Ultima actualizare: azi, 14:54

Locale

PMP Satu Mare a oferit produse alimentare bătrânilor din ghetoul Samobil

pmp-ion-ghica-(2)Dr. Laura Bota – Președinte Partidul Mișcarea Populara Satu Mare, Vineaţă Aurelian – Presedinte Organizatia Municipala PMP Satu Mare, Golea Mircea – Președinte Organizaţia de Seniori PMP Satu Mare, au desfasurat astăzi o actiune de ajutorare a batranilor din caminele de nefamilisti situate pe strada Ion Ghica. Astfel, cei fara de sprijin au primit produse alimentare si apa  minerala, cu promisiunea ca nu se va uita de ei in perioada urmatoare.

In ţările dezvoltate, sărbătorirea acestei zile este un prilej de a exprima recunoştinţa şi respectul societăţii faţă de persoanele în vârstă, pentru aportul la realizarea valorilor materiale şi spirituale create de aceştia, în perioada activă şi, în consecinţă, să li se asigure o viaţă demnă, lipsită de grijile zilei de mâine.

Din nefeicire, prea mulţi vâstnici din România se confruntă cu lipsuri de tot felul, din cauza veniturilor insuficiente, pentru a-şi satisface cerinţele de hrană, medicamente, încălzirea locuinţelor, să nu mai vorbim de nevoile cultural-sociale. Pensionarii consideră că trebuie respectate prevederile Legii pensiilor, ca valoarea punctului de pensie să fie de 45% din salariul mediu brut pe economie, începând cu 2014, deoarece califică acesta drept un gest de dreptate socială din partea guvernului.

In fiecare an, incepand cu 01 octombrie 1991, se sărbătorește Ziua Internaţională a Persoanelor Varstnice. Această zi a fost stabilită in cadrul Organizatiei Naţiunilor Unite, prin vot unanim al reprezentanţilor ţărilor participante. “Cine nu are bătrani , să-și cumpere!”, spune un vechi proverb romanesc si are substratul că intotdeauna trebuie să ne bazăm in tot ce facem si pe “ sfatul bătranilor “.

Partidul Mișcarea Populară – un partid nou pe scena politică – are in structură Organizaţia de Seniori a partidului, iar filialele din ţară au structuri in acest sens, bine definite.

pmp-ion-ghica-(1)

La Satu Mare, Organizatia de Seniori asteaptă cu incredere ca orice persoană care dorește să sprijine direcţiile si liniile partidului.

„Ne alăturam și noi celor care sărbătoresc aceasta zi și subliniem foarte clar ca nu am uitat si nu vom uita nici pe viitor de datoria noastră faţă de părintii si bunicii noștri, care merită o viaţă mai ușoară , lipsită de grija hranei și a medicamentelor. Este de datoria noastră , a politicienilor, să dezvoltăm programe și să găsim soluţii care să ducă la bunăstarea acestor oameni, fără să uităm că această perioadă a vieţii ne urmează la fiecare in parte”, a precizat Laura Bota.

 Sursa: PMP Satu Mare

2 comentarii

  1. Horia Răspunde

    Stire de stire…

  2. Kim jong Răspunde

    Domnita Laura , iar isi face propaganda pe seama nevoiasilor .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.