiti….oare asa suntem toti? niste analfabeti, oameni lipsiti de caracter? Coica, Stef, Govor….sunt oare reflexia noastra?…noi nu vom invata oare niciodata…sa fim mandri, sa sanctionam derapaje…sa fim verticali?

    • cineva spune:

      Word!!! Respect!

    • centrul din viile sm pe parcursul timpului isi demonstra ineficienta financiara(distinsa doamna director)si in loc sa te semnezi anonim mai degraba descopera cauzele inclusiv”subtierea”stocului de alimente destinate bietilor suferinzi.Angajatii,dealtfel au nenumarate ocazii sa isi vada “sefa”cautata de diversi cupidoni carora le ofera “ingrijire”uitind de obligatiile de servici

      • unu spune:

        Astea sunt contrargumente? Batranii aia au contribuit la bugetul pe care-l sifonati voi o viata intreaga iar acum trebuie sa-si finanteze batranetea? Nu ti-e rusine dobitoc sau dobitoaca ce esti sa vorbesti de eficienta financiara cand contributia statului e aproape de zero? Asta daca socotim betele in roate. Probabil era ok pentru voi, jegosi politicieni daca bietii batrani votau.Ca altceva decat banii nu va intereseaza, iar voturile sunt singura voastra cale spre ei, pentru ca in privat sunteti zero barat. Sa va dea boala like la toti, sa ajungeti in caminul lui Coica. Atunci sa va vad…

        • adi spune:

          unu..adica dna directoare,degeaba scrieti anonim pentru ca contrargumentele dvs nu stau in picioare.Tot laudati centrul dar nu uitati ca cine o duce cel mai bine sinteti chiar dvs asa ca impacati.va cu masurile care se preconizeaza

    • matroz spune:

      D-na director ,daca ati fi spus ceva si de Gyusi aproape va credeam.Asa,hai sictir!

  9. dorel costica coica (neoficial) spune:

    Dragii mei, iată răspunsurile:
    1. lipsesc mult de la primărie? păi ce să fac acolo dacă nu mă pricep la nimic? nu cunosc nici legile elementare din administrație, merg pe principiul “las- că rezolvăm”, nu am răbdare nici să citesc nici măcar o pagină din raportul Curții de Conturi. sint acolo specialiștii ca Băbuț sau Papici, să facă ei naveta la Sătmărel!
    2. de ce am retras atribuțiile de la Marcela? Păi după ce m-a băgat în ceață cu cele 10 coșuri de gunoi și m-au sunat ăștia de la Antena3, după ce spune la toată lumea că va fi primăriță, deja face campanie pentru 2016, voi ce ați face?
    3. dragilor mei, ați avut Zilele Orașului? DA. Puteți mânca sămânță la meciurile Olimpiei? DA. ce vă mai trebuie? dacă este necesar, de la anu cabinetul medical Coica va începe campaniile de măsurare a glicemiei pentru maidanezi sau ce vreți voi, sunați la Băbuț și se va face.
    4. nu mai avem nevoie de al treilea Pod! Am o înțelegere cu Adișor, compania Blue Air va asigura transportul cu avioane charter ca un “pod aerian” între Carpați II și Aquapark! Comfortul pasagerilor va fi asigurat de cele 20 de parașute Gabys Models de la Aeroport, siguranța prin Folda, iar Tehnic Asist va construi un tunel între Palat și restaurantul La Mircea care se va redeschide prin fonduri europene și vom oferi sarmale nevoiașilor, pensionarilor, până când Mirciucă iese din pușcărie putem folosi bucătăria! Deci vedeți totul e rezolvat dacă mai aveți întrebări sunați la fete din birou că eu sint plecat în delegație.

  10. tarica spune:

    Tare de tot comentariul dorel costica coica, tot ce ati scris va fi mai repede realizat decit ce au promis usl-istii in Campania electorala, si spun asta cu mare regret pt ca am avut incredere in ei si I-am votat, dar recunosc am fost pacalit, doar la asta se pricep.

  11. marele maestru spune:

    pt marele maestru anonim…..mama mea este internata acolo, eficienta se masoara in rezultate, in starea de bine a mamei mele….este singurul centru in care pot intra la orice ora din zi, fara programare, iar distinsa doamna sefa sau director cum o numesti uneori alimenteaza bolnavii….poate esti invidios sau poate ti-ai pus ochii pe ea de te preocupa numarul de cupidoni, care afirmi c-o viziteaza….biata femeie…e de-a dreptul asaltata dupa mintea ta….lasand bascalia deoparte, nu s-a rupt nimic de la gura mamei mele….din contra…si culmea culmilor o gasesc treaza si nu sedata ca in azilul de unde am adus-o….deci unde e mai suferind batranul mare maestru?

  12. satmarean spune:

    Inca 4 intrebări pentru Dorel Coica:
    9. a trecut un an si 3 luni, o treime din mandatul Dvs. Vă rog să enumerați 3 proiecte majore de investiție ce ați realizat in oraș, despre care aveți și documentație nu numai vorbe de genul “vom face” “avem soluții” etc
    10. in campania electorală ați promis că veți face ordine in Satu Mare. In ce măsură s-a realizat această promisiune dacă toți cerșetorii, escrocii, prostituatele de pe străzi, Tarzan și alte elemente periculoase iși continuă activitatea fără probleme, ca și până acum?
    11. in campania electorală ați promis (printre altele, la intâlnirea cu alegătorii din micro 17) că veți face ordine la Primărie. Vă rog să ne informați despre numărul celor dați afară și despre numărul celor angajați la Primărie și la instituțiile subordonate (Apaserv, Transurban).
    12. care a fost motivul pentru care ați ales pe Dan Băbuț Domuța, un huligan de fotbal având calități indoielnice de management, fără nici o experiență administrativă, fără pregătire profesională, fără un vocabular adecvat etc pentru funcția de administrator public? Numele lui a fost afișat pe ușa biroului inainte de derularea concursului pentru acest post (cod penal: uzurparea de calități oficiale inainte de dobândire) și nici de atunci nu a contribuit la dezvoltarea orașului cu nimic. Care este motivul pentru care il țineți pe acest post strategic?

  13. luca spune:

    ,,city-managerul,, e tinut in post exact pentru aceleasi motive pentru care un cacacios de 24 de ani e mare consilier USL, vreo 20 de gaby-modele vajaie pe la falimentarul aeroport, s-au infiintat multime de posturi de sefi serviciu, directori comerciali, s.a mancatori de la buget. Exact pentru a recompensa activitatea din campanie, cu alte cuvinte acesti oameni au dat masura valorii lor timp de…o luna. 30 de zile , exact cat a tinut campania sau valoarea lor a fost contabilizata de catre USL in contributiile financiare la campanie. Ai bani si enegie la lipit afise poti sa accezi oriunde, nu mai ai nevoie de competente de expertiza! Bravo noua ,satmarenilor! Avem exact ce am votat!

  14. Leo spune:

    Care a fost motivul,domnule Coica, pentru care ați ales pe Dan Băbuț Domuța, fără nici o experiență administrativă, fără pregătire profesională, fără un vocabular adecvat, pentru funcția de administrator public? De ce numele lui a fost afișat pe ușa biroului inainte de derularea concursului pentru acest post? Care este motivul pentru care il țineți pe acest post strategic?

  15. petre spune:

    Coica=PSD, PSD=Coica asta duce la 0 voturi cine sa voteze hotia, Coica care isi umple buzunarele de la noi satmarenii.

  16. dia spune:

    Coica=PSD, PSD=Coica asta duce la 0 voturi cine sa voteze hotia, Coica care isi umple buzunarele de la noi satmarenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest