Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

Elevii de la Eminescu au pus pe jar autorităţile cu pungi urât mirositoare

mirosCâţiva elevi de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu Satu Mare au pus pe jar autorităţile după ce au făcut „glume copilăreşti”. Câţiva elevi au cumpărat „pungi urât mirositoare” şi le-au spart în clase, stârnind nemulţumirea colegilor şi a profesorilor. Cazurile au ajuns la urechea directorului Ioan Pop, care a anunţat Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, fiind anunţată mai departe Instituţia Prefectului.

Situaţia a fost discutată astăzi şi în şedinţa Colegiului Prefectural, de faţă cu toţi directorii de instituţii deconcentrate.

Şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, Maria Pinter, a spus că elevii nu mai au acele pungi care degajă miros urât, prin urmare nu s-au putut recolta probe şi să se stabilească dacă substanţele folosite sunt periculoase sau interzise. Acestea au fost procurate de la librăriile din zonă în urmă cu două trei luni iar acum nu se mai găsesc.

Maria Pinter a spus că pungi asemănătoare pot fi cumpărate în schimb din magazinele online.

6 comentarii

  1. Febeiu si ciaiei aoaleu si vai de ei Răspunde

    Mamaaaa,sa se discute si in CSAT ,e o chestiune de siguranta nationala !Prefectu probabil are foarte mult timp liber on timpul serviciului iar aia de la deconectate oricum se duc ca boii sa se afle in treaba.Sa i-a urma si pungilor cu fasole sau a putinilor de varza nu cumva sa se mai intample vreo malversatiune!Pop e cazul sa te duci in pensie sau macar pe la Enatescu.

  2. Ioan Flore Răspunde

    Un miel pentru doamna sefa a Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor ("Paria Pinter")

  3. Atlantikpo Atlantik Răspunde

    Daca e ,,Paria,, Inseamna ca e si Paria iintelectuala….saraca…. BRAVO ELEVI !!! MAI SPARGETI ,SI APOI MOTIVATI-VA….

  4. Anonim Răspunde

    Sa presupunem ca elevii ar fi adus in clase pungi de cacat , urit mirositoare. Ce prelevari ar fi facut Sefa protectiei consumatorilor ?

  5. dr. Ciomu Răspunde

    S-a starnit acesta valva exagerata deoarece in acea clasa este si fiica inspectorului general scolar Mariana Roman, altfel, totul ar fi tratat ca o glumita copilareasca. Dar…nasurile ridicate in vant, nu suporta “vanturi”….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.