Încep lichidările de stoc la Real Satu Mare. Hipermarketul se va transforma în Auchan

17 octombrie 2013 | 4 comentarii

auchan-romaniaCompania a stabilit un calendar al reamenajărilor, următoarele magazine Real ce urmează a fi închise pentru reamenajare sunt cele din provincie.

Până la finalul acestui an, 2013,  avem în vedere remodelarea a  7 magazine: primul  dintre acestea este  hipermarketul  Pallady, apoi vor urma magazinele Braşov, Oradea, Vitan, Constanţa, Sibiu, Satu Mare“, au declarat oficialii retailerului francez.

Retailerul promite însă că, înainte de închiderea magazinelor, cu scopul de a le remodela,  vor fi reduceri semnificative de preţuri, în vederea lichidării stocurilor şi că produsele alimentare “din coşul zilnic” vor fi în continuare disponibile.  La Satu Mare vor începe lichidările de stoc la începutul lunii noiembrie.

Directorul general al Auchan România, Patrick Espasa, a precizat că Auchan a păstrat toţi angajaţii Real, iar la magazinul din Pallady (București) a angajat încă 40 de persoane. Compania va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real în mai puţin de un an.

Tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie, ca urmare a unui acord semnat în 30 noiembrie 2012 între Grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenţei, la sfârşitul lunii iulie.

Auchan România, în noua sa dimensiune, ajunge la 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 metri pătraţi, peste 10.000 de angajaţi, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

 

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (4)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Turdean Erika spune:

    Daca asa produse bune si preturi bune vor fi ca in Ungaria abia astept sa fiu clientul Auchan.

  2. Bandi Pop spune:

    Si vinuri frantuzesti bune la pret acceptabil :D

  3. Sunt curios sa vad cum va fi.

  4. Denisa Lucut spune:

    pacat era un magazin foarte bun imi va fi dor de el

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest