Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Conducerea Consiliului Judeţean susţine că a fost obligată să intervină în cazul mănăstirii Bixad

Mihaela Crasnai, Riedl Rudolf, Adrian Stef, Mircea Govor (2)Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare a susţinut astăzi o conferinţă de presă pe tema restituirii mănăstirii Bixad, preşedintele Adrian Ştef, declarând că instituţia a fost obligată să intervină pentru a-şi apăra proprietatea.

Au fost tot felul de sesizări, a fost sesizat premierul, eu sunt ameninţat că sunt sesizat la Crin Antonescu, se fac tot felul de afirmaţii ciudate unde sunt implicat. Eu aş vrea să clarificăm. Noi am aşteptat până în 7 noiembrie ca să ne informeze cineva, pentru că noi acolo suntem proprietari. Constatând că nu ne informează nimeni şi noi avem acolo o suprafaţă de teren pe care suntem proprietari prin hotărâre de guvern din 2002, am considerat de cuviinţă să înştiinţăm şi executorul şi să intervenim în acest proces. Trebuia să oprim executarea până când se stabileşte exact proprietatea cui este, care sunt limitele proprietăţii, şi acest lucru numai cu un demers juridic se poate stabili. (…) Să se înţeleagă foarte clar, indiferent ce instituţii, ce cult religios ar fi fost implicate în proces, noi, conducerea CJ, avem obligaţia să apărăm patrimoniul şi să utilizăm toate demersurile juridice până când o să avem o sentinţă definitivă“, a declarat Ştef.

Totodată, vicepreședintele Mircea Govor a spus că nu a intervenit cu nimic în derularea procesului, acuzațiile care i-au fost aduse fiind „neavenite, neadevărate, chiar jigniri”.

La rândul său, vicepreşedintele Riedl Rudolf a spus că la urma urmei este o problemă juridică în legătură cu terenul aflat în proprietatea judeţului, ce poate fi clarificată doar în instanţă.

Potrivit preşedintelui Adrian Ştef, Consiliul Judeţean deţine o suprafaţă de 1286 mp din suprafaţa totală de 10.000 mp restituiţi Bisericii Greco Catolice, însă terenul respectiv nu este clar delimitat, astfel că nu se ştie exact care este proprietatea judeţului. Ar fi posibil ca judeţul să aibă şi şapte clădiri, printre care Preventoriul. În instanţă s-a cerut delimitarea terenului şi lămurirea problemei.

Întrebat de ce a intervenit în instanţă în ultima clipă, în ziua în care executorul s-a deplasat la Bixad cu 200 de jandarmi şi poliţişti pentru a pune în aplicare hotărârea definitivă şi irevocabilă de retrocedare, Adrian Ştef a spus că a aşteptat informaţii despre procesul respectiv şi a obţinut o parte din documente chiar în ziua respectivă.

Primul termen de judecată va avea loc luni, 25 noiembrie, când se va discuta cererea Episcopiei Greco Catolice de strămutare a dosarului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.