Andreea Paul şi Petric în Parlament: Sunteţi penibilă! Cum ai deschis gura ai şi spus prima prostie!

28 noiembrie 2013 | 18 comentarii

comisieParlamentarii de la putere şi din opoziţie din Comisiile de Buget-Finanţe au avut, miercuri seară, în debutul dezbaterilor bugetului pe 2014, schimburi repetate de replici.

Totodată, parlamentarii au folosit, în schimburile de replici și termeni precum “preludiu” sau “perversă”.
Primul atac frontal i-a aparţinut deputatului PDL Andreea Paul, care a spus că “nici pesediştii nu au visat vreodată un ministru de finanţe mai de stânga ca aşa-numitul liberal Chiţoiu”.
“Ăsta-i preludiul”, a replicat, premonitoriu, social-democratul Vasile Popeangă.
“Vă arde de glume sau de joacă… Taxarea e cea mai perversă formă de tăiere a veniturilor românilor”, a adăugat Andreea Paul, în acelaşi registru.
Dezbaterile au degenerat prima dată în momentul în care senatorul PNL Iulian Dumitrescu a luat cuvântul si a spus că în guvernarea PDL s-au tăiat pensiile.
“Aoleu, ce prost eşti!”, a replicat Andreea Paul, deși nu a deschis microfonul.
Un alt schimb de replici a avut loc între Andreea Paul şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
Ministrul a fost întrebat de Andreea Paul care este estimarea pentru creşeterea economică în 2013. “Creşterea economică la nouă luni în 2013 este 2,7%, cea mai mare creştere economică din toată Europa. În 2013 creşterea economică e mai mare decât în 2011″, a răspuns Voinea.
La insistenţele Andreei Paul, care a repetat întrebarea în mod ostentativ, Voinea a întrebat-o: “Aveţi un pix în faţă? Notaţi! 3%”.
“Aveţi obligaţia să răspundeţi, nu să vă jucaţi”, i-a replicat Andreea Paul.
“Doamna lector universitar… doctor. Eu sunt profesor…”, a spus Voinea.
“Dumneavostră vă bateţi cu deflaţia ca şi cum aţi vrea să vă bărbieriţi cu lingura de lemn. Nu-mi ţineţi mie lecţii de economie, că sunteţi praf”, a replicat Andreea Paul.
“Deocamdată eu sunt profesor. Dumneavostră sunteţi lector. Eu zic să mai aşteptaţi”, a parat Voinea
“Deci v-aţi cumpărat şi funcţia de profesor, asta ne anunţaţi, da? Deflaţia nu ştiţi ce este. Vă puneţi mandatul pe masă dacă în 2013 nu aveţi 3%?”, i-a replicat Andreea Paul.
În schimbul de replici dintre Paul şi Voinea a întervenit şi deputatul PSD Octavian Petric.
“Sunteţi penibilă, doamna Paul! Penibilă sunteţi!”, a spus Petric.
“A înviat colegul nostru Petric de la Satu Mare. Pentru prima dată vorbeşte la Comisia de Buget-Finanţe”, a spus Andreea Paul.
“Decât să vorbesc prostii ca şi tine, mai bine tac!”, i-a replicat Petric Andreei Paul.
“Păi cum ai deschis gura ai şi spus prima prostie”, i s-a adresat, la rândul ei, Andreea Paul.
În dialogul dintre cei doi a intervenit, la rândul său, şi deputatul PSD Vasile Popeangă.
“Nu cred că o doamnă poate să-şi bată joc de o comisie la această oră. De ce să fiu calm? Să asist la toate prostiile dumneata? Ai minţit cât ai fost consilieră, vrei să-ţi arăt acum? Ai minţit de-ai rupt”, i-a spus Popeangă Andreei Paul.
“Nu-i adevărat! Ai minţit dumneata aici”, a spus Andreea Paul.
În acel moment al dezbaterilor, preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Cosmin Nicula a cerut o pauză cinci minute, acordată pe loc.
Lucrările au fost reluate după cinci minute, cu tonul discuţiilor şi ritmul invectivelor diminuate semnificativ.

Sursa: Realitatea.net

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (18)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. moscraciun spune:

    Marele instalator de la UNIO :))
    s-a trezit vorbind.

  2. craciunitza spune:

    Daca nu e Vadim e Vass… Tot timpul tre sa fie unul (sau una) care sa faca circ in parlament. Incapabila asta foloseste termeni pe care nu-i intelege dar ii invata pe de rost noaptea si ii da pe gura dimineata, la sedinte. Blufeaza si se vede ca deocamdata i-a mers. Mare tzeapa au luat osenii cu ea! Si odata cu ei si noi, ceilalti

    • moscraciun spune:

      inapoi in bucatarie cu tine.. Vass are un doctorat facut pe bune nu ca ponta.. fata de petric are liceu si facultate in plus..hai la spalat de vase cu tine! pe cand vin acasa vreau sa fie mancarea gata si nu accept scuze ca data trecuta

  3. sorin spune:

    Asta suntem, asta am votat: prostu satului, din Bdicau, face bugetul Romaniei! Un analfabet care nu si-o luat bacalaureatul din prima( pe vremea lui Ceausescu!!)propulsat de la cooperativa Constructoru de militianu Fernea

  4. de-a vass ascunselea spune:

    Dacă vreți să vă faceți o idee despre competenta doamnei deputat este suficient sa citiți albumul Țara Oasului ca să vedeți cât de agramata este femeia asta!
    La drept vorbind, nu-i decât o tată proastă, guraliva dar extrem de periculoasa!

  5. caso spune:

    “Sunteţi penibilă, doamna Paul! Penibilă sunteţi!”, a spus Petric. eu am crezut ca petric asta e surdo-mut.
    Nu lam auzit niciodata vorbind.

  6. satmarean spune:

    Astia ne reprezinta in parlament? Si se mai mira cineva ca se fereste lumea de judetul satu mare ca de dracu?

  7. Daniel spune:

    Deputatul asta e la fel ca Govor, numai banii il intereseaza, acum ca e la Bucale poate rezolva mai bine exporturile de la firma sa de doi lei, cica el va aduce pe ambasadoarea Chinei la Satu Mare, cand deja a fost in Romania premierul Chinei, pai de la ala trebuia sa ceara bani de investitii pt Satmar daca vrea , ca degeaba vine o ambasadoare, in rest sa se plimbe ea si mula sa de sotie care freaca menta la Politie in masini de zeci de mii de euro, iar vacantele sa le mai faca si alta data in insule exotice…

  8. bucuros ca sunt frustati;) spune:

    Un om care n-a realizat nimic in viata lui e super frustrat pe realizarile altora! Fratilor, este o vorba: daca iti pierzi vremea judecandu-i pe altii tu nu vei mai avea timp sa faci nimic pentru tine, domnule Daniel! Toata stima fata de domul Petric!

  9. Daniel spune:

    Realizari nene dar sa fie cinstite!

  10. Cocojumbo spune:

    D-na Vass e cel mai mare gunoi pe care l-a vazut satu mare in viata. Fratilor nu vedeti ca in afara de a comenta din gura nu face nimic? Nu a facut nimic bun nici cind a fost PDL si acuma se crede curata ca lacrima si dechide gura cu nonsalanta. Sa fim seriosi ..ca si Udrea, Vass s-a inaintat la pozitia universitara din cauza pozitie politice. Cine crede ca aceste doua persoane sint asa de destepte ca au ajuns prof/lector univ. pe propriile puteri se insala amarnic…si isi merita soarta. Singurul atu pe care il au este ca au gura mare si pot minca kkt fara rusine. Cine se aseamana le poate lauda si le tine partea.
    Cit despre doctorat …aduceti-va aminte ca sint pasaje intregi copiate din alte lucrari (cititi articole din presa pe internet)si eu n-am auzit vreo stire (cineva sa ma atentioneze daca mint)cum ca, comisia de etica iar fi dat un aviz favorabil.E drept ca USL e praf dar stim deja cum a fost sub PDL si nu am uitat. Fiecare voteaza ce vrea dar nu uitati ce ati “mincat” de la PDL

  11. bucuros ca sunt frustati;) spune:

    Daniel, insist… ce te face sa crezi ca nu ar fi cinstite realizarile domnului Petric? Eu nu vreau sa fiu avocatul sau insa, m-am interesat… omul face export de 10 ani, la un nivel mic binenteles…Dar, nu are afaceri cu statul!!! M-as bucura sa fie toti oamenii politici ca el!

  12. Radoi spune:

    Cat de prost crescut acest Petric. Pai eu i-as fi dat un papuc in cap sa mi se adreseze asa. Nu intelege nimic din ce spune Paul Vass, dar jigneste mai rau ca un oier. Sa-i fie rusine. Io nu vreau taxe mai mari. Nu vreau. Nu vreau nici sa-l mai vad pe Petric jignind. Cum drac sa te porti asa ….fata asta e de 100 de ori mai tare ca dobitocul de petric.

  13. marin spune:

    Radoi, tu i-ai fi dat un papuc in cap lui Petric????… de bine crescut ce esti!!!??? Nu am auzit nici o jignire adusa distinsei doamne insa, ea a jignit toti membri comisiei care au avut curajul sa spuna ceva…pe unul l-a facut “aoleo ce prost esti!” cum ti se pare aceasta replica din partea unei doamne distinse si care e de 100 de ori mai tare decat Petric, domnule Radoi??? …lui Voinea i-a zis ca si-a cumparat diploma de profesor… asta nu a fost jignire? altuia i-a zis sa taca, etc… iar lui Petric i-a zis ca a spus o prostie pentru ca acesta i-a spus ca e penibila…S-apoi, “cum drac sa te porti asa”??? Domnule Radoi, cum drac sa te porti asa sa-l faci ‘dobitoc’ pe Petric??? Stiu, de bine crescut ce esti!!!:))) Fratilor, v-a luat D-zeu mintile!!! Postacilor rautaciosi, cu asemenea aprecieri nu faceti decat sa inrautatiti situatia… ei se cearta, ei se impaca… iar voi va dati cu parerea despre niste oameni pe care, poate nici nu-i cunoasteti! O zi frumoasa, tuturor!

  14. flacara violeta spune:

    Da acest taranoc, a ajuns sa faca bugetul tarii.Incredibil ce a-ti trimis in parlament! E clar trebuie schimbata legea electorala ,sa nu mai poata vota toti analfabetii,betivii ori cei redusi mintal. Trebuie gasit un mod de avota prin anumiti reprezentanti, printr-o selectie riguroasa! altf si peste 50 de ani vor patrunde in parlament astfel de parveniti,semianalfabeti, care cand ajung la putere sunt deosebit de periculosi ,nu le mai ajunge nimeni la nas ,si vor propune legi dupa cum ii duce mintea aburita!

  15. Masa lu flacara violeta spune:

    Pai daca pe analfabeta asta prost creacuta betiva si puturoasa o baga cineva in seama si ma refer la flacara violeta… Nu comentez despre subiectele acestui articol ca sunt oameni importanti e treaba lor ce fac… Dar ura, invidia care o afiseaza unele persoane aici este sub orice critica… Eu o stiu pe violeta asta ce comenteaza, a fost traseista, a divortat de 2 ori si acum de vreo 3 -4 ani s -a apucat de baut… Urat ce poate face alcoolul din niste oameni ” minunati”:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest