Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

O nouă acţiune de determinare gratuită a glicemiei, la Satu Mare (FOTO)

ziua-diabetului,-determinare-glicemie-(6)O nouă acţiune de determinare gratuită a glicemiei se desfăşoară astăzi în casa de Cultură a Sindicatelor, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, în organizarea Clubului Lions Satu Mare şi a Centrului Diabetic. Acţiunea continuă până la ora 17,00 iar rezultatele vor fi anunţate vineri.

 Conform șefului Centrului Diabetic Satu Mare, dr. Iosif Silagyi, această acțiune se desfășoară încă din anul 1999, scopul fiind de a depista persoanele suferinde de diabet și reducerea sau prevenirea complicațiilor ce pot să apară.

„Se ştie din presa mondială că există o endemie de diabet în întreaga lume şi se încearcă stoparea acestui fenomen. Dacă la prima ediţie au fost peste 180 de oameni, am avut ediţii la care s-au prezentat peste 1.000 de oameni, sau 4.000 de persoane când am organizat acţiunea la nivel de judeţ. Începând cu 2010 încercăm să depistăm nu numai diabetul ci şi patologia cardiovasculară. Din acest moment putem vorbi despre diabet şi tensiune, diabet şi obezitate, mai ales luând în considerare faptul că din judeţul Satu Mare aproape 60% patologia cardiovasculară este cea răspunzătoare de mortalitate”, a declarat medicul Iosif Silagyi.

Centrul Diabetic Satu Mare are în evidenţe 17.000 de persoane, faţă de 2.300 de persoane câte erau în 1999.

Există şi în Satu Mare o evoluţie care pe undeva urmează evoluţia generală mondială. Dacă în 1999 aveam în evidenţă 2.300 de persoane cu diabet, în momentul de faţă Centrul de Diabet are în evidenţă activă peste 17.000 de diabetici. Putem să spunem că şi în acest moment între noi sunt persoane cu diabet care nu se cunosc cu diabet. Ca o noutate absolută pentru ziua de astăzi este că investigarea se adresează se adresează şi persoanelor cu diabet pentru a putea depista complicaţiile şi a preveni evoluţia acestora“, a mai spus Silagyi.

După ce le sunt făcute mai multe măsurători, persoanelor interesate li s-au recoltat probe de sânge, fiind determinată pe loc glicemia. Persoanele cu probleme au fost direcționate spre medicii specialiști prezenți. Unul dintre ei a fost medicul oftalmolog Levai Lehar. Acesta a explicat cât este de important efectuarea unui consult oftalmologic în cazul diabetului, atrăgând atenția că diabetul zaharat de tip II poate duce chiar și la orbire. Persoanele care sunt diagnosticate cu diabet trebuie să facă un control oftalmologic la șase luni sau chiar mai des, în funcție de gravitatea bolii, pentru a preveni complicații.

 

P.S. În mod normal această știre nu ar fi trebui să apară din cauza modului defectuos în care noua conducere a Lions Club Satu Mare înțelege ce înseamnă „comunicare publică” şi a strategiei de comunicare de tip securist. Totuşi, în semn de apreciere faţă de medicii care fac muncă voluntară şi a celorlalte persoane sufletiste implicate, considerăm că de acest eveniment trebuie să afle cât mai mulţi sătmăreni. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.