Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

Laura Bota îi recomandă „domnişorului” Adrian Cozma să-şi cumpere Codul bunelor maniere

laura-botaPreşedintele PMP Satu Mare, Laura Bota, îi recomandă preşedintelui Organizaţiei Judeţene de Tineret a PDL Satu Mare, Adrian Cozma, să-şi cumpere Codul bunelor maniere şi al comportamentului politic, după ce a acuzat-o de minciună şi dezinformare în urma unui comunicat prin care a anunţat că Biroul Politic al Tineretului Democrat Satu Mare a trecut în masă la Mişcarea Populară.

Laura Bota susţine că în afară de preşedintele Adrian Cozma toţi tinerii din biroul de conducere au migrat în masă spre PMP, arătându-se deranjată de replica primită de la acesta.

„S-au înscris la noi un număr de 24 de tineri care s-au regăsit în ambele birouri ale PDL, municipiu şi judeţ. În afară de domnul preşedinte, sau domnişorul preşedinte, Adrian Cozma, tot biroul, începând de la prim-vicepreşedinte în jos a aderat la Mişcarea Populară cu adeziuni semnate, un birou întreg. Ce aş dori eu să-i recomand domnişorului Adrian Cozma este să-şi cumpere Codul bunelor maniere şi al comportamentului politic de care se pare că duce lipsă. Domnişorul Adrian Cozma are un mare handicap, acela că încă nu are experienţă politică şi se pare că nici nu vrea să înveţe din experienţa altor oameni politici”, a declarat Laura Bota.

Întrebată de ce anume îi face această recomandare fostului ei coleg de partid, preşedinta PMP a răspuns: „Pentru că în urma articolului în care mă acuză de minciună şi dezinformare, ar trebuie să-şi cumpere cartea, să citească, să înveţe ce înseamnă să fii om politic şi cum trebuie să te comporţi ca şi om politic. A fost şi un gest de curaj din partea dânsului să afirme astfel de lucruri. Puteam să reacţionez şi eu la fel ca şi el, să ies în conferinţă de presă cu tot tineretul. S-a dovedit că organizaţia de tineret a trecut la noi pentru că în următoarea zi au avut depuneri de coroane, unde în organizaţia PDL a fost el singurul reprezentantul organizaţiei de tineret. Tot tineretul a stat alături de noi”, a punctat Laura Bota.

În sprijinul ei a intervenit şi secretarul general al PMP Satu Mare, Romeo Pop.

Ne-am trezit subit cu ei aici, la pachet, pur şi simplu nu mai voiau să stea acolo pentru că nu erau băgaţi în seamă, nu aveau drept la cuvânt”, a spus acesta.

Potrivit Laurei Bota, cel puţin 25% din membrii PMP provin din PDL, în condiţiile în care ea nu a chemat pe nimeni.

Eu ca şi preşedinte PMP Satu Mare nu am dat nici un telefon niciunui membru PDL ca să-l invit în această mişcare. Toţi cei care sunt, şi sunt în număr foarte mare care au aderat la noi, au venit singuri, fără să fie chemaţi. Mă întreb retoric: ce se va întâmpla când o să dau telefoane şi o să-i invit aici?”, a precizat Laura Bota.

52 comentarii

  1. Iuliu Nicolae Nagy Răspunde

    mie nu mi ati dat tot am venit(scuzi cu atata ca eu nam fost PDl ist)

    • Linguini Răspunde

      E misto ca asta (nagy)isi pune si poza ,nu de alta da sa mai vedem si noi cum arata un analfabet care face politica.Unde mai pui ca e si mandru.Nu rezulta ca ar vorbii sau scrie ardeleneste ca asa am inteles din postarea unui mare carturar ,ca daca vorbesti ardeleneste poti sa faci varza limba romana .Nu am dedus insa daca exista ardeleneste scris si vorbit sau doar vorbit.

      • Roman Răspunde

        Linguini, inainte de a da lectii de gramatica, poate ar fi indicat sa mai studiezi si tu. “Nu rezulta ca ar vorbii sau scrie…” nu prea respecta regulile gramaticale

    • marcel Răspunde

      d-na bota laura ar trebui să cumpăraţi o drujbă pentru sotu,ca să-si mai taie coarnele din când în când, coarne pe care dumneavoastră îi faceti.

  2. daniela Răspunde

    Daca aceii tineri au decis sa plece,inseamna ca nu erau devotati si la fel vor face si cand v-a mai aparea un nou partid.Tineretul democrat liberal este in continuare puternic.

  3. ionela Răspunde

    Dna Laura daca la depunerea de coronae,a-ti vazut ca doar domnul Adrian Cozma a fost present din partea tineretului,inseamna ca nu cunoasteti membrii organizatiei de tineret

    • Alex Răspunde

      Din contra ii cunoaste foarte bine si din partea tineretului PDL numai Adrian Cozma a fost pentru ca numai el a ramas la tineret.

  4. marian Răspunde

    fapte…nu vorbe…. fratilor

  5. marian Răspunde

    ne trezim si noi sa iesim in presa cu niste aberatii care mai de care…..oare e bine sa ne facem imagine din iesiri de genul acesta?????

  6. Alex Răspunde

    eu zic ca aceste atacuri ar trebui sa inceteze…la urma urmei tot de dreapta e si PDL si PMP si cine stie, poate la anul vor fi in alianta

  7. ionel Răspunde

    Hai PDL-uuuu, tineti-o tot asa baieti. nu lasati capul jos, sunteti cei mai tari si mai activi

  8. Cine vorbeste Răspunde

    Taci dracu’ de panarama penala!Ala e tanar,dar tu esti o “manierata” de nu se mai poate.Uita-te la tine si pe urma sa vorbesti despre altii.Nu esti in masura sa vorbesti.

  9. Cine vorbeste Răspunde

    Taci dracu’de panarama penala!Nu esti in masura sa vorbesti despre altii,ala o fi tanar, dar tu nici macar scuza asta nu o ai “manierata”iesita din comun:-))esti penibila!

  10. Sorin Răspunde

    Du-te doamna si vezi-ti de treaba. Tu si politica…ai uitat ca ai plecat in pmp ca cei din PDL nu ti-au acceptat comportamentele, iar acum apari ca mare presedinte. Nu cred ca ne poti prosti cum vrei tu…Eu sigur nu voi vota asa un partid NICIODATA!

    • Mihai Răspunde

      Esti slab informat a plecat pentru ca nu mai aveau nici un punct de vedere comun si PDL ii de stanga deja la ce conducere are,in schimb Laura Bota ii de dreapta si o sa fie tot timpu de dreapta.

  11. marian Răspunde

    Din cate vad nu ai cei 7 ani de acasa, sau asa ai invatat sa vorbesti despre o doamna? Nu ti-ar lipsi nici tie codu bunelor maniere. Toti sunteti niste frustrati.

    • Cosmina Răspunde

      Care doamna??? Unde e doamna? Eu vad doar o “cucoana”, care incearca sa iasa in evidenta si asta nu o face pe propriile puteri, ci atacand alte persoane.

      • Radu Răspunde

        Ii o doamna pe langa mucosu de Adrian Cozma care tin sa anunt el o atacat primu,mai culege informati si apoi hai si vorbeste. Pentru ca daca nu ma lasa memoria si is convins ca nu ma lasa asa zisu avocat Cozma a iesit in fata presei sa atace.

        • Lora Răspunde

          Asta dupa ce madam a dat un comunicat de presa in care spunea ca tot tineretul PDL a plecat la ea in partid. Nefiind adevarat mi se pare normal sa reactioneze. Asa ca nu o mai pune in postura de victima pe Laura, ca nu este.

          • Radu

            Da am uitat sa specific ca numai el o ramas si da o ramas o singura persoana si cum invidia si frustrarea ii mare ca pe el nu l-a chemat atunci da trebuie sa iasa in fata cu ceva

  12. Cosmin Răspunde

    Pacat d-na Laura ca coborati la un nivel asa jos incat sa ii raspundeti la un vierme care acuma nu stie cum sa isi scoata camasa din cate acuzati are.

  13. Maria Răspunde

    In primul rand doamna Bota ar trebui sa spuna adevaratul motiv pentru care a fost nevoita sa paraseasca PD-L si apoi sa vina cu acuze la adresa membrilor. Lipsa de caracter si dorinta subita de a-si face publicitate pe spinarea altora isi spune cuvantul. PS: doamna Bota mai lasati politica celor care stiu sa o practice si treceti mai des pe la cabinet.

    • Mihai Răspunde

      Cand nu mai ai nici un lucru comun cu o persoana si nu te mai poti intelege cu ea cel mai bine ii sa te desparti si fiecare pe drumul lui. Acelas lucru a facut si Laura Bota cu PDL. Si mi se pare mult mai potrivita sa faca politica decat persoanele care is in PDL la momentu actual.

  14. Paul Răspunde

    Mie PMP-ul mi se pare un partid fara valoare si ma refer aici la oamenii care il conduc, cel putin la nivel de judet. Daca voi vreti sa iesiti in evidenta cu măscarii, nu stiu cine vă va sustine.

  15. Delia Răspunde

    Dar dr. Laura Bota ( facuta doctor peste noapte) mai are cabinet??? Eu stiu ca nu, deci nu mai are unde sa mearga.

  16. Bianca Răspunde

    PMP este o adunatura de circari, in frunte cu circarul sef Laura Bota. Am participat si eu la o sedinta la PMP si am ramas scarbit ce oameni au fost acolo si ce prostii scoteau pe gura. Sa nici nu mai aud de partidul asta de circari

    • Sergiu Răspunde

      Ai fost pe dracu eventual ai fost roata dupa gunoi si inapoi acasa si acolo da ai gasit circari.

  17. Doina Răspunde

    Du-te si te ascunde Laura Bota, apuca-te de altceva! Femeia asta crede ca daca se fardeaza si isi face parul e suficient pentru a face politica, nu, mai trebuie sa ai si ceva in cap.

  18. Radu Răspunde

    Cred si sustin ca stie sa faca politica fata de multi altii politicieni din Satu Mare. Iar invidia ii mare nu ai ce face.

  19. Mircea Răspunde

    Minciuni Minciuni si iar minciuni.. se pare ca doamna Laura traieste un vis neimplinit, ma mir cum de la varstra ei mai lanseasa in presa aberati si lucruri neadevarate, au mers cateva persoane din TDL care nu au activat intr-un partid in care li s-a parut interesant doar numele ..ca altceva nu vad ce.

    • Cosmin Răspunde

      Nu cred ca numai numele li s-a parut interesant ci si faptu ca aicea chiar ca ii un partid de dreapta in adevratu sens al cuvantului. In schimb nu pot sa spun acelas lucru despre PDL care pe zi ce trece devine tot mai clar de stanga.

  20. satmarean_cititor Răspunde

    Citesc, reticesc si ma distrez. PDL-isti ascunsi dupa porecle, frustrati, neciopliti si invidiosi.
    Castrati cu porecle de femei si o redusa mintal, Bianca, spunand ca a fost la o sedinta. Daca te tine, spune ce nume real ai, ca nu ti se intampla nimic!
    Doamna Laura Bota nu are un razboi cu un necopt, i-a facut doar recomandari. Eu chiar le doresc celor din Miscarea Populara! Pentru ca m-am lamurit de scursorile care posteaza aici aiureli.

  21. Felician Răspunde

    Nu sunt misogin, ci dimpotriva iubesc femeia. Dar niciodata nu as da unei femei o functie de conducere. Cred ca e perioada aia a lunii la Doamna Bota.

  22. gogu Răspunde

    ar fi potrivit ca d-na Bota sa raspunda in primulm rand cum e cu partea penala a existentei acesteia,,,,mare greseala au facut PMP in jud SM ca au pus-o sefa, pierdere 70%

  23. Galiano Răspunde

    vai de politica romaneasca…am crezut ca o data cu venirea noii generatii o sa inceapa sa se schimbe ceva
    se pare ca va trebui sa curga multa apa pe somes pina se va face si la noi politica cu adevarat…adica in folosul cetateanului….suntem la nivelul cind facem atac la persoana ,vrem sa aratam cit de destepti suntem ,care scrie mai corect si care stie sa jigneasca mai bine.Intr-o democratie adevarata este nevoie de mai multe partide pe scena politica,intre care tebuie sa existe un respect reciproc ,iar dezbaterile dintre ei sa duca la bunastarea acelui popor …

  24. Galiano Răspunde

    PE CIND O DEZBATERE INTRE PARTIDE DIN CARE SA REZULTE SOLUTII CONSTRUCTIVE ..LOCURI DE MUNCA..SITUATIE SCOLARA MAI BUNA…ASISTENTA MEDICALA DECENTA PENTRU FIECARE CETATEAN…

  25. adevarul Răspunde

    Auzi Botoaso de PDL nu incapi care se saturase de tine si a trebuit sa fugi de la ei.Ce politica faci?-de stinga -linsul la Coica si atacul la dreapta.Bravo.Iar la depuneri de coroane noroc cu tinerii plecati de la PDL ca altefel erati 5 oameni.

  26. Anonim Răspunde

    numai pentru sex

  27. ioan Răspunde

    Doamna e specialistă în dat m..e. A dat și pe la PDL, dar la cât e de proastă tot pe dinafara a ramas. Acu probabil visează să-i ia locul lui Elena Udrea…adică să-i dea m..e tătucului de la Mișcarea Populară- Traian Băsescu! Să prindă vreo funcție babană! Dar tot cu datu de m..e va rămâne, că sătmărenii nu dau doi bani pe o curvă penală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.