Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

“Taxa pe botoşei”, reclamată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Aparat botosei spital satu mare„Taxa pe botoşei” a ajuns pe masa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în urma unei sesizări depuse de asociaţia Freies Europa Weltanschauung, aceasta susținând că taxa este discriminatorie întrucât persoanele cu situație materială precară pot avea probleme la accesul în unitatea spitalicească.

Consiliul Județean Satu Mare, care a introdus taxa de doi lei, l-a împuternicit în ședința de astăzi pe preşedintele Adrian Ştef să prezinte punctul de vedere al instituţiei cu privire la această taxă de curăţenie.

Adrian Ştef a afirmat că prin aceasta nu s-a urmărit altceva decât să protejarea pacienţilor, a investiţiilor făcute în spital dar mai ales prevenirea răspândirii infecţiilor. Ştef consideră că taxa pe botoşei nu îngrădeşte accesul la serviciile medicale şi nu poate fi vorba despre discriminare întrucât se aplică vizitatorilor.

În întâmpinare va fi invocată şi lipsa calităţii reclamantului, având în vedere că asociaţia reclamantă nu are obiect de activitate în domeniul sănătăţii.

În cadrul şedinţei, consilierul Virgil Enătescu a avut o poziţie extrem de critică la adresa reclamanţilor, subliniind că prin botoşei se previn infecţiile. Ironic, Enătescu a precizat că reclamaţia „e de domeniul absurdului”, ce „poate fi rezolvată în sensul reclamantei, doar la Psihiatrie”.

 

9 comentarii

  1. Karst Iosef Wilhelm Răspunde

    Romania este stat social unde demnitatea cetatenilor sunt garantate … asta teoretic, in practica Stef zeciuieste cetatenii care au nevoie de acces la serviciile medicale

  2. nicu99 Răspunde

    probabil enatescu vinde botosei, fiecare fura de undeva…
    rusine domnule academician

  3. darius Răspunde

    o intrebare pt stef; daca cumpar odata botosei odata pe zi ma refer apoi arat chitanta pot intra oridecateori vreau eu fara botosei -e normal asa ceva???//

  4. Szabi Răspunde

    Care infectii DOMNULE ADRIAN STEF ? imi intra microbii in pantofi sau despre ce e vorba ? E o mare afacere pentru cineva,inchipuiti-va ca se intorc mii de oameni pe zi la intrare,si de fiecare data trebuie sa plateasca…1000*2=2000,30*2000= 60.000. asa se poate 😉 traim in romania,tara tuturor posibilitatilor!

  5. satmarean Răspunde

    Da’ Brigitte de ce doar se uita? De ce nu incearca si ea o pereche de pungi peste tocurile de 10 cm?
    :-)))

  6. Stef Brigitta Răspunde

    In sfarsit vedem o poza cu Stef si amanta Brigitta Bry -care presteaza servicii la Consiliu Judetean- alaturi de el! Sotia stie??!!

  7. dr Răspunde

    n-am vazut nici un doctor, nici un cadru medical care intra in spital sa poarte botosei, ei nu duc virusi???sau o sa ne spuneti ca ei au pantofii dezinfectati !!!!cu ce???cu apa jegoasa cu care se “dezinfecteaza” in saloane???? Dl Enatescu stie foarte bine ca in occident botoseii se dau GRATUIT, sau considera ca satmarenii au prea multi bani si mai trebuie jegmaniti cu o taxa??? Dle doctor Enatescu stiti ca pentru unii oameni 2 lei inseamna foarte mult, o pîine la copii???si ca nu pot sa-si viziteze bolnavul internat pt ca atunci iau pînea de la gura copiilor? va multumim pt ca sinteti alaturi de satmareni!

    • satmarean Răspunde

      dl Enatescu nu este alaturi de satmareni, dansul este alaturi de profesorul Stef, dupa cum declara in campania electorala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.