Olimpia obține prima victorie după patru etape fără succes! (FOTO)

23 noiembrie 2013 | 2 comentarii

Olimpia Satu Mare-Metalul Resita (5)Olimpia Satu Mare a învins astăzi cu greu pe teren propriu formația Metalul Reșița, scor 1 – 0. Golul victoriei a fost înscris de Bujor în minutul 85.

Oaspeții au reclamat vehement arbitrajul după ce au primit două cartonașe roșii și ambii antrenorii au fost trimiși în tribune. Olimpia începe furtunos partida și se avântă spre poarta lui Pascal. În secunda 23 a partidei Bujor amenință poarta adversă însă portarul oaspeților salvează situația. Și Zsiga are în minutul 5 o ocazie mare care îl evidențiază pe același Pascal, care scoate în corner. Din centrarea lui Gavrilescu de la corner, căpitanul echipei Iuhas trimite cu capul spre vinclu dar un fundaș îmbrăcat în roș-negru scoate spectaculos de pe linie. După aceste ocazii raportul forțelor de pe gazon se schimbă, reșițenii reușesc să domine partida până la pauză. În minutul 26, portarul Olimpiei, Miron, apără un șut de la distanță, acesta ajunge  la un adversar care trage pe lângă și scăpăm cu noroc. Reșița solicită un penalty care nu se acordă și în urma protestelor repetate de pe întreaga durată a primei reprize, antrenorul Marian Pană este trimis în tribună de către centralul Iulian Călin.

În minutul 63 al reprizei secunde, Bujor, care a făcut un meci mare, pătrunde splendid pe dreapta și scoate în spate pentru Zsiga care trimite bine spre poarta lui Pascal dar portarul reșițenilor apără din nou. În minutul 77 centralul se arată, după o fază dubioasă, al doilea cartonaș galben lui Danci care este trimis la cabine. Banca de rezerve a oaspeților explodează și este trimis în tribună și antrenorul secund. Cu un om în plus pe teren Olimpia reușește să înscrie golul victoriei prin Bujor în minutul 85. Atacantul sătmărean reia impecabil la colțul lung al lui Pascal după o fază fixă nereușită de galben-albaștrii din apropierea careului mare. În minutul 90, centralul partidei acordă roșu direct reșițeanului Robert, după un fault dur asupra lui Muntean.

Felicit echipa gazdă, o echipă bună. Au jucat primele 15 minute și gata. A fost o victorie meritată dar sincer vă spun că îmi vine să mă retrag, mai bine să stau cu copiii. Al patrulea arbitru a venit la Satu Mare să aibă o problemă cu mine. Astăzi arbitrajul a favorizat echipa gazdă în proporție de 99%”, a declarat după meci antrenorul Metalului, Marian Pană.

Olimpia Satu Mare a obținut prima victorie după 4 partide fără succes. „Am trăit meciul la intensitate maximă, am câștigat un meci pe care puteam să-l câștigăm mai ușor dar bine că am obținut cele 3 puncte, asta contează. Felicit băieții, am câștigat iar pe final de meci, asta dă dovadă de caracter. Nu comentez arbitrajul”, a spus antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.

Etapa viitoare, sâmbătă 30 noiembrie, Olimpia joacă în deplasare împotriva echipei din Târgu Mureș. Vom reveni pentru a prezenta clasamentul după încheierea tuturor partidelor acestei etape.

      

Etichete: , , ,

Categorie: Locale, Sport

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. peter spune:

    japca pt Sisi!!!de ziua lui oameni buni!!!rusine!!!Resita 10 clase peste olimpia!!!

  2. lol spune:

    esti nebun?resita 10 clase peste olimpia? =)) tu ai vazut alt meci probabil..ce ocazii a avut resita?numai frustrarea a fost de ei..mai lipsea sa declare Pana ca ei meritau victoria fara nici o ocazie clara de gol :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest