Primarul Dorel Coica, ales vicepreședintele Ligii Aleșilor Locali PSD

8 noiembrie 2013 | 5 comentarii

conferinta-psd-dorel-coica-013-300x238Primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, a fost ales astăzi vicepreședinte al Ligii Aleșilor Locali din PSD. Aleșii locali social-democrați din toată țara, s-au întrunit, vineri, 8 noiembrie, la București pentru a alege conducerea Ligii Aleșilor Locali a PSD.

Primarul Coica îi va coordona pe primarii și consilierii locali ai PSD din Nord-Vestul României, împreună cu președintele Consiliului Județean Bistrița, Radu Moldovan.

Dorel Coica a afirmat că încrederea pe care i-au acordat-o colegii de partid, demonstrează recunoașterea activității eficiente a echipei aflate la conducerea Primăriei Satu Mare. Totodată, prin noua funcție în care a fost ales se va implica activ în desfășurarea procesului de regionalizare și reorganizare a administrației publice și în împărțirea bugetului în teritoriu.

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (5)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. de rasul lumii spune:

    Doamne astea nu au limite,rade lumea cu fundul de ei

  2. petre spune:

    nu va dati pe spate ca toti primari pesedisti din tara sint vicepresedinti asa ca nu are nimic mai mult decit pina acum dar ca mai gaseste si el motive sa iasa in presa, trebuia sa ii puneti si un cos de gunoi linga el ca acela la facut vedeta la nivel national

  3. Jena mare spune:

    Deci…. deci… deci, despre ce este vorba? Ce caut eu aici si voi cine sunteti,deci si pe mine cum ma cheama, deci…??! Fereasca Dumnezeu, de unde I-au gasit pe astia frate? Mai e un monument de inteligenta si pe la Consiliu, cu multe facultati, doamne,ce ati votat oameni buni??!

  4. satmarean spune:

    Intrebari pentru Dorel Coica:
    1. este adevarat ca ati refuzat un investitor strain care a depus documentatie pentru a porni o investitie in locul pilonilor de pe cap pod Golescu, vis-a-vis de cladirea Finantelor?
    2. de ce a fost mutata doamna Marchis din functia de consilier local la Apaserv, fara a avea studii corespunzatoare sau experienta in domeniu?
    3. este adevarat ca doriti sa promovati pe novicele Adrian Micle, consilier local de 24 de ani in functia de viceprimar in locul doctorului Radu Roca?
    4. de ce ati indepartat pe viceprimarita Papici de la iesirile in public? Scandalul “10 cosuri de gunoi” are vreo legatura cu aceasta sau va pregatiti pentru ruptura USL? Nu va este frica de “contabila” campaniei USL din Satu Mare, ea fiind in posesia documentelor doveditoare de multe ilegalitati?
    5. ce planuri aveti pentru a intra in posesia cladirii spitalului CFR folosind relatiile dvs din centru? este adevarat ca delegatiile dvs dese in Bucuresti au ca scop “facilitarea” acestei achizitii?
    6. a trecut un an si 6 luni, o treime din mandatul Dvs. Va rog sa enumerati 3 proiecte majore de investitie ce ati realizat in oras, despre care aveti si documentatie nu numai vorbe de genul “vom face” “avem solutii” etc
    7. in campania electorala ati promis ci veti face ordine in Satu Mare. In ce masura s-a realizat aceasta promisiune daca toti cersetorii, escrocii, prostituatele de pe strazi, Tarzan si alte elemente periculoase isi continua activitatea fara probleme, ca si pana acum?
    8. in campania electorala ati promis (printre altele, la intalnirea cu alegatorii din micro 17) ca veti face ordine la Primirie. va rog si ne informati despre numarul celor dati afara si despre numarul celor angajati la Primarie si la institutiile subordonate (Apaserv, Transurban).
    9. care a fost motivul pentru care ati ales pe Dan Babut Domuta, un huligan de fotbal avand calitati indoielnice de management, fara nici o experienti administrativa, fara pregatire profesionala, fara un vocabular adecvat etc pentru functia de administrator public? Numele lui a fost afisat pe usa biroului inainte de derularea concursului pentru acest post (cod penal: uzurparea de calitati oficiale inainte de dobandire) si nici de atunci nu a contribuit la dezvoltarea orasului cu nimic. care este motivul pentru care il tineti pe acest post strategic?
    10. la inceputul anului ati declarat ci nu vor mai fi abonamente gratuite pentru nimeni in Satu Mare. Totusi, ati emis vreo 500 de bucati pentru presi si persoane din jurul Dvs. Cum explicati acest lucru? Daci pretul abonamentului este 200 de lei asta inseamna o gaura in buget de vreun miliard de lei! Va asumati responsabilitatea pentru aceasta?
    11. cum comentati faptul ca SCM Coica inchiriaza de la Tarom un imobil in care va amenaja sediul Radio1 si in cealalta parte sediul Zonei Metropolitane? De altfel, este evident ca Dvs nu ati renuntat la conducerea SCM Coica. nu are Primaria buget de 150 de euro pe luni pt inchirierea unui birou?
    12. ati introdus sistemul de inchiriere a spatiilor in scoli. Sunt multi satmareni care pana acum au jucat fotbal pentru 60 de lei acum trebuie sa plateasca 100 de lei, iar prietenii si cunostintele Dvs pot intra gratuit. De ce a fost necesara aceasta masura?
    13. ce imbunatatiri aduce securistul Precup fata de fostul director la Politia Locala? Enumerati va rog 3 imbunatatiri majore in domeniu.
    14. in campania electorala ati semnat un contract social, declarand urmatoarele „În cazul în care, în baza votului alegătorilor, voi deveni primarul municipiului Satu Mare, dar nu îmi voi îndeplini obiectivele, consimt să-mi pierd mandatul, la cererea alegătorilor, în urma unui referendum local”. Sunteti constient de faptul ca daca acest referendum ar avea loc duminica viitoare, ati pierde fotoliul comod de primar?
    15. ce limbi straine vorbiti, domnule primar?

  5. Andrei spune:

    Dottore, ar fi timpul deja sa ne arati si ceva realizare nu numai premierea sportivilor si a pensionarilor!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest