Catargul din Piaţa Romană mai aşteaptă. „Seamănă cu personajul care l-a propus”

24 noiembrie 2013 | 6 comentarii

drapel-romaniaConstruirea catargului înalt de câteva zeci de metri din Piața Romană nu va mai fi realizat până la Ziua Națională a României. Primarul Dorel Coica a afirmat astăzi, într-o conferinţă de presă, că s-au cerut garanţii privind siguranţa de la firma care l-a confecţionat, iar pentru că aceasta nu face parte din Uniunea Europeană, catargul fiind importat din Turcia, a fost nevoie de timp pentru traducerea documentaţiei. Acum cei care tranşează problema sunt specialiştii, şi se pare că înălţimea catargului va fi de 48 de metri, nu 60 cum s-a anunţat iniţial. Urmează ca după clarificarea problemei cu privire la siguranţa construcţiei să înceapă montarea sa şi amenajarea pieţei.

Preşedintele CJ, Adrian Ştef, a ţinut să precizeze că până la urmă acest catarg va fi realizat. Costurile cu catargul şi amenajarea pieţei sunt estimate la 200.000 de lei.

Vicepreşedintele Mircea Govor a precizat că s-a făcut o greşeală în acest proiect. „Catargul seamănă cu personajul care l-a propus”, a spus Govor, făcând referire la fostul consilier judeţean Ioan Nistor, cel care a intermediar achiziţia din Turcia.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (6)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. GRIG spune:

    POI NISTOR A VOTAT SINGUR IN CONSILIUL JUDETEAN?

  2. s.m. spune:

    tembelilor!!! sa ardeti in iad cu tot cu catargul vostru megaloman. vreti catarg? fal din bani tai in curtea ta!!! ce investitii ati adus in acest oras,judeti in afar de chefuri si prosti ca acest catarg? nimic!!!! ai catarg pe palatul administrativ care cladire este cel mai urat din lume. ai catarg in piata 25 octombrie acolo sunt chiar 3!! ai inluminat cu 3 culori o parte din peretele cladiri administrative. ce dracu mai vrei un catarg? data trecuta sa spus ca se aduce din turcia dupa aia ca se face la UNIO. acuma nu se mai face la unio tot din turcia se aduce. sa spus ca se fac din sponzorizari si din nu stiu din ce donati de la acei securisti care au acuma pensi de 2500-3000lei. dupa aia nici o vorba de asa ceva. lasa ca se face pe bani nostri de catre primarie si consiliu judetan. sper ca la prima furtuna sal doboara vantul si daca omoara pe cineva spre sa va baga in puscarie pe toti cei care au inventat aceasta prostie si megalimanie pe bani publici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest