Interviu cu ultimul supravieţuitor de la Mănăstirea Greco-Catolică din Bixad

13 noiembrie 2013 | 3 comentarii

interviu supravietuitor manastirea bixadConsemnat de pr. Cristian Sabau

Era in vara lui 2011. Am mers in vizita la Sisesti, la bunul meu prieten, pr. Gabriel Hort, parohul greco-catolic din localitate. Dornic – ca de fiecare data – sa ma faca sa cunosc din bogatiile Maramuresului, mi-a propus sa il vizitam pe pr. Filip Craciun, calugar bazilian care traieste retras in aceasta localitate cu o semnificatie aparte pentru istoria romanilor. Am acceptat bucuros: de parintele monah de la Sisesti auzisem in alte randuri, dar nu am apucat niciodata sa-l vad, sa-l ascult…

A fost de ajuns doar un telefon pentru a ne anunta intentia si pentru a stabili imprejurarile vizitei. Iar cand a venit ziua randuita, ”inarmati” cu aparat de filmat si de fotografiat, impreuna cu pr. Hort, ne-am prezentat la poarta venerabilului parinte.

Ne-a primit sora lui. Am fost introdusi intr-o casa modesta, de tara, dar cu aer primenit si plin de o sobra demnitate; ca atunci cand intri intr-un spatiu in care timpul parca s-a oprit si de undeva, de peste tot, tasneste vesnicia.

Parintele Craciun ne astepta in camera lui. Odaia sa e multifunctionala: slujeste acolo Sf. Liturghie, se roaga, citeste, se odihneste; e ca un atelier in care si-au dat intalnire pentru a lucra cerul si pamantul. Toate sunt inmanunchiate impreuna: printre amintirile vietii, pentru care stau zalog cateva fotografii inramate pe pereti, se vad icoane si obiecte sfinte. Toate ne dau marturie despre viata lui, despre ieromonahul Filip Craciun, cu bucuriile si suferintele prin care a trecut.

Parintele a pasit deja de ceva vreme dincolo de pragul celor 80 de ani. Si chiar daca trupul si-l sprijina intr-un baston, iar despre neajunsurile lui (semne ale trecerii timpului, dar mai ales ale schingiuirilor si suferintelor pe care le-a rabdat) nu vorbeste decat mai mult indirect, aluziv, memoriile asupra trecutului il lipsesc totusi de manie si de spirit razbunator. Desigur, ieromonahul de odinioara de la Bixad isi aminteste ca ieri tot ceea ce a indurat: pentru astazi nu cere decat dreptate, fara ura si fara dorinte de razbunare. Sine ira et studio… Iar vorba incepe colocvial si se leaga repede.

„Io-s fiu din Sisesti, de-al lui Vasile Lucaciu si-mi place sa spui drept!

-Stam de vroba cu parintele ieromonah Filip Craciun Cosma. Parinte, aveti o varsta cu adevarat venerabila: ati trait o sumedenie de evenimente cu adevarat importante din viata Bisericii si, deopotriva, din viata romanilor, a Europei.

Pr.Craciun: M-am nascut la Sisesti, judetul Maramures, in anul 1924, pe 11 noiembrie. Pe mine m-a botezat fiul marelui Vasile Lucaciu, pr. Epaminonda Lucaciu. In 11 m-am nascut, in 21 am fost botezat de pr. Lucaciu fiul. Io-s fiu din Sisesti, de-al lui Vasile Lucaciu si-mi place sa spui drept!

Acasa, la parinti, eram 12 frati, si nu aveam pe atunci posibilitati de intretinere sau de munca. In 1942, zona noastra fiind sub ocupatie maghiara, am fost concentrat si eu alaturi de alti 9 insi la un detasament de munca in actuala Ungarie. Am fost dusi pana in fosta Cehoslovacie, la izvoarele Tisei, la decojire de brad si sapat de santuri. La un moment dat, dupa retragerea trupelor sovietice, noi, cei din Sisesti am fugit, trecand Tisa, si am umblat pe ascuns pentru a ajunge inapoi acasa, prin paduri si pe campii. La trei zile dupa ce ne-am vazut acasa, au venit jandarmii de patrulare si ne-au arestat, ducandu-ne cu catusele pe maini, initial pana la Miskolc. Aici, in urma unui atac, schijele unei bombe mi-au atins picioarele. Apoi, am fost inclus intr-un detasament de munca si am ajuns pana in Austria, mai sus de Viena.

Dupa eliberare, la Viena, ne-au prins rusii, si am fost dusi de catre ei. M-au suit si pe mine in tren; eram, in vagoane de marfa, multi, fara aer si fara apa. Ne-au dus pana in Ucraina, catre Siberia, si am stat acolo pana in ’46, la sfarsitul lui mai. De acolo ne-au eliberat, pe noi romanii, si ne-au adus pana la Iasi la Cercul Teritorial. Mi-au fost date niste hartii in germana si in ruseste, care atestau ca fusesem deportat; in schimb atunci cand m-au arestat in Romania, mi-au luat toate hartiile, inclusiv scrisoarea de la Covurlui (NR: judet interbelic cu resedinta la Galati). Asa ca nu am cu ce justifica ca am fost in lagar.

Calugar greco-catolic la Bixad

I: Sunteti unul dintre ultimii doi supravietuitori ai manastirii Bixadului de dinainte de 1948. Cum ati ajuns calugar la  Manastirea de la Bixad?

Pr.C: In 1946, cand m-am intors din deportare, simteam ca m-am saturat de lume si de tot ceea ce e rau aici pe pamant. In luna iunie 1946, am mers la PS episcop Alexandru Rusu, care mi-a pregatit anumite hartii; mama mi-a aranjat haine si lucruri, iar Preasfintitul mi-a dat bani de drum, pentru ca la sfarsitul razboiului nu mai aveam decat hainele de pe mine.

I: Deci Dvs v-ati calugarit in 1946. Aveati 22 de ani. In Manastire ati gasit o comunitate numeroasa?

Pr.C: Erau 80 de calugari. Erau altii si la Seminar, la „Sf.Iosif”. Dar acestia 80 au fost sus la Manastire.

I: Cum era viata de Manastire? Ce amintiri avezi vizavi de acea perioada?

Pr. C: Eu lucram la tipografie.

In Manastire se respecta tacerea, nu se vorbea decat joia si duminica la masa; restul – silentium. Dupa 9 seara, nu mai aveai voie sa ai nicio activitate. Noi ne sculam la 5 si mergeam in capela la rugaciune. Se facea examinarea constiintei, apoi Liturghia, dupa care veneam la masa si de acolo mergeam la tipografie. Culegeam litere. Apoi luam pranzul si pe urma, spre seara, aveam Vecernie, Rozar. Plimbare aveam doar joia si duminica.

-I: Intrand la Bixad l-ati cunoscut cu siguranta pe fratele Mihai Neamtu (NR: cunoscut vindecator, care a vindecat zeci de ani de zile mii de oameni, prin retete de ceaiuri si de rugaciuni, venerat inca si astazi ca un mare mistic).

-Pr.C: Da, am fost si in manastire, si mai apoi in puscarie cu Dansul…

-I: Ce va amintiti despre Dansul?

-Pr.C: Nu vreau nici sa-l laud, nici sa-l ocaresc. A fost un om care avea darul lui D-zeu asupra lui. Mi-l amintesc, spre exemplu, cum mergea sa duca mancare preotilor nostri, care s-au refugiat in munti, prin padure, dupa ce a inceput sa se inteteasca persecutiile; el se oprea sa culeaga buruieni pentru ceaiuri. Cand il intreba cineva ceva, Mihai raspundea mereu ca se gaseste la cules de buruieni, ca sa nu fie depistat ca duce mancare preotilor ascunsi. Si pe langa faptul ca Dumnezeu l-a dotat cu puterea divina, s-a informat, a citit din reviste si colectiona plante.

-I: In viata de Manastire, fratele Mihai se remarca cu ceva deosebit?

-Pr. C: Nu, nu s-a remarcat. Era un calugar obisnuit, asa cum eram cu totii.

Persecutia. „Cine trece la ortodocsi, e liber. Cine nu, il mananca puscaria!”

-I: Cat timp ati petrecut la Manastire?

M-am dus la manastire la Bixad in 1946 si am stat pana in 1948, in 31 octombrie. Cu doua luni inainte de arestare, Securitatea venea in Manastire noaptea dupa 12, si ne punea cu fata la perete, zicandu-ne sa nu ne miscam de acolo. Protopopul ortodox din Satu Mare a venit cu un registru si l-a pus pe masa: „Cine trece la ortodocsi, e liber. Cine nu, il mananca puscaria!” Multi dintre calugari au fugit, in timpul celor doua luni de persecutii, cand venea noaptea Securitatea si ne ameninta.

De aceea, pe pr. Gavril Salageanu (autorul versurilor cantecului-manifest ”Fiii lacrimilor tale”) si pe pr. Leon i-au scos osenii prin spate, prin usa din gradina, si i-au dus cu carutele la Tarsolt, si apoi s-au ascuns in padure. Dupa doi ani i-au prins si i-au condamnat la opt ani de puscarie: pe pr. Gavril, pe pr. Leon si pe fr. Stefan.

Multi calugari, asadar, au plecat spre casa, in familie sau la rude, ori s-au ascuns prin paduri. Preoti la Manastire n-au ramas decat pr. Arsenie.

Pr. Mihail (fratele pr. Gavril Salageanu) s-a retras la o sora de langa Tasnad. A stat acolo in beci, ascuns de sora lui; s-a imbolnavit, dar n-au putut chema doctorul, pentru ca s-ar fi divulgat ascunzatoarea. Astfel, fara ingrijiri, pr. Mihail a murit. L-au ingropat in sura. Mai apoi au murit si sora si cumnatul lui, s-au demolat casele lor si s-a facut o gradina a CAP-ului.

Cand eram la Cluj, in anii de dupa Revolutie, pr. Sabin Dancus, care era superior provincial, ne-a trimis pentru a aduce osemintele pr. Mihail de langa Tasnad. Eu nu m-am putut deplasa, fiind internat in spital, dar au mers altii. Politia le-a pus la dispozitie un expert cu un anumit aparat cu ajutorul caruia sa se poata identifica osemintele. Asa a fost mutat in cavoul de la Cluj.

I: Am inteles despre icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Bixad ca a fost si ea ingropata…

Pr.C: Da, a stat ingropata. A ajuns la Cluj, iar pr. Provincial o are.

Aud si astazi diferite cantari la Radio Maria: majoritatea sunt de la Bixad… Si de la Oastea Domnului din Cluj.

I: Dar despre cantecul ”Fiii lacrimilor tale” (”O, Maicuta Sfanta”) ce ne puteti spune?

pr.C: In anul in 1947, dupa Congresul pan-ortodox de la Moscova era tot mai evident ca soarta Bisericii Greco-Catolice romanesti era pecetluita. Provocarile si amenintarile din partea comunistilor erau tot mai agresive si mai fatise. Deja greco-catolicii ucraineni au fost scosi in afara legii si bagati in puscarii. La noi se vorbea deja ca Biserica Greco-Catolica e urmatoarea adversara pe lista neagra a lui Stalin. Si atunci, in atmosfera aia de teroare a diavolului rosu de la Rasarit,  pr. Gavril Salageanu a compus versurile iar pr. Gheorghe Marina melodia unui cantec nou: ”Fiii lacrimilor tale” – un cantec-rugaciune a rezistentei noastre, a calugarilor bazilieni de la Bixad si a Bisericii Greco-Catolice.

Astazi toti il canta, dar putini stiu de ce si mai ales cum a fost el scris.

I: Va amintiti momentul arestarii?

pr.C: In 31 octombrie, au venit dubele de la Satu Mare si de la Baia Mare, iar prin toate satele, osenii au tras clopotele.  Osenii s-au suit in dealul Manastirii, fiindca s-a zvonit ca urmau sa fie ridicati calugarii. Ca sa nu se auda dangatele de clopote, masinile au inceput sa claxoneze. Pe noi ne-au asezat iarasi cu fata la perete, pana ne-au pus catusele pe maini. Nu ne-au permis sa luam nimic, nici haine, nici mancare, doar ceea ce aveam pe noi. Ne-au bagat in duba si ne-au adus pana in zori la Baia Mare. Securitatea lucra doar noaptea.

Calvarul calugarului greco-catolic. „A fost rugaciunea cea care m-a salvat…”

Ne-au adus la Cioltea in pivnita: era apa pe jumatate, iar jumatate era uscat. Noi eram obligati sa stam in apa cu picioarele. Era un securist, ginerele Nucutului din Danesti, casatorit cu o profesoara din Sighet, si cand era el, ne lasa sa stam pe piatra, nu in apa. Iar cand venea cineva, ne baga iarasi in apa, pentru a nu fi prins.

-I: Cat ati stat in pivnita?

-Pr. C: Vreo saptamana. Doar la doua, trei zile ne dadeau de mancare…

De acolo ne-au dus la Securitate la Baia Mare, iar pe mine m-au bagat intr-o celula, la intuneric. Nu stiu cine anume m-a reclamat cu faptul ca inainte, cand se stia ca urma sa inceapa persecutia, eu dusesem foarte multe lucruri de la Manastire la Tarsolt, unde locuia o fosta sora, calugarita de la Jug, iar tatal ei era orb: la ei am plasat multe lucruri ale Manastirii; ce va fi acum cu ele, nu stiu. Si am ingropat si in ograda Manastirii niste lucruri, iar cineva m-a parat. Astfel, m-au tinut la izolare, singur, pentru un an de zile, la intuneric, timp in care m-au tot anchetat. Pe mine m-au gasit tapul ispasitor…

-I: Un an de zile in intuneric?

Pr.C: Da, la intuneric; eram in Baia Mare… Aici ne maltratau anchetatorii Covaci, Weiss, Deleanu si Urda. Urda mi-a scos unghiile de la maini si de la picioare cu clestele. Venea preotul ortodox la ancheta si daca nu semnai ca treci la ortodocsi, incepea schingiurea, dar doar de la 10 noaptea incolo. Astfel, m-au legat de un pat si dadeau cu un dus cu apa rece pe mine; inca si acum am dureri in piept. Tot asa, imi dadeau cu o perie de sarma pe talpile picioarelor….

I: Cum ati reusit sa treceti anul acela? Ce faceati atata vreme singur?

Pr.C: Ce poti face in intuneric, in singuratate? Rugaciune! Rozarul il ziceam de dimineata pana seara, pentru ca altceva, in intuneric, ce sa faci? Iar cand auzeam cheile, spuneam „Doamne, ajuta-ma sa pot rabda!” Veneau sa semnez sa trec la ortodocsi; daca nu, incepea bataia. Anchetele erau toata noaptea, de la ora 10 incolo…

I: Ati trecut peste anul acela…

pr.C: Dupa un an de zile, m-au dus la Satu Mare, unde am stat 5 luni. Acolo, chinurile au fost mai moderate. De la Satu Mare ne-au dus la Oradea: 5 luni la Satu Mare, 4 luni la Oradea. La Oradea, dupa ce nu iesisem de mai bine de un an, ne scoteau o data pe saptamana la plimbare, la 5 metri om de om. Eram 30 in celula, preoti si calugari. La celula 1 si 2 au fost calugaritele, iar la 3 am fost preotii si calugarii. Preoti intre noi erau pr. Nicolae Mare, secretarul episcopului din Baia Mare si pr. Arsenie, din Coruia. Faceam rugaciuni, iar pr. Mare avea un plachiu, cu care radea caramida de pe jos, din pavament (era o inchisoare veche, din timpurile Mariei Tereza): faramita caramida pe care o amestecam cu paine, iar eu aveam Rozarul, in captuseala de la pantaloni. Se facea aluat, iar cu crucea Rozarului imprimam pe aluat si, de asemenea, aplicam si medalia; mai apoi din haine, scoteam fire si astfel impleteam pe ele Rozarii.

Cu noi au fost doi „detectivi”, pentru ca in fiecare celula introduceau spioni care trebuiau sa ne descoasa pe noi, pentru ca mai apoi sa raporteze la Securitate.

La 30 de persoane, ne dadeau 5 litri de apa pentru fiecare zi/noapte. Ciubarul-toaleta era inauntru: 24 de ore nu se scotea de acolo, si era un miros puternic. Dadeau cu DDT pe noi, ca… Doamne, tot eram ca urzicat de DDT-ul acela (NR: insecticid interzis astazi prin lege).

Mancarea era astfel: dimineata un fel de terci, faina cu tarate amestecate, iar in el, gaseam uneori capete si labe de soareci si de sobolani. La amiaza, in ciorba de arpacas, erau barbii de la vite, ugere, urechi, mate cu excremente in ele. Eu parca si acum, acasa, cand vad carnea, mi se face groaza…

Fiind reclamati de cei doi spioni (care erau inchisi pentru ca fusesera criminali, si nu detinuti politici ca noi) ca ne rugam Rozarul, si ca faceam acolo Vecernia si Paraclisul, si ca toti ne-am confectionat Rozare, a venit seara controlul. Ei au raportat la cine era Rozarul original, si – fireste – l-au gasit asupra mea. Atunci m-au luat si m-au dus la izolare 15 zile: era o camera de baie neincalzita si era rece, foarte rece. Era numai un pat gol din fier. Intr-o zi imi dadeau o felie de paine cu apa, si intr-o zi nimic!

A fost rugaciunea cea care m-a salvat…

I: Cum de ati reusit sa scapati cu Rozarul in celula, sa nu vi-l confiste la perchezitii?

Pr.C: A fost pentru ca nu ne-au controlat la corp. Ne-au luat doar sireturile de la ghete si cureaua din pantaloni, si toate centurile pe care le puteam purta asupra noastra.

I: Ce s-a intamplat mai apoi?

Pr.C: De la Oradea ne-au dus la Gherla 3 luni; si la Gherla, era acelasi regim. Apoi, cu catusele pe maini, incarcati in dube (cum era metoda la Securitate), ne-au dus la Aiud, iar de acolo la Ghencea, la Bucuresti. La Ghencea am stat 6 luni, chipurile pentru refacere; aveam la dispozitie si o curte in care sa ne plimbam. Mancarea era foarte slaba: eu aveam vreo 40 de kg, dupa 3 ani de celula…

Era un general, Petrescu, om foarte voinic, si el ne taia troscotel din curte, il spala, il rupea si ni-l pune in supa, intr-atata era supa de slaba.

Dupa 6 luni de zile, -socotiti ca trebuia sa ne refacem!- ne-au dus de acolo. Au venit iarasi dubele si ne-au dus la Cernavoda la Canal. La Canal eram 5.000 de oameni. Seful lagarului era un preot ortodox, care fusese legionar; era inchis la drept comun. Ne-au bagat in baracile din lemn, fara incalzire: cat am stat acolo 4 ani de zile, nu s-a facut deloc foc. Veneam de la santier uzi si apoi ne mai tineau si la poarta: erau niste prostalai de militieni care nu stiau sa socoteasca, si cum eram un puhoi mare de detinuti, nu le iesea numaratoarea. Astfel, ne tineau ore intregi in ploaie, in zapada acolo afara; pe cand intram inauntru, eram toti uzi si cum nu aveam caldura, ne puneam hainele sub noi sa se usuce.

Santierul era la 10-15 km, iar dintre noi, care nu putea merge si cadea jos, era impuscat imediat si era aruncat in remorca ce venea intotdeauna in urma noastra.

Imprejurul lagarului erau 3 garduri, la mijloc unul de 3 metri, iar celelalte doua de 2, prin toate trecand curent electric. Viata era extrem de grea: trebuia sa faci norma, iar mancarea –dimineata ti se dadea o bucata de mamaliga si o cana de cafea neagra, iar cu astea trebuia sa lucrezi pana la amiaza, cei mai multi fiind deja slabiti de dinainte, din anii de penitenciar. Multi oameni flamanzi si batuti de soarta, impinsi de extenuare de la atatea batai si mizerie, au mers si s-au prins de gard pentru a se curenta: dimineata era ici si colo cate unul mort. Din 20 in 20 de metri erau santinelele care pazeau lagarul si strangeau mortii, ii dezbracau de haine si ii puneau intr-o remiza.

Hainele de pe morti le primeam tot noi, pentru ca dupa 4, dupa 7 ani de zile, nu puteai sa primesti alte haine… Cand se facea un numar mai mare de morti, erau incarcati intr-o masina, asa cum incarci lemnele; ne-au dus si pe noi, astia mai tineri, de am incarcat. Prindeam de picioare si de cap si trebuia sa-i aruncam in masina.

Daca mergeti la Constanta, intre Cernavoda si Constanta, pe stanga, erau gropile comune. Mergeam cu masina pana langa groapa si trebuia sa tragem cu sapele oamenii in groapa; iar apoi se punea var peste ei si, in final, pamant.

Dupa 4 ani de zile la Canal ne-au eliberat, cu mentiunea ca daca spunem la cineva unde am fost, ne aresteaza din nou. Am venit acasa si am umblat ca limba in clopot: pe atunci nu te primea nimeni, daca ai fost la puscarie! Lucram pe ici, pe colo…

Preot al Domnului

I: Ati reusit sa va faceti studiile teologice pentru preotie inainte de persecutie?

Pr.C: Nu, ci dupa ce am fost eliberat. La un moment dat, am inceput sa ma pregatesc din teologie, la PS Dragomir; eram 12. Din grup mai faceau parte si pr. Lucian Muresan (NR: viitorul Mitropolit si Arhiepiscop Major) si pr. Nicolae Mare. Cand a fost arestat PS  Dragomir, Securitatea a gasit lista noastra si am fost acuzat ca am facut teologie clandestina: si am mai facut 11 luni de arest pentru asta!

- I: Unde ati fost dus de data aceasta?

- La Penitenciarul de la Satu Mare, la Baia Mare si la Cluj.

Dupa ce ne-au eliberat din nou, am mers la teologie romano-catolica la Alba Iulia, pentru ca teologie greco-catolica nu exista, fiind interzisa. Cinci insi am facut 3 ani de teologie: PS Muresan, dr. Vanculescu, pr. Pintea, eu si mai era unul Virgil din Cluj. Cinci romani la Alba Iulia. Securitatea venea zilnic la PS Marton Aron la Alba, el fiind cu domiciliul fortat dupa 6 ani de puscarie.

In schimb noaptea, PS Aron venea la noi in dormitor ca sa ne imbarbateze; si el era necajit si noi, fiind mereu urmariti de Securitate… Securitatea l-a presat pe PS Aron sa ne scoata afara din Seminar. A venit ministrul cultelor de atunci, Teodorescu; ne-a chemat in sala si ne-a spus: „In momentul acesta, trebuie sa plecati. Ce cautati voi romanii, la teologie ungureasca?” Si fel de fel de acuze. Si ne-au scos din Seminar. PS Marton Aron a plans atunci; ne-a dat bani, iar eu m-am dus la Iasi. Eram cu doctorul Vanculescu, care a devenit preot la Bucuresti, pe langa o Manastire.

De acolo, am incercat sa continui teologia la romano-catolicii din Iasi. Pana la urma si aici, pe greco-catolicii ardeleni Securitatea ne-a scos din Seminarul Teologic. Apoi stateam in gazda pe str. Pacurari si mergeam la ore pe ascuns. Cum ne spunea pr.Trifas (care era ordinarius pe atunci, caci Iasiul nu avea episcop; episcop catolic in libertate era doar Marton Aron): „Mai baieti, faceti ce faceti sa scapati de Securitate”. Oricum, si acolo unde stateam, la tanti Stefana, Securitatea trecea in fiecare noapte.

La un moment dat, mi-a spus tanti Stefana: „Ar trebui, parinte, sa va mutati, ca eu tare ma tem ca vine duba Securitii…”. Ganditi-va, cum traiam in atmosfera aceea…

-I: Pana la urma ati terminat teologia?

-Pr.C: Nu, nu mi s-a ingaduit sa o termin…

-I: Si ati fost sfintit preot?

-Pr.C: Da, in 1964. PS Dragomir mi-a organizat o hirotonire clandestina, cum se facea pe atunci.

I: Legat de hirotonirea Dvs intru preotie, cum s-a intamplat?

Pr.C: PS Dragomir ne-a chemat intr-o seara. Nu era decat pr. Nicolae Mare – Dumnezeu sa-i ierte, pentru ca toti sunt morti! –, care m-a pregatit pentru hirotonire.

-I: Erati asadar intors dupa perioada de la Iasi?

-Pr.C: Da. Totul s-a intamplat intr-o casa particulara, pe Valea Rosie, unde a locuit pr. Gavril Salageanu, care era de fata. Si era intr-o seara, cand m-a facut preot PS Dragomir.

-I: V-a hirotonit singur sau pe mai multi?

-Pr.C: Am fost singur, pentru ca sa nu se auda; ca cine stie cine putea sa afle? Era foarte periculos! PS Dragomir ne-a zis ca se putea auzi pana si cu usa inchisa… Doara fuseseram arestati doar pentru ca am facut cursuri de teologie, daramite pentru o hirotonire clandestina de preot!

Era mare severitate pe atunci. In comparatie, acum e mare liniste! Asa a fost viata noastra de atunci… Era greu sa fii teolog; stateai mereu cu frica-n san ca te prinde Securitatea.

-I: Aveti amintiri din perioada in care ati activat ca preot?

Pr.C: Am fost preot la Lucaceni, iar acolo ma tineam de betivi pentru a le starpi viciul. Bufetarul m-a chemat la primarie, si a vrut sa ma palmuiasca in fata primaritei. Era tare hapsan dupa bani si dupa castiguri… Vazand ca nu a reusit cu ajutorul Primariei, a facut un demers la Securitate. Eu in Lucaceni am construit biserica, garduri, casa parohiala, capela si statia de autobus, tot eu am facut-o. Si de asemenea cimitirul nou.

Crasmarul a depus o declaratie la Securitate cum ca exploatez oamenii cu banii si ca fac ziduri catolice, punandu-i pe oameni la pamant si saracindu-i; si ca produc tulburare in adiministratia de Stat. Asadar m-au chemat la Securitate si mi-au pus in vedere ca, daca nu parasesc comuna in 48 de ore, ma aresteaza. Si atunci am plecat la Agapia, ca sa ies din raza lor de urmarire.

Ma mai reclamase cineva din parohie ca faceam acasa, cu usa incuiata ore de religie si de latina. I-am invatat pe copii psalmul „Miluieste-ma Dumnezeule” in latina, si m-au reclamat…

-I: Recapituland, cati ani efectivi ati stat in puscarie?

-Pr.C: 7 ani. 3 ani in celula si 4 la Canal.

I: Si care a fost acuzatia efectiva pe care v-au adus-o?

Pr.C: Ca nu am vrut sa trec la Ortodoxie.

I: Deci pentru ca ati fost catolic… In general se faceau procese? Stiu ca in multe cazuri, episcopi greco-catolici si preoti ori mireni, au stat in detentie fara niciun proces…

Pr.C: Eu am stat 7 ani necondamnat, pentru ca nu a existat un motiv; n-a existat un articol de lege pe baza caruia sa ma condamne.

Nici nu stiu acum, la 87 de ani, cum de mai traiesc, cum de fac fata fizic, dupa atatea incercari…?! Am noroc cu …(il ridica in mana si ni-l arata) cu bastonul! …Fereasca Dumnezeu sa se mai intample vreodata asa ceva! Eu cand vad ca aresteaza pe cineva, parca ma cuprind fiori. Cat poate sa traga un om…

De ceva vreme, m-am retras pentru a locui la Sisesti, aici la sora mea, care a fost asistenta. Sufar cu diabetul, cu ulcerul, cu prostata si traiesc cu un singur rinichi.

„Ce au cautat ortodocsii cu securistii, daca ei zic ca n-au fost frati cu comunistii?”

I: Parinte, ati prins si alte vremuri, in care bunurile greco-catolicilor erau pur si simplu ale greco-catolicilor. Apoi a  venit comunismul si le-a dat ortodocsilor. Dvs. cum vedeti aceasta stare a lucrurilor, care mai dureaza pana astazi?

Pr.C: Ei, ortodocsii  sunt tot cu luatul (si face un gest explicit cu mana). Episcopul ortodox de Baia Mare, Iustinian Chira, a fost cel mai mare comunist in timpul regimului. Era staret la Manastire la Rohia si a primit de la Stat materiale, a primit carti si fel de fel, si a ridicat cladiri. Dar greco-catolicii unde erau pe atunci? Prin puscarii sau pe ascuns. Nu aveau nici macar o bucata de lemn. Doar ortodocsii au facut, pentru ca si-au dirijat fonduri… Dar in Baia Mare cate biserici ortodoxe au facut, in perioada comunista si mai apoi? Ca nici cimitir nu aveau ei inainte. Aveau doar o bisericuta ortodoxa si doar cateva familii.

Maramuresul a fost zona cu cea mai numeroasa populatie catolica romaneasca din Transilvania. Pe aici si salutul pe strada era „Laudat sa fie Isus Hristos”. Si acum se mai zice asa in unele sate din Maramures, dar… cei 50 de ani de comunism au schimbat si cuvantul si obiceiurile…

Ganditi-va… la Bixad, cand ne-au arestat, …ce cauta popa ortodox cu ei, daca nu au lucrat cu Securitatea? Ce cautau preotii ortodocsi in celula, cand veneau noaptea si ne faceau ancheta?Daca nu semnai la preotul ortodox, incepeau sa te bata: erai obligat!  Veneau la ancheta cu preotii ortodocsi: ce au cautat ortodocsii cu securistii, daca ei zic ca n-au fost frati cu comunistii?

In jurul Manastirii Bixadului este cimitirul nostru (ne arata fotografii). Acum nu lasa popa ortodox sa se inmormanteze catolici acolo.

Cand a fost aici cineva din Vatican, cu pr. Iosif, i-am spus: de ce in Italia s-au dat biserici catolice si un sediu de episcopie pentru romanii ortodocsi, pe cand la noi, in Romania, ortodocsii ocupa bisericile noastre greco-catolice si nu ni le dau inapoi? E drept acest lucru? Ii place lui Dumnezeu?

Bisericile si catedralele… Este destul de rau la noi in Maramures; in toate Eparhiile, catedralele greco-catolice s-au primit inapoi. Cea din Baia Mare este singura neretrocedata. Este destul de dureros: conducerea ortodoxiei a acaparat si s-a facut una cu administrarea justitiei.

I: In problema restituirii bisericilor, partea greco-catolica incearca totusi obtinerea lacasurilor pe calea legala si daca e posibil pe cale amiabila…

Pr.C: Cu saru’mana nu merge, Parinte. Nu vedeti ce ne fac?

I: Altfel, daca s-ar lua prin forta, greco-catolicii ar fi acuzati si ar putea fi pasibili de puscarie. Nu stiu daca ne-ar fi in favoarea noastra, sa fim etichetati ca instigatori, ca „dusmani ai poporului”…

Pr.C: N-ati vazut in Satu Mare cand s-a pornit retrocedarea catedralei greco-catolice, cum au strigat ortodocsii? Ai nostri catolici erau tot cu capul plecat.

I: …Dar pana la urma s-a intrat…

Pr. C: Dar in Cluj… Eram in Cluj cand greco-catolicii au intrat in catedrala lor. Erau prin oras sute de preoti ortodocsi care strigau impotriva catolicilor. S-au facut manifestatii si cat scandal…

„Daca o faci cu toata devotiunea, lucrurile se schimba”

I: Parinte, cum prevedeti viitorul Bisericii?

Pr.C: Desigur nu asa cum fac prezicatorii, care tot prevestesc sfarsitul grabnic al lumii! (si rade). Depinde… daca mergem spre ruina cu credinta, atunci toate raman cremene, toate se sfarma. Daca noi ne-om ruga lui Dumnezeu mai cu profunzime …. Va spun sincer, eu atunci cand fac cate o Liturghie, cand is asa ca bade Ion, (surazand) adica mai „lasa-ma sa te las”, atunci parca nu-i asa de primita Liturghia. Dar daca o faci cu toata devotiunea, lucrurile se schimba!

I: Parinte Craciun, va multumim mult pentru primire si pentru tot ceea ce ne-ati impartasit. Fireste ca nu numai noua, ci si tuturor celor care vor parcurge interviul.

Pr.C: (razand) …De la o buturuga batrana… Pe o buturuga l-au pus si pe Isus ca imparat, acolo, in piata lui Pilat. I-au dat si trestia in mana si haina rosie. L-au pus pe o buturuga…

I: Dar daca nu exista buturugi, chiar batrane, de unde ar mai putea rasari lastari?

Pr.C: Da, e bine ca uneori sa mai cereti, sa mai intrebati cate ceva, voi lastarele tinere…

 

Sursa: greco-catolica.org

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. x spune:

    Cand o sa faceti un interviu cu directorul unei scoli dintr-un sat din judet? sa il intrebati de conditiile in care invata copii, sau sa intrebati un medic dintr-un sat, sa va spune ce conditii de lucru are, si ce salar. sunt sate unde sunt 2-3 biserici si nici macar o scoala si gradinita sau un cabinet medical!!! bisericile-s mult mai importante?

  2. Ioan Damian spune:

    DUPA ATITA SUFERINTA PE CARE AU AVUTO BISERICA GRECO-CATOLICA EU CRED CA AR MERITA CUPRISOSINTA SA FIEIE PUSA IN DREPTURILE EI LEGALE.PACAT PENTRU SINGELE VARSAT DE PREOTI SI CALUGARII ARDELENI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest